Vreau să mă adresez omului care deja face lucrurile cum trebuie.
Te rogi pentru afacerea ta. Faci din belșug donații din ce câștigi, nu doar cât primești deducere la impozit. Îți tratezi angajații cu respect. Dacă te-aș întreba unde se află Hristos în viața ta profesională, ai răspunde fără ezitare: în centrul ei. Te cred. Aș fi spus același lucru și aș fi vorbit din inimă, cu convingere.
Tocmai de aceea îmi este greu să spun asta.
În tăcere, timp de vreo 20 de ani, am lăsat o parte din inima mea să venereze afacerea. Titlul. Banii. Nu în locul lui Dumnezeu. Alături de El. Și nu mi-am dat seama niciodată, pentru că nu s-a manifestat niciodată ca lăcomie.
Era ascunsă în sârguința mea. Mă convinsesem că sunt în siguranță.
Iată calculul pe care îl făceam, deși nu l-aș fi spus niciodată cu voce tare.
Cunoșteam avertismentele. Știam ce a scris apostolul Pavel despre iubirea de bani ca fiind rădăcina tuturor relelor. Am citit asta de multe ori. Și, undeva pe parcurs, am decis că, atâta timp cât Îl prețuiam pe Isus mai mult decât afacerea, eram în regulă.
Aceasta nu este o categorie pe care Dumnezeu o recunoaște.
În Scriptură, idolatria nu înseamnă aproape niciodată un om care Îl abandonează pe Dumnezeu. Este un om care adaugă ceva. Israelul nu a încetat niciodată să aducă jertfe la templu. Pur și simplu au păstrat câteva altare în rezervă, așa cum un om prudent își diversifică investițiile. Filistenii au așezat chivotul lui Dumnezeu capturat în templul lui Dagon, chiar lângă zeul lor, și au presupus că aranjamentul va ține.
Nu a ținut. Au venit a doua zi dimineață și l-au găsit pe Dagon cu fața în jos. L-au ridicat la loc. În dimineața următoare, capul și mâinile îi erau rupte, zăcând pe prag (1 Samuel 5:4).
Dumnezeu nu împarte inima noastră cu nimeni. El nu este interesat să fie primul dintre mai mulți. Aceasta nu este nesiguranță divină. Este milă, pentru că al doilea lucru din inima ta îți va cere în cele din urmă totul și, spre deosebire de El, nu te poate iubi înapoi.
Ce făceau de fapt cifrele mele
Indiciul nu a fost niciodată în dărnicia mea sau în rugăciunile mele. Ambele erau reale.
Indiciul era în ceea ce mi se întâmpla când cifrele se schimbau.
Când afacerea înflorea, banii încetau să mai fie o resursă și deveneau o dovadă. Fiecare an bun confirma povestea pe care voiam să o cred despre mine: că eram capabil, că eram înțelept, că eram favorizat. Cifrele nu mai înregistrau performanța. Ele raportau identitatea. Dacă arătau bine, și eu arătam bine.
Lăsasem ca cartea mea de vizită să răspundă la întrebarea „cine sunt eu?”.
Vreau să vedeți cât de respectabil pare asta din interior. Nu pare a fi închinare. Pare a fi responsabilitate. A-mi întreține familia. A administra ceea ce Dumnezeu mi-a încredințat. A munci cu excelență, pentru că o afacere administrată neglijent este o mărturie slabă. Fiecare propoziție este adevărată. Fiecare propoziție este un loc în care idolul se poate ascunde.
Iubirea de bani aproape niciodată nu se anunță ca iubire de bani. Se ascunde în spatele limbajului datoriei.
Isus ne-a dat un instrument pentru asta, și observați că acesta nu măsoară intențiile. „Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). El nu spune să vă examinați motivele. El spune să urmați comoara, și vă veți găsi inima — oriunde s-ar fi dus.
A mea se dusese undeva unde nu autorizasem niciodată și despre care nu știam nimic.
Prăbușirea nu a fost pedeapsa
Când a lovit COVID-ul, am pierdut o întreagă afacere pe care o construisem timp de două decenii. Atât venitul meu, cât și averea mea au ajuns la zero.
Multă vreme, am interpretat asta ca pe o judecată. Mi-a luat ceva timp să văd lucrurile invers. Pierderea nu a creat problema. Ea a scos la iveală una care exista de ani de zile, invizibilă și care purta toată greutatea. Aceiași bani care îmi confirmau valoarea mi-au dezvăluit acum mândria care se ascundea sub ea.
Nu era rebeliune. Era devotament greșit îndreptat. Și era disciplina unui Tată care nu voia să mă lase atașat de ceva ce nu m-ar fi putut iubi niciodată înapoi.
Aș prefera să ți-o găsești pe a ta într-un alt fel.
Două economii
Iată ce nu am putut vedea până când nu a dispărut.
Îmi conduceam afacerea și sufletul în cadrul unei economii tranzacționale. Logica ei este simplă și se regăsește pretutindeni. Valoarea ta depinde de ceea ce produci. Îți câștigi statutul. Ești ceea ce produci și valoarea ta se măsoară doar în funcție de ultimul trimestru.
Poți folosi acel sistem de operare chiar dacă te rogi în fiecare dimineață. Aceasta este partea despre care nimeni nu te avertizează. Poți plăti zeciuiala cu credință din veniturile pe care le folosești în tăcere pentru a-ți cumpăra o judecată favorabilă asupra ta.
Împărăția lui Dumnezeu funcționează pe cu totul alte baze. În economia lui Dumnezeu, valoarea ta a fost stabilită înainte să produci ceva, la un preț pe care nu l-ai plătit și pe care nici nu l-ai fi putut plăti. Nu-ți câștigi statutul. Îl moștenești. Ceea ce înseamnă că afacerea nu mai răspunde la întrebarea cine ești, și niciodată nu a fost în măsură să o facă.
Jugul acela nu este mai ușor pentru că îți cere mai puțin. Este mai ușor pentru că nu-ți mai cere să plătești pentru ceva ce deja deții.
Iubirea este moneda de schimb acolo. Nu sentimentul. Genul de iubire care dăruiește fără a calcula ce primește în schimb, pentru că nu cumpără nimic. Ea are deja totul.
Du-te și caută
Nu vei găsi răspunsul analizându-ți intențiile. Ale tale sunt excelente. La fel erau și ale mele.
Caută în altă parte.
Ce se întâmplă în sufletul tău când rezultatele sunt proaste? Nu ce spui la ședință. Ci ce se întâmplă la ora cinci dimineața.
Când te prezinți, cu ce începi — și de ce contează pentru tine ca ei să audă asta?
Pentru a cui aprobare lucrezi, de fapt?
Și întrebarea care m-a convins în cele din urmă. Dacă afacerea ar dispărea mâine, cine ai fi tu?
Dacă această întrebare te face să te simți incomod, ai găsit altarul. Probabil că stă acolo de ceva vreme.
Acum ascultă-mă cu atenție, pentru că aceasta este partea care riscă cel mai mult să fie interpretată greșit. Sârguința nu a fost niciodată problema. Sârguința este un dar, lăudată în Scriptură și bună în ochii lui Dumnezeu. Lucrează din toată inima. Construiește bine. Problema nu a fost niciodată munca. A fost ceea ce ascunsesem în tăcere în interiorul ei, folosind ceva bun ca acoperire pentru ceva care îi lua încet locul lui Dumnezeu.
Nu trebuie să lucrezi mai puțin. Trebuie să știi pentru cine lucrezi. Nu mai încerca să-ți câștigi valoarea. Începe să o moștenești.
Autor | Geoffrey Ladell pentru Christian Post
Geoffrey este autorul cărții „The Kingdom Economy: Build a Legacy of Love in a Transactional World” (Economia Împărăției: cum să construiești un edificiu de iubire într-o lume tranzacțională) și mentorează lideri creștini să facă schimbarea prin care valorile Împărăției modelează ceea ce zidesc.
