Sunt destule teorii ale conspirației, apar mereu explicații științifice și răsar specialiști la tot pasul. Nu întârzie să apară nici…
Browsing: Opinii
Atacurile de panică nu se limitează la vreo situație specială sau la un anumit grup de circumstanțe și, astfel, sunt…
Trăim într-o generație care a învățat să răspundă rapid, dar, în același timp, a uitat cum să asculte cu atenție.…
Am devenit mult prea familiarizați cu evenimentele și fenomenele cumplite din ultima vreme. Această obișnuință ne împietrește uneori inimile; resemnarea…
Cei mai mulți dintre noi facem față gândului morții alegând să-l ignorăm. „Nefiind în stare să vindecăm moartea”, scria odată…
În versiunea lui Nolan din 2026, eroul de război Odiseu (Ulise) este un om frânt. În interiorul Calului Troian, el…
Vreau să mă adresez omului care deja face lucrurile cum trebuie. Te rogi pentru afacerea ta. Faci din belșug donații…
Când eram la facultate, mă aflam în primele etape ale unei treziri spirituale. Simțeam un interes mare în a afla…
Amvonul a ajuns să fie un loc atât de râvnit de unii, încât și-au făcut din el un obiectiv. Chemarea,…
Atunci când intrați într-o companie, cel mai probabil auziți oameni descriși în limbajul matematicii: numărul de angajați, echivalenții cu normă…
Un articol publicat în Harvard Business Review a relatat că, potrivit cercetărilor, pentru a avea o viață cu adevărat împlinită…
Urmărind evenimentele care ne sunt prezentate la știri și cele prin care trecem și noi, putem spune că suntem într-o…
Un studiu realizat de Societatea Biblică Americană (ABS) arată că citirea Bibliei aduce rezultate mai bune în ceea ce privește…
Au loc alegeri. Apare un nou lider. Se fac promisiuni. Așteptările cresc. Susținătorii sărbătoresc. Criticii se plâng. Comentatorii fac speculații.…
Există un lucru pe care istoria îl repetă cu o fidelitate surprinzătoare: omul se obișnuiește cu aproape orice. Ceea ce…
Trebuie să recunoaștem că multora nu le vine ușor să citească, iar statisticile arată că românii se află pe ultimele…


