Ceea ce spune Scriptura cu adevărat te-ar putea surprinde. Cartea Apocalipsei este deopotrivă foarte cunoscută și prea puțin înțeleasă. Acest…
Browsing: Teologie
În lumea în care trăim, oamenii așteaptă ca lucrurile să se petreacă instantaneu. Iar atunci când acest lucru nu este…
Pavel le adresează credincioșilor o rugăciune minunată în Romani 15:13, care spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria…
După 40 de zile de la înviere, ucenicii Domnului Isus trăiesc o nouă minune, fiind martori ai înălțării la cer…
Deși au trecut 52 de zile de la începutul conflictului dintre SUA, împreună cu aliatul său Israel, și Iran, alături…
Profil și Învățături – Analiză (Partea 1 din 3) În economia textelor sacre, Batşeba apare inițial ca amantă, apoi soție…
Narațiunile biblice nu se sfiesc să prezinte episoade deconcertante, în care eroi validați prin chemare divină devin autorii unor acțiuni…
Identitatea geamănului nu este cunoscută. De multe ori, interpretăm acest detaliu după cum ne convine sau după cum „dă bine”.…
Nu, nu, să nu credeți că pun la îndoială faptul învierii Domnului Isus ca eveniment, ci acest titlu are în…
De ce mesajul cristic al Învierii „moare” după Paști? Adică de ce acea bucurie intensă, „Cristos a înviat!” rostit cu…
Dragilor, vă spun sincer: înnebunesc cu toată psihologizarea Scripturii în predicare. Opriți-vă! Asta nu e profunzime, ci schimbarea unui mesaj…
Isus Cristos arată importanța durerii chiar în Predica de pe munte, zicând: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor…
Analiză biblică (vezi răspunsul la final) Verset-cheie „Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morţi. Dar…
În Săptămâna Mare Îl descoperim pe Isus și scopul pentru care a venit în lume. Ce a făcut El, cum…
Hristos a înviat, dar ce importanță are acest lucru pentru noi? El este sus, iar noi suntem aici, în mijlocul…
În această zi de mare sărbătoare, când proclamăm biruința Domnului Isus, care a înviat dintre cei morți, nu se poate…


