
Un pilot misionar american care a fost răpit de bărbați înarmați în capitala Nigerului în urmă cu nouă luni a fost eliberat, potrivit declarațiilor președintelui Trump și cele ale unei agenții misionare cu care misionarul colabora. StiriCrestine.ro v-a relatat anul trecut știrea inițială cu răpirea misionarului.
SIM International a anunțat vineri eliberarea lui Kevin Rideout, care dispăruse în octombrie anul trecut, când trei persoane aflate într-o Toyota Corolla l-au răpit și l-au dus în afara orașului, potrivit Associated Press. Niciun grup nu și-a asumat public responsabilitatea pentru răpire, iar detaliile privind eliberarea sa nu au fost încă făcute publice.
„Suntem recunoscători să confirmăm că bunul nostru prieten și frate în Hristos, Kevin Rideout, a fost eliberat după peste nouă luni de captivitate”, a declarat SIM International într-un comunicat, în care s-a menționat că acesta a fost răpit din fața casei sale din Niamey, Niger, pe 21 octombrie anul trecut.
„Kevin se află în stare bună de sănătate, primind îngrijiri de la autoritățile americane”, se mai precizează în comunicat. „În curând se va reuni cu soția sa Krista, cu copiii săi și cu familia sa extinsă. Krista și restul familiei lui Kevin sunt profund recunoscători pentru rugăciunile adresate în numele lor de oameni din întreaga lume pe parcursul captivității sale și, în special, pentru rugăciunile și sprijinul profund oferite de SIM.”
„Vă rugăm să respectați intimitatea familiei în perioada următoare cât ei se vor bucura de reunire după această perioadă de despărțire. Vă rugăm să vă alăturați nouă în a-I mulțumi Domnului pentru această veste incredibil de bună!”
Și președintele Trump, care se pare că a jucat un rol important în eliberarea misionarului, a sărbătorit vestea printr-o postare pe Truth Social.
„Kevin a fost răpit de teroriști jihadiști în Africa de Vest – epicentrul terorismului islamist, unde au avut loc mai multe atacuri mortale în ultimul an decât oriunde altundeva pe Pământ”, a scris Trump. „Kevin, Statele Unite ale Americii așteaptă cu nerăbdare să te întâmpine ACASĂ. Mă bucur că am putut ajuta!”
Nigerul a devenit din ce în ce mai instabil în ultimii ani, pe măsură ce grupurile militante au amenințat străinii, lucrătorii umanitari și creștinii.
„Situația creștinilor din Niger s-a înrăutățit semnificativ de la lovitura de stat din 2023, care a destabilizat o națiune și așa deja fragilă”, a declarat organizația Open Doors în ultimul său raport. „Instabilitatea i-a încurajat pe militanții islamiști, inclusiv pe cei care au jurat loialitate grupării Statul Islamic și Al-Qaeda. În unele părți ale Nigerului, aceste grupuri acționează fără prea multă rezistență; legea islamică strictă este impusă și aplicată. În alte regiuni, clădirile bisericilor sunt distruse, iar credincioșii sunt uciși. Granițele țării cu Mali și Burkina Faso sunt permeabile și ușor de traversat de către militanți, permițându-le să câștige cu ușurință mai mult teritoriu.”
Sursa | Crosswalk.com



