În versiunea lui Nolan din 2026, eroul de război Odiseu (Ulise) este un om frânt. În interiorul Calului Troian, el aduce păcatul și distrugerea în lume.
Odiseu cucerește Troia cu o armată și cu ajutorul unui cal de lemn construit chiar de el. După un asediu de zece ani, vrea în sfârșit să se întoarcă acasă. Dar se trezește aparent fără speranță, rătăcit pe mare.
Împreună cu camarazii săi, înfruntă pe drum nu doar furtuni și vârtejuri. Se luptă și cu un ciclop, o vrăjitoare, uriași și sirene cântătoare – acele creaturi magice care îi înnebunesc pe bărbați cu glasurile lor. Da, ajunge chiar să coboare în lumea de dincolo. Și toate acestea doar pentru a se întoarce la iubita sa soție, Penelopa.
Este o poveste menită nu doar să fie repovestită de-a lungul secolelor și adaptată neîncetat în cărți. Este, fără îndoială, și o poveste pentru marele ecran. Nimeni altul decât celebrul regizor Christopher Nolan („Inception”, „Interstellar”, „Oppenheimer”) a preluat acum opera precreștină a lui Homer și i-a imprimat propria viziune.
Pentru că, în versiunea lui Nolan, eroul de război Odiseu devine un om frânt. Cel blestemat de zei devine un om care nu poate trăi cu propria vinovăție. Iar eroul din interiorul Calului Troian devine unul care, asemenea lui Adam, aduce păcatul în lume.
Atenție, spoilere! Pentru a explica modul în care Nolan a reușit să reinterpreteze „Odiseea” într-o lumină atât de creștină, sunt necesare câteva dezvăluiri din film. Așadar, cei care încă vor să se bucure pe deplin de el – lucru recomandat atât iubitorilor de cinema, cât și pasionaților de mitologie – ar trebui să se oprească aici. Pot continua lectura după vizionarea filmului.
Vinovăție și ispășire
„Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri”, spune Odiseu. Soldații tocmai au orbit un ciclop pe o insulă pustie, iar marea se agită. Oamenii presupun că monstrul trebuie să fi fost fiul lui Poseidon și că zeul mării este acum furios.
Odiseu respinge însă această idee cu câteva cuvinte înțelepte. Nu este vorba despre zei. Este vorba despre ceea ce fac oamenii – iar acesta este, probabil, și mesajul pe care regizorul vrea să-l transmită.
Odiseu este navigatorul care nu acordă prea multă atenție supranaturalului. Întâlnește monștri și se luptă cu ei, dar cel mai mare demon al său este propria vinovăție. Acesta este personajul central al filmului.
Citește și: „Daniel și cuptorul de foc” se lansează în toamnă
Dar despre ce vinovăție este vorba?
Despre ceea ce, în mitologie, reprezintă de fapt cea mai mare stratagemă dintre toate: Calul Troian. Povestea este bine cunoscută. Timp de zece ani, Odiseu și oamenii săi asediază cetatea Troia, dar zidurile ei se dovedesc imposibil de străpuns. Atunci, războinicii vin cu un nou plan.
Construiesc un cal uriaș, gol pe dinăuntru, se ascund în el și așteaptă. Nu trece mult până când dușmanii, mânați de curiozitate, cad în capcană și trag calul în cetate. În timpul nopții, războinicii conduși de Odiseu ies din ascunzătoare și cuceresc Troia din interior.
Calul Troian
Până acum, această poveste s-a concentrat în primul rând asupra vicleniei celor care au construit calul. Nolan o privește însă diferit.
În versiunea sa, Odiseu își dă seama, pe parcursul călătoriei, că nu a adus lumii înțelepciune, ci moarte și distrugere. Să folosești în mod abuziv un dar, spune el în cele din urmă, transformându-l într-o armă, este inuman. L-a transformat într-o poartă spre moarte, crime de război și uciderea troienilor.
Dar cutia Pandorei a fost acum deschisă. Iar alții vor folosi exact aceleași mijloace: dezbinare în locul ospitalității, lăcomie în locul generozității, sete de sânge în locul compasiunii, blestem în locul binecuvântării. Așadar, în cele din urmă, nu zeii sunt cei care îl fac pe Odiseu să rătăcească fără țintă.
Cutia Pandorei a fost deschisă
Dezbinare în locul ospitalității, lăcomie în locul generozității. Atunci când aude cântecul sirenelor și este cât pe ce să-și piardă mințile. Odiseu descrie experiența drept „sunetul tuturor promisiunilor pe care nu am putut să le țin”. Apoi adaugă: „Mi-au spus că nu voiam să mă întorc acasă.”
Mai târziu, este fermecat de nimfa singuratică Calypso. Ea mai întâi îl salvează, apoi îi răpește memoria timp de șapte ani. În acel moment, devine limpede: nu i-ar fi putut șterge niciodată amintirile dacă el și-ar fi dorit să-și amintească.
Dar povara vinovăției este prea grea. Odiseu trebuie să și-o recunoască și să ispășească pentru ea. Apoi trebuie, în cele din urmă, să se supună zeilor și destinului, în mijlocul vânturilor aspre ale mării, pentru a se putea întoarce acasă. Trebuie să renunțe la sine și la propriul ego.
Ce poveste – o răsturnare de perspectivă pe care Homer cu greu și-ar fi putut-o imagina. Nolan transformă însă „Odiseea” într-o poveste despre vinovăție și ispășire. El insuflă mitologiei grecești un spirit creștin.
Citește și: „The Story Of Everything”, un documentar despre originea Universului
Christopher Nolan: un povestitor al vremurilor noastre
Acest lucru demonstrează încă o dată că Nolan este, poate, unul dintre cei mai buni povestitori ai vremurilor noastre. Se aventurează în science-fiction, mitologie și thrillere.
Faptul că producțiile sale sunt, de regulă, costisitoare și realizate cu ajutorul a numeroase efecte speciale poate ascunde adevărata forță a filmelor sale. În realitate, este mai puțin vorba despre monștri spectaculoși sau înspăimântători, nave spațiale uluitoare ori secvențe de călătorie în timp. Nolan ne emoționează prin personajele sale.
Creștini: aici, un adevărat clasic al lumii grecești spune unui public de milioane de oameni o poveste cu totul nouă despre iertare și pocăință.
Aici îl avem pe Odiseu, apăsat de vinovăție – interpretat, ca întotdeauna, strălucit de Matt Damon. În Interstellar, era astronautul Cooper (Matthew McConaughey), care și-a lăsat copiii în urmă de dragul omenirii. Iar în Inception, era Dom Cobb (Leonardo DiCaprio), care, în fond, nu-și dorea decât să se întoarcă la soția sa decedată.
Unii își vor aminti poate și de Memento și de protagonistul său, Leonard Shelby (Guy Pearce). Polițistul și-a pierdut memoria de scurtă durată și a rezonat atât de profund cu publicul tocmai datorită modului în care Nolan i-a spus povestea. Regizorul a prezentat-o în ordine inversă pentru a ilustra percepția limitată a lui Shelby. De altfel, până în ziua de astăzi, rămâne un film fără egal.
Aceste povești și destine sunt cele care țin publicul treaz mult timp după încheierea experienței din sala de cinema. Odiseu, Cooper, Cobb și toți ceilalți rămân de neuitat, întipăriți în minte și în inimă. Iar aceasta este trăsătura definitorie a marii literaturi, a marelui teatru și, desigur, a marelui cinema.
De altfel, încă înainte de lansarea filmului, în rândul creștinilor a existat o dezbatere privind distribuția. În primul rând, pentru că frumoasa Elena este interpretată de actrița de culoare Lupita Nyong’o, laureată a premiului Oscar, care nu are neapărat o înfățișare tipic grecească.
În al doilea rând, pentru că unul dintre războinicii din armata lui Odiseu este interpretat de Elliot Page. Acesta a declarat public în 2020 că este transgender și și-a schimbat prenumele.
Ne-am putea întreba, pe bună dreptate, dacă această controversă legată de distribuție nu distrage atenția de la ceea ce este cu adevărat important pentru creștini. Și anume, faptul că aici un autentic clasic al lumii grecești spune unui public de milioane de oameni o poveste cu totul nouă despre iertare și pocăință.
Citește și: „House of David” continuă cu filmările sezonului II
_______________
Acest articol a fost publicat inițial în limba germană de Pro Medien Magazin și a fost tradus în limba engleză pentru Evanghelical Focus cu permisiunea autorilor.
