O carte publicată la 50 de ani de la moartea dictatorului Francisco Franco readuce în atenție persecuția protestanților din Spania franchistă, scoțând la lumină istorii uitate de represiune, rezistență și credință. Volumul oferă o cheie esențială de înțelegere a trecutului și prezentului comunităților evanghelice spaniole.
După eșecul loviturii de stat din 18 iulie 1936, trupele rebele din Spania au declanșat un război civil care avea să dureze trei ani. La 14 aprilie 1939, victoria trupelor conduse de Francisco Franco pe întreg teritoriul spaniol a consfințit instaurarea unui regim autoritar, personalist. Dictatura franchistă a durat până la moartea lui Franco, la 20 noiembrie 1975.
La împlinirea a 50 de ani de la dispariția dictatorului, a fost publicată cartea El Franquismo contra los Protestantes (Franchismul împotriva protestanților), care își propune să recupereze poveștile de represiune, dar și de reziliență, trăite de protestanți în acea perioadă a istoriei Spaniei.
Titlul volumului indică explicit faptul că represiunea nu a vizat doar opoziția politică, ci și comunitățile protestante — pe cei pe care autorul cărții, istoricul Luis Mas, îi numește „bunicii noștri în credință”. Pagini întregi sunt dedicate unor vieți frânte de închisoare, exil sau execuție — destine ignorate mult timp de manualele de istorie.
Sunt istorii care au lipsit, în mare măsură, și din programele seminariilor protestante. Povești condamnate parcă la tăcere, poate din teama de a redeschide răni care nu s-au vindecat pe deplin. Cu toate acestea, ele sunt esențiale pentru a înțelege atât trecutul, cât și realitatea actuală a comunităților evanghelice din Spania.
Despre aceste teme, dar și despre procesul de documentare și editare, publicația de știri creștine Protestante Digital a stat de vorbă cu Luis Mas și cu Carles Raurell, colaborator al volumului.
Libertatea în timpul Republicii Spaniole
Articolul 3 al Constituției Republicane din 1931 confirma faptul că Spania nu avea o religie oficială, iar Articolul 26 garanta că toate confesiunile religioase erau considerate asociații supuse unei legislații speciale. În plus, libertatea de conștiință și de religie, consacrată prin Articolul 27, le-a permis protestanților să trăiască, să-și exprime și să-și împărtășească liber credința — un lucru de neconceput sub vechiul regim confesional romano-catolic.
„Protestanții au sprijinit Republica pentru că cea de-a Doua Republică le-a oferit libertatea de a se aduna și de a deschide locuri de cult”, a declarat Carles Raurell în interviu.
Pentru autorul volumului, acest context a însemnat că „protestantismul era atunci implicat activ și avea o influență reală în societate”. În contrast, în perioada republicană, Biserica Catolică și-a pierdut o mare parte din influența publică.
Franchismul, împotriva protestanților
Potrivit lui Luis Mas, în zonele unde lovitura de stat a reușit în 1936 — și ulterior pe întreg teritoriul controlat de rebeli — Biserica Catolică „a devenit un informator, denunțând pastori implicați social, foști profesori sau persoane active în sindicate ori politică”.
În urma represiunii, protestantismul spaniol a pierdut unele dintre cele mai valoroase figuri ale sale: oameni dedicați îmbunătățirii societății și purtători ai unor idei înaintea timpului lor. Mulți lideri evanghelici au fost supuși represiunii prin execuții, exil, deportare, închisoare, muncă forțată sau epurări profesionale.
Credincioșii de rând au fost nevoiți să se adune în propriile locuințe, asumându-și riscul denunțurilor din partea vecinilor. Cartea readuce în atenție poveștile unor oameni precum José Nogal, Simón Vicente Vicente, Elías Marqués și José Cardona Gregori — cel care avea să devină ulterior secretar executiv al Comisiei de Apărare Evanghelică.
Autorii subliniază importanța citirii și împărtășirii acestor istorii, pentru ca memoria celor care au precedat actualele generații să nu se piardă, nici moștenirea de credință, angajament și rezistență care a contribuit la formarea comunităților evanghelice în vremuri de persecuție.
Totodată, volumul este prezentat ca o „sămânță” — primul pas al unui proiect de cercetare mai amplu, menit să deschidă drumul pentru studii viitoare și pentru recuperarea completă a unei memorii istorice care a rămas prea mult timp în umbră.
