
Lideri creștini din diferite domenii se vor întâlni, în perioada 29–31 octombrie, la Cluj-Napoca, în cadrul Forumului Român de Conducere 2026. Timp de trei zile, participanții vor avea sesiuni plenare, ateliere și întâlniri în rețele specializate, dedicate formării și colaborării.
Forumul Român de Conducere își propune să contribuie la înnoirea bisericilor evanghelice și la susținerea evanghelizării în România. Evenimentul creează un spațiu în care liderii din diferite tradiții evanghelice se pot întâlni, pot învăța împreună și pot găsi resurse pentru domeniile în care slujesc.
Invitatul principal al ediției din acest an este John Dickson, care va susține trei sesiuni plenare, câte una în fiecare zi a Forumului. Programul include, de asemenea, ateliere, sesiuni interdisciplinare, întâlniri în cadrul Rețelelor și un moment de întrebări și răspunsuri cu John Dickson.
Un Forum pentru lideri din diferite domenii
Evenimentul nu este afiliat unei singure denominațiuni sau biserici, ci se adresează creștinilor evanghelici din diferite tradiții, uniți în jurul misiunii de răspândire a Evangheliei și de înnoire a bisericilor din România.
Sunt invitați atât liderii activi, cât și cei aflați în formare. Printre participanți se pot număra pastori și plantatori de biserici, dar și profesori universitari, jurnaliști, oameni de știință, artiști, psihologi, medici sau lideri ai organizațiilor creștine.
O componentă importantă a Forumului o reprezintă Rețelele, comunități de practică și învățare organizate în funcție de domeniul de activitate și de contextul în care slujește fiecare participant. La înscriere, participanții își aleg Rețeaua potrivită experienței, darurilor și preocupărilor lor.
Trei zile de sesiuni, ateliere și întâlniri
Forumul începe joi, 29 octombrie, cu prima sesiune plenară susținută de John Dickson. Prima zi continuă cu întâlnirile Rețelelor și o sesiune interdisciplinară.
Vineri, 30 octombrie, programul cuprinde cea de-a doua sesiune plenară, întâlniri în Rețele și ateliere. Ziua se va încheia cu o cină festivă și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu John Dickson.
Ultima zi, 31 octombrie, este dedicată întâlnirilor în Rețele și celei de-a treia sesiuni plenare. Forumul se va încheia la ora 12:30.
Înscrieri pentru Forumul Român de Conducere 2026
Forumul Român de Conducere se desfășoară în perioada 29–31 octombrie 2026, la Cluj-Napoca.
Taxa de participare este de 450 de lei de persoană, iar pentru grupurile de peste zece persoane costul este de 400 de lei de participant. Taxa include participarea la conferință și cateringul prevăzut în program, respectiv cina de joi, precum și prânzul și cina de vineri. Cazarea nu este inclusă.
Organizatorii oferă și posibilitatea solicitării unei burse pentru persoanele care întâmpină dificultăți financiare. Acestea vor fi acordate în funcție de eligibilitate și în ordinea înscrierilor, în urma unui interviu.
Înscrierea se face individual, prin formularul disponibil pe site-ul Forumului. Locurile în Rețele, precum și cele pentru mentorarea individuală și programul de mentorare pe durata unui an, sunt limitate și se ocupă în ordinea înscrierilor.



