Cei mai mulți dintre noi facem față gândului morții alegând să-l ignorăm. „Nefiind în stare să vindecăm moartea”, scria odată Blaise Pascal, „am decis, pentru a fi fericiți, să nu ne gândim la astfel de lucruri”.
În contextul parizian al secolului al XVII-lea, în care trăia Pascal, evitarea gândului morții era apanajul al celor bogați. Cum să parieze mai mult, să vâneze mai multe vulpi sau să mai organizeze încă un bal. El nu și-ar fi putut imagina nici pe departe oportunitățile de distracție pe care le avem în zilele noastre.
Dar tocmai din acest motiv, o altă tendință recentă este cu atât mai frapantă. Un val crescând de influenceri contestă premisa care stă la baza nemulțumirii lui Pascal – ideea că moartea este, în primul rând, incurabilă. Departe de a evita subiectul, ei abordează problema frontal.
Longevitatea extremă este la modă. Cartea lui Peter Attia, „Outlive”, s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare în trei ani. Bryan Johnson, fondatorul mișcării „Don’t Die”, a fost protagonistul unui popular documentar Netflix din 2025. Iar vara trecută, revista „The New Yorker” a publicat un profil detaliat al lui Peter Diamandis și al ascensiunii clinicilor specializate în longevitate, precum propria sa clinică, „Fountain Life” – una dintre miile de clinici similare din întreaga lume, față de mai puțin de o sută cu abia 10 ani în urmă.
Ce ar trebui să gândim despre această tendință? Și ce oportunități deschide ea pentru mărturia creștină?
Este profund uman să tânjim după o viață mai lungă și este cu siguranță înțelept să avem grijă de trupurile pe care Dumnezeu ni le-a dat atât timp cât putem. Dar sub această tendință se ascunde o convingere mai profundă pe care trebuie să o recunoaștem și să o confruntăm. Influencerii din domeniul longevității cred că noi înșine suntem cea mai bună șansă de a face față problemei. Ei au subestimat enorm atât problema morții, cât și speranța Evangheliei.
Cine sunt influencerii longevității?
Influențatorii longevității alcătuiesc un grup divers și excentric. La un capăt se află Johnson, probabil cel mai cunoscut și mai provocator dintre ei. Obsesia lui este întinerirea, pentru care, se spune, cheltuiește un sfert de milion de dolari pe an.
Regimul său zilnic include pastile, suplimente, exerciții fizice extreme și o dietă restricționată până la ultima calorie. Terapiile sale experimentale au inclus schimbul intergenerațional de plasmă între el, tatăl său septuagenar, Richard, și fiul său adolescent, Talmage. În teorie, Richard a beneficiat de un impuls din sângele unui bărbat mult mai tânăr. Beneficiul pentru Talmage a fost, să spunem, mai puțin clar.
Între timp, Johnson adoptă o abordare de tip „open-source” în ceea ce privește datele sale biometrice, monitorizând și publicând totul, de la IMC și ritmul cardiac în repaus până la enzimele hepatice. Johnson își folosește corpul ca pe un panou publicitar pentru produsele și serviciile pe care este dornic să ți le vândă. Nu contează faptul că își suprapune terapiile una peste alta, așa că mult noroc în a urmări ce funcționează și ce nu, și de ce.
Diamandis reprezintă abordarea clinică pro-tehnologie în ceea ce privește longevitatea, probabil mai puțin provocatoare decât cea a lui Johnson, dar la fel de optimistă. Într-o epocă a realizărilor tehnologice uimitoare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că principalii influenceri din mișcarea pentru longevitate nu sunt medici, ci antreprenori din domeniul tehnologiei. Desigur, unele pretenții par extrem de exagerate. Dar cine, în 1970, nu ar fi râs batjocoritor dacă ai fi spus că 70% din populația lumii va deține supercomputere de buzunar, interconectate, până în 2026?
Fiecare descoperire tehnologică pare o nebunie până în momentul în care schimbă lumea. De ce nu am putea descoperi secretul vieții fără limite? Diamandis surprinde perfect aura optimismului tipic „high-tech”: „E fie o problemă de hardware, fie una de software – și vom reuși să o rezolvăm!”
Până acum, eforturile de a „rezolva asta” sunt extrem de variate, iar eficacitatea lor rămâne de văzut. Conform profilului din New Yorker, Diamandis lucrează intens la un filtru de sânge care să elimine cancerul metastatic, precum și la un emițător de unde de înaltă frecvență pentru a „diagnostica accidentele vasculare cerebrale și a combate depresia”. Alți guru se concentrează pe conservarea conștiinței individuale (o problemă de software?). În teorie, dacă ți-ai putea încărca conștiința acum în cloud, AI-ul ți-ar putea prezice gândurile, reacțiile și dorințele ca răspuns la orice s-ar întâmpla pentru totdeauna, la fel de ușor cum îți completează deja mesajele text.
Dar, indiferent de strategia preferată în acest moment, convingerea de bază este că o descoperire duce la alta. Nu trebuie să găsim o soluție definitivă pentru moarte dintr-o singură mișcare. Trebuie doar să facem suficiente progrese pentru a câștiga timp pentru și mai multe progrese, la nesfârșit, până când vom reuși.
Merită menționat că, cel puțin deocamdată, longevitatea nu este un domeniu accesibil celor cu venituri modeste. Așa cum spune un specialist: „Nu lucrăm cu șoareci. Lucrăm cu miliardari.”
Clinica Fountain Life a lui Diamandis se descrie ca fiind „un fel de club de lux pentru diagnostice de precizie”. Un abonament anual costă peste 20.000 de dolari, la care se adaugă alte câteva mii pentru suplimente și teste opționale, iar acesta este doar nivelul de bază. Cei care speră să depășească aceste limite se înscriu în programul Epic de 85.000 de dolari, care „include un antrenor de fitness și un nutriționist, «reeducarea» cu celule stem și tratamente precum schimbul terapeutic de plasmă, în cadrul căruia plasma este filtrată din sânge și înlocuită cu albumină și anticorpi de la donatori sănătoși”.
De asemenea, ești invitat la „Platinum Trip”, o călătorie semestrială – 70.000 de dolari de persoană – unde te vei bucura de interacțiuni personale cu cercetători specializați în longevitate, de oportunități de a investi în terapii experimentale și de acces prioritar la aceste terapii pentru tine însuți.
Într-un fel, acest lucru are sens. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ai mai mult de pierdut prin moarte și cu atât mai mult trebuie să cheltui pentru a trăi mai mult. Directorul medical al Fountain Life și-a descris astfel clientela: „Și-au cheltuit sănătatea pentru a-și dobândi averea, iar acum trebuie să-și cheltuiască averea pentru a-și recăpăta sănătatea.”
Ingineria inversă a sfârșitului vieții
Attia reprezintă extremitatea cu tehnologie mai puțin avansată a spectrului longevității. După ani în care a căutat soluții mai ambițioase la problema morții, și-a restrâns atenția asupra a ceea ce el numește „deceniul marginal” — ultimii 10 ani de viață.
Medicina modernă a prelungit speranța de viață, dar nu și starea de bine. Oamenii trăiesc mai mult ca niciodată, dar ultimii ani sunt adesea marcați de un declin cognitiv, fizic și emoțional pe care medicina îl abordează abia când este prea târziu pentru a repara ce s-a întâmplat deja. La ce bun o viață mai lungă dacă te simți mizerabil?
Attia susține că ar trebui să abordezi sănătatea pentru „deceniul marginal” în același mod în care ai aborda economiile pentru pensie. Un planificator financiar te ajută să definești stilul de viață pe care ți-l dorești la pensie și, pornind de acolo, să calculezi fondurile pe care trebuie să le pui deoparte acum. Planificarea sănătății ar trebui să funcționeze în același mod. Mai întâi, definește ce este important pentru tine. Să fii priceput la pickleball? Să faci alpinism la 80 de ani? Să te joci cu LEGO pe podea alături de strănepoții tăi? Stabilește ce vrei să faci în ultimii ani de viață și începe să te pregătești acum pentru a te asigura că vei ajunge acolo.
Am mult mai multă simpatie pentru această abordare a longevității decât pentru versiunile mai excentrice și obsesive ale unor oameni precum Johnson sau Diamandis. Multe dintre conceptele fundamentale ale lui Attia sunt ceea ce s-ar putea numi „de bun simț”, chiar dacă este mai ușor de spus decât de făcut. Ai grijă ce mănânci. Asigură-te că dormi suficient. Și, cu siguranță, nu sări peste antrenamentul pentru picioare.
Abordarea sa orientată spre viitor, dar aplicată în prezent, rezonează, de asemenea, cu înțelepciunea din Cartea Proverbelor și cu viziunea acesteia asupra vieții bune. Faptele au consecințe. Lenea și apatia duc la rezultate negative. Așadar, fii atent, planifică-ți viitorul și acționează în consecință.
Dar, deși ambițiile lui Attia sunt, recunosc, modeste în comparație cu ale altora, el se înscrie pe deplin în mișcarea mai largă acolo unde contează cel mai mult. Pentru toți acești influenceri, viitorul este o problemă de rezolvat, iar noi suntem cei care trebuie să o rezolvăm. Noi înșine suntem cea mai bună șansă a noastră de supraviețuire. Sau, așa cum spune Attia, „Speranța nu este o strategie”.
De ce speranța creștină este mai mult decât o strategie
Acesta este tocmai punctul în care mișcarea pentru longevitate oferă o oportunitate minunată de a clarifica speranța Evangheliei.
Primul lucru care trebuie spus este că Attia are perfectă dreptate. Speranța noastră nu este o strategie. Încrederea creștină izvorăște din smerenie. Ea începe cu o sinceritate disperată față de problema cu care ne confruntăm, apoi recunoaște rapid că nu avem cum să o rezolvăm. Speranța noastră depinde în totalitate de Domnul, care nu este limitat așa cum suntem noi. Este suficient să parcurgeți juxtapunerile din Psalmul 33, Psalmul 90 sau Psalmul 102.
Îmbătrânirea nu este o boală care trebuie prevenită sau vindecată. Moartea nu este o problemă de software, o problemă de hardware sau vreun fel de problemă de inginerie la care să lucrăm până când o vom rezolva. Moartea este răspunsul drept al lui Dumnezeu la încercarea noastră de a ne juca de-a Dumnezeu. Și ea poate fi învinsă doar de aceeași iubire neclintită care ne-a dăruit viața în primul rând. Speranța noastră pornește de la premisa că numai Dumnezeu poate rezolva această problemă.
Dar Domnul îi înalță pe cei smeriți, dacă putem accepta o soluție pentru care nu ne putem atribui meritul. În speranța învierii, găsim o resursă mult mai potrivită nevoilor noastre decât orice altă abordare a longevității.
- Speranța creștină este realistă.
Orice strategie care lasă moartea în picioare nu este suficient de bună. Speranța creștină pornește de la premisa că Pavel are dreptate: „Ultimul dușman care va fi nimicit este moartea” (1 Cor. 15:26).
Contrastul cu cartea lui Attia, „Outlive”, este important. Punctul forte al abordării sale este atitudinea orientată spre viitor pe care o adoptă față de prezent. Punctul său slab este că abordarea sa nu reușește să privească suficient de departe în viitor.
Concentrarea sa extremă asupra deceniului marginal, lăsând deoparte realitatea care pândește dincolo de acesta, este mult prea convenabilă. Cel puțin adepții mișcării „Don’t Die” sunt sinceri în privința amploarei provocării cu care ne confruntăm. Speranța poate că nu este o strategie. Dar atâta timp cât moartea însăși rămâne cel mai mare dușman al nostru, nici înțelepciunea lui Attia nu reprezintă o strategie prea valoroasă.
Toată această concentrare asupra deceniului marginal seamănă oarecum cu a oferi cuiva o pereche de ochelari de protecție pentru a-i feri ochii de vânt în timp ce cade pe trotuar de pe acoperișul unui bloc de 40 de etaje. În comparație cu trotuarul de jos, cui îi pasă de vântul care îi bate în ochi? Este un program util în măsura în care își atinge scopul, dar retorica și entuziasmul promit mai mult decât pot oferi.
- Speranța creștină este concretă.
Speranța noastră nu este doar realistă în ceea ce privește dușmanul cu care ne confruntăm. Ea se bazează pe realitatea concretă că Hristos a biruit moartea pentru noi.
La un moment dat în profilul din „New Yorker”, un coleg al lui Diamandis a spus următoarele despre rapiditatea cu care acesta promovează afirmații nefondate despre noi opțiuni de tratament: „Peter a învățat că o ofertă irezistibilă este de zece ori mai puternică decât un argument convingător.” Toți acești clienți bogați „încearcă pur și simplu să-și cumpere scara spre Rai”. Și „aproape toți se tem de moarte cu o teamă de moarte”.
Este o sinceritate remarcabilă. Este, de asemenea, un bun rezumat al unei critici vechi de secole aduse credinței creștine: oamenii își doresc cu disperare viața de după moarte, așa că cred că aceasta există cu adevărat. Totul se reduce la o gândire de dorință. Privită din perspectivă negativă, nu poate fi adevărată doar pentru că ne dorim noi asta.
Acest mod de gândire ar putea explica succesul comercial al clinicilor Fountain Life. Dar subestimează enorm dovezile în favoarea învierii lui Isus. Speranța creștină este glorios de concretă. Cel mai bun motiv pentru a crede că o viață fără moarte este posibilă este faptul că Isus are deja una. Totul se găsește în 1 Corinteni 15: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” (vv. 19–20).
- Speranța creștină este activă.
Pentru observatori precum Attia, speranța funcționează ca o scuză pentru a justifica faptul că nu faci tot ce poți, atât timp cât poți, pentru a împiedica avansul morții. Speranța pare o pasivitate sentimentală în fața a ceea ce ar trebui să combati. Așa cum spune un intervievator: „Attia tinde să susțină că alegerile individuale contează nu pentru că sunt atotputernice, ci pentru că reprezintă puterea pe care o avem.”
Dar ce se întâmplă când aceste alegeri individuale ne sunt luate? Ce se întâmplă când nu mai avem nici măcar atâta putere asupra calității vieții? Strategia „Outlive” a lui Attia nu are nimic de oferit celor care sunt deja cu dizabilități, sau care suferă de demență cu debut precoce, sau care jelesc pierderea unui nepoțel pe care, în alte condiții, ar fi fost suficient de sănătoși să-l strângă în brațe sau să se joace cu el.
Tocmai acolo unde strategia lui Attia se lovește de un zid, speranța creștină întâlnește o prețioasă oportunitate de creștere.
Cultivarea speranței în Hristos este o activitate de zi cu zi și nu este deloc ușoară. Este nevoie de disciplină pentru a-ți îndrepta mintea spre lucrurile de sus, astfel încât ceea ce a promis Hristos să modeleze fiecare aspect al vieții tale între timp (vezi Col. 3:1–17). Este nevoie de un efort neîncetat pentru a te agăța de speranță în fața suferinței și a morții pe care nu le poți evita sau depăși.
Speranța activă la care face apel Pavel în 2 Corinteni 4 implică o comparație constantă între ceea ce este trecător și ceea ce este veșnic – între suferințele prin care trecem și slava nevăzută pe care acestea o pregătesc pentru noi.
Speranța este ca un mușchi care crește pe măsură ce îl folosești pentru a ridica poverile din viața ta. Ea se hrănește cu suferință și durere. Cele mai grave lucruri care ni se pot întâmpla, în acest deceniu marginal sau în orice alt moment, nu fac decât să clarifice de ce un Mântuitor înviat este absolut necesar și de ce este atât de minunat să știm că îl avem.
Este adevărat că speranța nu este o strategie. Dar, în Hristos, este o putere neclintită pe care ne putem baza, până când nu vom mai avea nevoie de ea niciodată.
Autor | Matt McCullough pentru Gospel Coalition
