
O instanță din Kenya l-a condamnat pe autoproclamatul predicator Paul Nthenge Mackenzie la 200 de ani de închisoare pentru rolul său în moartea a 191 de persoane, dintre care 190 de copii. Sentința marchează un moment decisiv într-unul dintre cele mai importante procese penale legate de tragedia de la Shakahola.
Sentința, pronunțată la 6 noiembrie de judecătoarea Diana Kavedza, de la Înalta Curte din Mombasa, vine după ce Mackenzie a fost găsit vinovat, luna trecută, pentru 191 de capete de acuzare de omor. Alți 28 de inculpați au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 10 și 160 de ani.
Mackenzie, fondatorul Bisericii Internaționale Vestea Bună (Good News International Church), a fost condamnat la 100 de ani de închisoare pentru 183 de omoruri prin înfometare și la încă 100 de ani pentru opt omoruri săvârșite în mod direct. Cele două pedepse vor fi executate consecutiv, însumând 200 de ani de închisoare.
Procurorii au susținut că Mackenzie le-a cerut adepților săi să se înfometeze până la moarte, atât pe ei înșiși, cât și pe copiii lor, convingându-i că astfel vor ajunge în rai și Îl vor întâlni pe Isus. Cei care se împotriveau ar fi fost bătuți, imobilizați sau ținuți în captivitate de membrii grupării.
Judecătoarea Diana Kavedza a descris suferințele îndurate de copii, arătând că unii dintre aceștia au fost martori la moartea propriilor frați și surori, după zile întregi de înfometare.
„Copiii au privit cum frații și surorile lor cădeau morți, după ce înduraseră foamea zile la rând”, a declarat judecătoarea.
La rândul său, Ojiro Odhiambo, reprezentant al Comisiei pentru Drepturile Omului din Kenya, a criticat incapacitatea instituțiilor statului de a preveni tragedia.
„Toate aceste instituții au eșuat în îndeplinirea responsabilităților față de oameni, față de victime”, a afirmat acesta.
Instanța a respins argumentele lui Mackenzie, potrivit cărora nu și-ar fi obligat adepții să se înfometeze. Avocatul său a anunțat intenția de a contesta condamnarea.
Cazul a ieșit la iveală în aprilie 2023, după ce poliția a început să investigheze informațiile privind decesele din pădurea Shakahola, situată în comitatul Kilifi. Anchetele ulterioare au dus la descoperirea a sute de cadavre îngropate în morminte puțin adânci, existând și relatări potrivit cărora unele victime ar fi fost îngropate de vii.
Autoritățile au recuperat, în cele din urmă, 448 de cadavre din pădure. Mackenzie este vizat și de alte proceduri judiciare, referitoare la încă 52 de decese suspecte, ceea ce ridică numărul total al presupuselor victime la 500, potrivit Reuters.
Amploarea tragediei a ridicat întrebări serioase privind modul în care gruparea a putut funcționa ani la rând fără o intervenție eficientă din partea autorităților.
De asemenea, cazul a declanșat o dezbatere națională privind reglementarea organizațiilor religioase, în special a activităților bisericilor independente și ale liderilor religioși care acționează în afara structurilor confesionale consacrate.
Reformele privind reglementarea organizațiilor religioase rămân nefinalizate
În urma descoperirilor de la Shakahola, președintele William Ruto a înființat, în mai 2023, un grup de lucru prezidențial pentru revizuirea cadrului juridic și de reglementare a organizațiilor religioase.
Grupul de lucru, condus de reverendul Mutava Musyimi, a primit misiunea de a analiza deficiențele sistemului existent și de a propune măsuri pentru prevenirea extremismului religios, a exploatării și a abuzurilor.
În iulie 2024, grupul și-a prezentat raportul președintelui, recomandând un cadru care să combine autoreglementarea organizațiilor religioase cu supravegherea exercitată de autoritățile statului.
Printre propuneri s-au numărat înființarea unei Comisii pentru Afaceri Religioase și adoptarea unei legi privind organizațiile religioase, care să stabilească un cadru juridic mai cuprinzător pentru înregistrarea, responsabilizarea și supravegherea acestora.
În noiembrie 2024, senatorul Danson Mungatana, din comitatul Tana River, și-a retras proiectul de lege privind organizațiile religioase, în urma opoziției liderilor bisericești, care au susținut că legislația propusă amenința libertatea constituțională a exercitării credinței.
Ulterior, guvernul a inițiat un proces legislativ separat, bazat pe recomandările grupului de lucru prezidențial.
În iulie 2025, Cabinetul a aprobat reformele propuse, inclusiv proiectul Legii privind organizațiile religioase din 2024 și Politica privind organizațiile religioase din 2024.
În septembrie 2025, guvernul a supus propunerile consultării publice, invitând organizațiile religioase și celelalte părți interesate să transmită observații și recomandări în scris. Termenul-limită pentru depunerea acestora a fost 22 octombrie 2025.
Cu toate acestea, până în mai 2026, legislația propusă nu fusese încă adoptată.
În luna mai, organizațiile societății civile și reprezentanții comunităților religioase au solicitat retragerea proiectului de lege, argumentând că unele prevederi ar putea discrimina comunitățile religioase mai mici și ar putea submina drepturile garantate de Constituție.
Printre motivele de îngrijorare s-au numărat cerințele propuse pentru înregistrarea organizațiilor religioase, obligativitatea obținerii unei aprobări din partea unor organizații religioase-umbrelă și prevederile care impuneau liderilor religioși deținerea unor calificări teologice oficiale.
Dezbaterea reflectă dificultatea elaborării unor reglementări capabile să combată exploatarea religioasă fără a conferi statului o autoritate excesivă asupra practicării credinței.
Semne de întrebare privind responsabilitatea autorităților
Cazul Shakahola a readus în atenția publică și modul în care au acționat instituțiile statului înainte de descoperirea deceselor în masă.
Mackenzie intrase anterior în atenția autorităților, fiind arestat inclusiv în 2017 și 2018, în urma unor acuzații legate de accesul adepților săi și al copiilor acestora la educație și servicii medicale.
Descoperirea sutelor de cadavre în 2023 a determinat declanșarea unor investigații privind posibilitatea ca instituțiile de securitate și autoritățile administrative locale să nu fi intervenit în urma avertismentelor primite anterior.
Raportul Comisiei speciale a Senatului din 2023, dedicat tragediei de la Shakahola, a documentat deficiențele cadrului juridic și administrativ existent și a recomandat consolidarea mecanismelor de supraveghere a organizațiilor religioase.
Sursa | Christian Daily International



