
Scriindu-le din închisoare credincioșilor din Filipi, apostolul Pavel le-a dezvăluit că învățase secretul mulțumirii, indiferent de situație.
Datorită credincioșiei lui Dumnezeu și generozității filipenilor, nevoile lui Pavel fuseseră împlinite chiar și în timpul detenției. El a continuat spunând:
„Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre, potrivit cu bogăția Lui, în glorie, în Cristos Isus.”
Filipeni 4:19
Ce perspectivă incredibilă din partea unui om aflat în captivitate, închis pentru că răspândise adevărul despre Isus!
Dumnezeu îi dăduse lui Pavel pace, iar prietenii îi trimiseseră cele necesare. Bucuria lui era evidentă și neclintită, în ciuda circumstanțelor dificile.
Pavel știa că același Dumnezeu care avea grijă de el va avea grijă și de prietenii săi. Știa că, deoarece Isus le deschisese deja calea, ei aveau acces la comorile cerului. Știa și că, datorită caracterului generos al lui Dumnezeu, erau acoperiți de harul Său.
Te-ai gândit vreodată ce bogății nelimitate are Dumnezeu? Nu este vorba doar despre ceea ce are, ci și despre cine este El. Bogățiile glorioase ale lui Dumnezeu, resursele Sale nesfârșite și însușirile Sale, atât vizibile, cât și invizibile, sunt inepuizabile.
Gândește-te la aceasta pentru o clipă.
Lucrul uimitor este că El ne-a oferit acces la toate acestea.
În bunătatea Sa, Dumnezeu a creat zmeura și cățelușii. În măiestria Sa, El a creat ochiul uman și a suspendat Pământul în spațiu. Prin creativitatea Sa, a făcut rechinii-ciocan și licuricii sclipitori. Prin puterea Sa, a creat galaxii pe care chiar și cei mai străluciți oameni de știință abia acum le descoperă.
Același Dumnezeu care are grijă de creația Sa va avea grijă și de tine.
Când devenim copiii Lui, primim cheia bogățiilor veșnice, a comorilor nepieritoare și a roadelor Duhului Său: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, credincioșie, blândețe și stăpânire de sine.
Ai nevoie de pace? Ai un Dumnezeu care îți dă pace. Ai nevoie să îți fie împlinite nevoile? Ai un Dumnezeu care Se îngrijește de tine. Ai nevoie de odihnă? Ai un Dumnezeu care îți oferă odihnă.
Modurile în care Dumnezeu Se manifestă sunt nenumărate. Totul se datorează bogățiilor Sale glorioase și nelimitate.
Sursa: You Version



