
Trăim într-o generație care a învățat să răspundă rapid, dar, în același timp, a uitat cum să asculte cu atenție. În cadrul ședințelor, conversațiilor și chiar al relațiilor, adesea ascultăm doar atât cât să ne pregătim următorul răspuns. Ascultarea în conducere, însă, este esențială.
Biblia ne arată o altă cale în ceea ce privește acest aspect. Ea ne învață că adevărata influență nu începe atunci când vorbim, ci atunci când facem pe cineva să se simtă văzut, înțeles și apreciat.
Ascultarea în conducere – modelul oferit de Isus
În Noul Testament, în Iacov 1:19, ni se spune:
„Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie”.
Domnul Isus a pus în practică în mod constant acest principiu al ascultării active. Poate că una dintre cele mai puternice trăsături ale conducerii Sale a fost modul în care i-a ascultat pe oameni. Când privim la viața lui Hristos, ne dăm seama că El chiar a trăit aceste principii, nu doar le-a predicat.
Iată doar câteva exemple:
A ascultat fără a întrerupe
Citim în Luca 24 că, pe drumul spre Emaus, după răstignirea Domnului Isus, ucenicii mergeau frustrați și dezamăgiți. Isus cel înviat S-a apropiat de ei și i-a întrebat: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?”
El știa deja exact ce se întâmplase, dar le-a permis, plin de răbdare, să-și deschidă inimile înainte de a le răspunde.
Oare cât de des facem exact opusul? Cât de des îi întrerupem pe cei care vorbesc, tragem concluzii pripite sau încercăm să rezolvăm totul prea repede?
A arătat un interes sincer
Când Isus a întâlnit-o pe femeia samariteancă la fântână, așa cum este relatat în Ioan 4, El nu a început conversația cu condamnări sau discursuri pregătite dinainte. El a creat o legătură.
Într-o cultură în care acea femeie era ignorată și respinsă, Isus a făcut-o să se simtă importantă. El i-a văzut setea spirituală chiar înainte de a-i pune în față rănile.
Oamenii își dau seama când îi ascultăm doar din politețe, dar își dau seama și când atenția noastră este animată de o iubire sinceră.
A pus întrebări înainte de a presupune răspunsuri
Un orb, pe nume Bartimeu, a strigat de pe marginea drumului:
„Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (Marcu 10:46–52).
Isus S-a oprit și l-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac?”
Isus știa deja răspunsul, dar totuși a ales să adreseze această întrebare. Ascultarea înseamnă și a le acorda demnitate celorlalți. De multe ori, ne dăm cu presupusul în privința nevoilor oamenilor, fără să le înțelegem cu adevărat durerea.
A ascultat dincolo de cuvinte
Isus percepea adesea ceea ce nimeni altcineva nu putea auzi. El a văzut frica ascunsă în Petru, rușinea din sufletul femeii samaritence și frustrarea ucenicilor pe drumul spre Emaus.
Ascultarea activă nu înseamnă doar să auzim cuvintele. Înseamnă să percepem emoțiile, tăcerile, expresiile și nevoile invizibile.
La locul de muncă, acasă și în relații, oamenii rareori dezvăluie totul în mod explicit. Un lider matur învață să asculte chiar și ceea ce rămâne nespus.
A răspuns cu har și adevăr
Isus nu asculta niciodată doar pentru a aduna informații. Ascultarea Sa ducea întotdeauna la grijă, îndrumare și transformare. După ce asculta, El încuraja, confrunta atunci când era necesar, vindeca, învăța și restaura.
Poate că problema de astăzi nu este doar lipsa comunicării. Poate că este lipsa prezenței în comunicare.
Suntem înconjurați de oameni care doresc să fie remarcați, care tânjesc după cineva care să-i asculte cu adevărat. Una dintre cele mai bune modalități de a-L reprezenta pe Hristos în viețile noastre este pur și simplu aceasta: să ne oprim, să privim, să ascultăm și să iubim oamenii prin darul necondiționat al atenției noastre.
Ascultarea cu atenție este un mod de a iubi
Ascultarea în conducere presupune umilință, răbdare și un interes sincer, iar acest lucru se aseamănă foarte mult cu Hristos.
Ascultarea cu atenție este un mod tăcut de a iubi. Oamenii influenți nu sunt întotdeauna cei care vorbesc cel mai mult, ci adesea cei care îi fac pe alții să se simtă importanți.
Întrebări pentru discuție
- Care este diferența dintre a auzi și a asculta? În opinia dumneavoastră, există vreo diferență? Explicați răspunsul.
- De ce credeți că, în lumea secolului XXI, oamenii au adesea dificultăți când vine vorba de a-i asculta sincer pe ceilalți?
- Cunoașteți pe cineva care pare să fie priceput la ascultarea activă și atentă? Ce anume face ca această persoană să iasă în evidență ca fiind cineva care știe cu adevărat să-i asculte pe ceilalți?
- Există vreun aspect legat de ascultare discutat în această ediție „Mana de Luni” care vi se pare mai important decât celelalte? Care dintre ele credeți că are nevoie de îmbunătățiri în ceea ce vă privește?
Pasaje biblice pentru aprofundare
NOTĂ: Pentru o aprofundare a subiectului, vă recomandăm următoarele pasaje biblice: Proverbe 10:8; 10:19; 11:13; 12:23; 15:23; 16:21; 17:27–28; 18:13; 20:12; 25:12.
Provocarea săptămânii
Ar trebui ca, din când în când, să ne facem o autoevaluare sinceră. Încercați ca, în timpul conversațiilor sau când participați la anumite ședințe, să vă observați cu atenție. Îi ascultați cu adevărat pe ceilalți sau așteptați cu nerăbdare ocazia să vă exprimați părerea?
Solicitați părerea altora – prieteni de încredere, un partener de responsabilitate, un mentor, un grup mic din care faceți parte, chiar și o persoană care vă este subordonată la locul de muncă.
Întrebați-i cum v-ar evalua în calitate de ascultător și dacă se simt cu adevărat ascultați atunci când interacționați cu ei.
CBMC INTERNATIONAL
MANA DE LUNI
24 august 2026
Secretariat BCER



