Autor: Doina Bejenaru

Cititorii Manei de Luni provin din medii diverse. Unii fac parte din conducerea de rang înalt, unii sunt directori generali, dar majoritatea se încadrează în următoarele categorii: manageri, șefi de departamente, agenți de vânzări, asistenți administrativi, antreprenori, profesioniști precum medici, avocați, contabili, ingineri. Această listă ar putea continua. Toți avem un anumit nivel de autoritate și responsabilitate, și chiar dacă nu suntem director general sau proprietar de afacere, putem avea o influență incredibilă asupra echipei din care facem parte. Un articol recent publicat în prestigioasa revistă Harvard Business Review (HBR), intitulat „Fiecare echipă are nevoie de un super-facilitator”, îl prezintă…

Read More

La început viața a fost bună – atât fizic, cât și spiritual. De fapt, Dumnezeu a creat tot ce exista și a numit asta foarte bun. Dar acea bunătate a fost distrusă atunci când un dușman a ademenit poporul purtător de chip al lui Dumnezeu să pună la îndoială bunătatea Lui și să se îndoiască de credibilitatea Lui. Așadar, când Adam și Eva au ales să ignore poruncile lui Dumnezeu mâncând din singurul copac interzis, ochii li s-au deschis asupra două forțe opuse: binele și răul. Lupta dintre bine și rău nu este doar o temă generală din Biblie, ci…

Read More

Ai prefera să ai sute de „prieteni” care te cunosc, dar nu te cunosc cu adevărat – care te numesc prieten, dar numai atunci când este convenabil? Sau ai prefera să ai un prieten adevărat care să îți fie mereu alături? Scriitorul Proverbelor, de obicei fiind considerat Solomon, a spus asta: „Cine are mulți prieteni poate ajunge la ruină, dar există un amic care ține la tine mai mult decât un frate.” Proverbe 18:24 NTR Unii prieteni vin în viața noastră din cauza proximității: lucrezi la aceeași companie, copiii voștri merg la aceeași școală sau frecventezi aceleași locuri. Dar doar…

Read More

Copiii învață să se descurce în viața reală imitându-i pe cei din jurul lor. Ei învață să vorbească ascultând cuvintele familiei lor și copiind ceea ce aud. Ei învață să interacționeze cu ceilalți observând modul în care cei dragi lor interacționează cu ceilalți. Ei învață ce este adecvat din punct de vedere cultural și social prin observare și imitare. Ei învață cum să mănânce, să se joace, să citească, să se roage, să gătească, să pescuiască, să împletească, să deseneze, să grădinărească, să construiască, să se închine, să investească și să navigheze în relații observându-i și imitându-i pe cei din…

Read More

De-a lungul Cuvântului lui Dumnezeu, vedem multă atenție acordată inimii omului. De fapt, în Scriptură, inima era considerată centrul vieții fizice și spirituale. În cultura noastră de astăzi, inima este adesea o metaforă pentru emoțiile noastre. Dar în Biblie, inima reprezintă sufletul și mintea: este o modalitate de a arăta înțelepciunea și caracterul. Inima, în Biblie, este foarte asemănătoare cu modul în care ne gândim astăzi la creier sau cu o combinație între cap și inimă. Omul bun scoate ce este bun din vistieria bună a inimii lui, dar cel rău scoate ce este rău din vistieria lui cea rea.…

Read More

Filipeni 4:13 este un verset biblic foarte cunoscut pe care se prea poate să-l fi văzut afișat pe panouri, postat pe rețele sociale, pe stickere sau mașini. Poate ai auzit pe cineva citând acest verset înainte de un eveniment sportiv sau în timpul realizării unei sarcini dificile. Din păcate, acest verset este, de cele mai multe ori, înțeles greșit. Acest verset nu spune că putem realiza orice ne dorim. Pavel nu vorbește despre câștigarea unui meci sau despre a avea curajul de a face ceva îndrăzneț. Pavel vorbește, de fapt, despre timpul său petrecut în închisoare. El face referire la…

Read More

Matei 13:44 conține unele dintre cele mai puternice imagini din toată Scriptura. Imaginează-ți doar o clipă: mergi pe un câmp și dai de o comoară străveche, uitată de întreaga lume. Îți dai seama că terenul este de vânzare. Ce ai face? Cât de repede ai vinde tot ce ai pentru a cumpăra câmpul cu comoara? Rapid? Desigur! Ai găsit ceva de mare valoare, care valorează mult mai mult decât orice ai avut înainte! Isus folosește această imagine pentru a ilustra Împărăția cerurilor. Când descoperi adevărata valoare a unui astfel de lucru, dai tot ce ai pentru a-l apuca, pentru a…

Read More

În lumea afacerilor conflictele fac parte din parcursul profesional. Uneori, acestea implică critici nedrepte, alteori neînțelegeri sau cuvinte dure. Tentația de a riposta poate fi puternică – la urma urmei, cine nu dorește să aibă ultimul cuvânt? Dar oare merită cu adevărat? Merită oare fiecare ceartă atenția noastră? De cele mai multe ori, adevărata dovadă de putere nu stă în câștigarea unei bătălii verbale, ci în discernământul de a ști când tăcerea este răspunsul cel mai înțelept. Domnul Isus ne-a dat un exemplu puternic atunci când a stat în fața lui Pilat. Acuzat pe nedrept El nu s-a apărat ci…

Read More

A existat cândva un rege ale cărui gânduri despre viață și experiențele sale au fost cuprinse în cartea Eclesiastului. Interesant este că acest rege — foarte probabil Regele Solomon — a domnit peste Israel în timpul uneia dintre cele mai prospere perioade din istoria țării. Din perspectiva standardelor lumești, el avea mai multă putere, mai mult prestigiu și mai multe bogății decât orice altă persoană dinaintea lui. Cu toate acestea, el și-a rezumat luxul printr-un singur cuvânt sumbru: Deșertăciune! „Totul este deșertăciune!” (Eclesiastul 1:2), „Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune” (Eclesiastul 1:8), „Nu este nimic nou sub…

Read More

Există oameni care, atunci când li se ia totul, libertatea, demnitatea, siguranța zilei de mâine, se frâng. Și există alții care, în același întuneric, descoperă o lumină pe care nu știau că o poartă în ei. Povestea lui Douglas Brent Hegdahl aparține celei de-a doua categorii. Avea nouăsprezece ani când marea, care pentru el însemnase aventură și promisiune, s-a transformat într-un prag al destinului. Crescut într-o familie de emigranți norvegieni, într-un orășel american liniștit, Douglas fusese genul de băiat care nu impresiona prin note, dar câștiga prin zâmbet. Înota bine, glumea mult și părea mereu ușor desprins de ambițiile mari…

Read More

În timpul acestor momente tensionate și de amenințare extremă, generate de ripostele americane și israeliene, mulți conducători iranieni și-au căutat un loc de scăpare pentru ei și pentru familiile lor. Astfel, unii și-au trimis copiii și soțiile în țări din Vest, iar alții au căutat refugiu fugind în Rusia. Chiar liderul suprem, Ayatolahul Ali Khamenei, ar fi fost dus într-un adăpost subteran („buncăr”), pentru a se proteja de atacuri care i-ar putea pune viața în pericol. Chiar dacă, în vremuri critice, unii se bizuie pe caii lor, iar alții pe carele lor — reprezentând puterea armată și înzestrarea militară —…

Read More

Este tentant să ne gândim că suntem puternici, că suntem capabili, că „avem totul sub control”. Dar, în realitate, suntem neputincioși pe cont propriu. Avem nevoie disperată de Dumnezeu — în fiecare moment din fiecare zi. Noi nu am fi aici dacă El nu ne-ar fi creat. Nu am trăi dacă El nu ne-ar susține. Nu am prospera dacă EL nu ne-ar călăuzi, nu ne-ar proteja și nu ne-ar întări. Autorul cărții 1 Cronici, cunoștea importanța dependenței de Dumnezeu. El a spus: „Căutați pe Domnul și puterea Lui; căutați întotdeauna fața Lui!”‭‭1 Cronici ‭16‬:‭11‬ ‭NTR Într-o lume care este constant…

Read More

În cartea 2 Timotei, îl găsim pe Pavel scriindu-i o scrisoare lui Timotei, un frate în răspândirea Evangheliei. Mulți învățați ai Bibliei sunt de părere că aceasta a fost ultima epistolă scrisă de Pavel înainte să moară și că a fost scrisă dintr-o celulă a închisorii romane. Reflectând asupra propriei sale vieți, convins că vremea morții sale era tot mai aproape, Pavel scrie acest pasaj plin de putere: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința.” 2 Timotei 4:7 NTR Credincios. Pavel I-a fost credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a fost întotdeauna credincios lui Pavel. Naufragiat. Lovit.…

Read More

Unele dintre cele mai sănătoase alimente din ziua de azi erau consumate și de personajele noastre biblice preferate. Sănătatea noastră este atât de importantă pentru Domnul încât, în 1 Corinteni 3:16-17, El numește trupurile noastre temple ale lui Dumnezeu. Amintiți-vă că ni se poruncește să nu consumăm lucruri care ar putea dăuna a ceea ce este atât de prețios pentru El. Poruncile lui Dumnezeu referitoare la sănătatea noastră fizică sunt pentru binele nostru spiritual. Proverbe 3:1-2 spune: „Fiule, nu uita învățătura mea, ci păstrează în inima ta poruncile mele, căci ele îți vor da lungime de zile, ani de viață…

Read More

Ai început vreodată ceva nou și ai renunțat după câteva încercări? Poate ai încercat să creezi o nouă rutină de dimineață sau un obicei de a citi Biblia, doar ca să renunți după câteva săptămâni? Poate fi greu să construiești suficientă disciplină pentru a începe ceva nou. De asemenea, este greu te disciplineze cineva. Poate îți amintești că ai fost disciplinat în copilărie de părintele tău. Sau poate ai fost disciplinat la locul de muncă pentru o greșeală pe care ai făcut-o. În ambele cazuri, disciplina este grea și necesită multă muncă. Scriptura spune că pentru cei care îndură disciplina…

Read More

Oriunde te uiți, poți învăța ceva despre Dumnezeu. Pământul este plin de informații despre El. Psalmul 19:1 spune că cerurile vestesc minunile lucrării mâinilor lui Dumnezeu. Și Romani 1:20 spune, de asemenea, că de la începutul creației, atributele lui Dumnezeu au fost vizibile în lume. Cunoașterea caracterului lui Dumnezeu prin natură se numește revelație generală. Acestea sunt lucrurile pe care oricine le poate învăța despre Dumnezeu prin observarea creației. Revelația specială este cunoașterea despre Dumnezeu și mântuire care vine numai prin Cuvântul său. Un exemplu de revelație specială este Habacuc 2:14, care vorbește despre o zi viitoare când pământul va…

Read More