RECENZIE de CARTE: Surprins de CREDINŢĂ – câteva impresii

Lucian Bălănescu este o prezenţă constantă şi influentă în mediul on-line. E perceput de mulţi ca apologet creştin, dar cei care îl cunosc ştiu că inima lui bate în mod special pentru Biserica lui Isus Hristos şi mai ales pentru tinerii bisericii. De mai mulţi ani publică articole şi eseuri, însă anul acesta reuşeşte să lanseze o carte, ceea ce este de apreciat.

Cartea lui de debut, Surprins de credinţă, analizează călătoria lui C.S.Lewis de la ateism la creştinism. O analiză sensibilă şi provocatoare. Lucian Bălănescu nu ne obosește cu noţiuni teoretice inutile, ci ne invită să ne deschidem inima pentru a trăi o experienţă. Cartea e bogată în idei, dar am impresia că e şi mai bogată în trăiri interioare.

Se citeşte, evident, cu mintea, dar îţi dă senzaţia că ceea ce conţine este destinat unei reflecţii interioare. Autorul ne spune că însuşi C.S. Lewis – mai ales în ultima parte a vieţii sale – nu a fost preocupat atât de mult de demonstraţiile logice, cât de experimentarea atingerii lui Dumnezeu. Adică ne folosim mintea, fără doar şi poate, dar ne deschidem inima pentru a simţi ceea ce mintea nu poate să explice.

Lecturarea cărţii este, indiscutabil, o plăcere. Nu ştiu dacă asta se datorează simpatiei personale pe care i-o port, însă, având ceva experienţă în domeniul acesta, vă pot spune că am fost „(sur)prins” de carte şi am citit-o cu nesaţ. Nu e o carte grea, dacă vă aşteptaţi la asta, dar e o carte care te face să îţi pui întrebări grele.

Experienţa lui C.S.Lewis este suprapusă peste experienţele noastre, astfel încât Lewis devine un fel de îndrumător pe cărarea frământărilor interioare. Autorul nu fuge de întrebările grele pe care oamenii, inevitabil, şi le pun. Nu are pretenţia ca răspunsurile lui să fie absolute. Lasă loc de alte întrebări şi tratează cu bun simţ şi respect îndoielile personale, mai ales cele rezultate din durere.

Îl prezintă pe C.S.Lewis ca pe un apologet respectuos, nu ca pe un militant agresiv, înfocat, şi care crede că le ştie pe toate. Citind cartea vei descoperi amănunte noi despre viaţa lui C.S.Lewis şi vei privi scrierile lui cu alţi ochi. Lucian Bălănescu este pasionat de literatura fantastică a lui Lewis şi ne poartă prin Cronicile din Narnia cu siguranţa unui ghid care cunoaşte bine traseul.

Personal nu privisem Cronicile din Narnia ca pe o lectură apologetică, însă Lucian m-a convins că poţi folosi lumea fantastică pentru discuţii serioase de apologetică. Mă gândesc dacă nu cumva accentul exagerat pus pe demonstraţiile logice nu reprezintă un minus al apologeticii moderne. Însă nu aş vrea să cădem în capcana unui antiintelectualism păgubos.

Cartea nu ne îndeamnă să renunţăm la argumentele logicii, dar ne provoacă să mergem dincolo de limitele raţiunii căzute în păcat şi să descoperim lumea imaginaţiei, a dorului, a năzuinţei după Absolut. Autorul ne spune că vom avea multe de câştigat dacă ne vom asculta inima strigând după Dumnezeu, dacă vom urma glasul fanteziei şi al „imaginaţiei creatoare”.

Având curajul să discute deschis despre problema suferinţei, autorul adaugă o şi mai mare valoare cărţii. În zilele noastre, probabil că cel mai „greu” atac al ateismului împotriva creştinismului vine din această direcţie a suferinţei – mai ales a suferinţei nemeritate, injuste – aşa că răspunsurile inspirate formulate de C.S.Lewis sunt bine venite.

Impresia mea este că inima de păstor a lui Lucian se vede cel mai bine în acest capitol dedicat suferinţei. Fără aroganţă. Fără generalizări sâcâitoare. Fără etichetări ofensatoare. Sensibilitatea cu care tratează această temă grea trebuie apreciată. Ne propune nişte răspunsuri, ne lasă ne medităm la ele şi ne invită să alegem calea pe care a mers C.S.Lewis, el însuşi un om care a experimentat din plin durerea.

Tăcerea lui Dumnezeu nu este uşor de explicat, dar putem oferi, totuşi, nişte răspunsuri pe care naturalismul şi ateismul nu le pot oferi. Nu avem răspuns la toate întrebările dificile, dar le putem spune oamenilor că Dumnezeu s-a întrupat, a devenit om, a suferit asemeni nouă, a fost răstignit şi îngropat, dar a treia zi, cu moartea pe moarte călcând, ne-a adus viaţa eternă. Nu cred că există un răspuns mai profund la problema suferinţei ca însăşi suferinţa Fiului lui Dumnezeu.

Cineva încerca să mă convingă că pe prieteni nu ar trebui să-i lauzi. Proverbele, susţinea el, ne spun că „rănile” făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, nu laudele. Desigur, nu cred că la asta se referă acest verset, aşa că îmi permit să afirm că atunci când un prieten merită apreciat, el ar trebui să fie apreciat.

În mediul evanghelic românesc, autorii români sunt priviţi cu reţinere şi cu o oarecare suspiciune. Chiar dacă în ultima vreme s-au ridicat mai mulţi autori romani care scriu bine, prejudecăţile legate de autorii români sunt încă profund impregnate în mentalul evanghelic. De multe ori, editurile creştine preferă să traducă autori străini „celebri”, chiar dacă, în multe cazuri, scrierile lor nu sunt la înălţimea renumelui pe care îl au. Daţi-le o şansă şi scriitorilor autohtoni!

Lucian Bălănescu este unul dintre autorii care ne vor convinge că şi românii sunt capabili să scrie bine, frumos, îngrijit, profund şi pot produce cărţi care să îţi schimbe mentalitatea şi să îţi mişte – măcar puțin – inima. Surprins de credinţă este o astfel de carte. Citiţi-o!

Autor: Laurențiu Balcan, 
Pastor at Biserica Evanghelica Romana din Geneva