Cercetătorii au recuperat recent 42 de pagini pierdute din Codexul H, unul dintre cele mai importante manuscrise timpurii ale Noului Testament din lume.
Codexul H, prescurtarea de la Codex Hierosolymitanus, este un palimpsest — ceea ce înseamnă că anumite părți ale manuscrisului au fost reutilizate și rescrise de-a lungul secolelor.
Cercetătorii au găsit un indiciu după ce au descoperit că manuscrisul fusese rescris, lăsând urme palide, în oglindă, ale textului original. Apoi au folosit tehnologie modernă, inclusiv imagistica multispectrală, pentru a recupera textul „fantomă” care nu este vizibil ochiului uman.
Descoperirea a fost anunțată de Universitatea din Glasgow într-un comunicat de presă din 24 aprilie.
„Fragmentele arată cum scribii din secolul al VI-lea corectau, adnotau și interacționau cu textele sacre”, a menționat universitatea în comunicatul său, starea fizică a manuscrisului dezvăluind „modul în care pergamentele ce conțineau operele sacre erau reutilizate și refolosite odată ce ajungeau în stare de degradare”.
Textul, care nu conține nicio scriptură nouă, datează din secolul al VI-lea și este o copie a epistolelor Sfântului Pavel.
Acesta a fost dezasamblat în secolul al XIII-lea la mănăstirea Megisti Lavra de pe Muntele Athos, Grecia.
De atunci, paginile sale au fost împrăștiate prin bibliotecile din Europa, supraviețuind doar fragmente din manuscrisul original, inclusiv unele deținute de Universitatea din Glasgow. În cadrul acestor fragmente, o echipă de cercetători a identificat paginile pierdute, inclusiv liste antice de capitole, care „diferă drastic de modul în care împărțim aceste epistole astăzi”, a declarat universitatea.
Importanța Codexului H provine în parte din raritatea sa, a spus Garrick Allen, un profesor de la Universitatea din Glasgow care a condus proiectul.
„Este o mărturie importantă a textului Scrisorilor lui Pavel într-o perioadă în care nu avem atât de multe manuscrise”, a declarat profesorul pentru Fox News Digital, referindu-se la secolele al VI-lea – al IX-lea.
Practica de a adnota textele biblice datează de secole, la fel cum o fac cititorii și astăzi — iar Codexul H păstrează peste 1.000 de ani de adnotări.
„Manuscrisele Noului Testament și ale altor opere literare erau adesea adnotate și marcate de scribi și cititori”, a remarcat Allen. Codexul H, de exemplu, include „peste 70 de corecturi aduse textului însuși de către un scrib care a comparat textul cu un alt manuscris”, a spus profesorul.
Manuscrisul conține, de asemenea, „multe adnotări ale a cel puțin 15 cititori ulteriori care și-au lăsat amprenta prin rugăciuni, poezii, note gramaticale și alte informații”.
„Aceste tipuri de notițe nu sunt neobișnuite, dar, deoarece Codexul H a avut o viață atât de lungă în multe forme, paginile sale au atras mulți cititori interesați — iar aceste adnotări sunt adesea singura dovadă tangibilă rămasă că aceste persoane anonime au existat”, a spus Allen.
În ceea ce privește motivul pentru care manuscrisul a fost dezasamblat, Allen a sugerat că probabil „a ajuns la sfârșitul duratei sale de viață”.
„O perioadă de 600-700 de ani este o perioadă lungă pentru ca o carte să fie păstrată în stare de funcționare, chiar dacă știm că cel puțin o persoană a încercat să o conserve în această perioadă prin recopiere”, a spus el.
„Într-o locație îndepărtată precum Muntele Athos, într-o perioadă în care producerea pergamentului era foarte costisitoare, este logic ca mănăstirea să fi reutilizat acest manuscris pentru a întreține alte cărți din biblioteca sa.”
În mod ironic, destrămarea manuscrisului a contribuit la conservarea acestuia, a remarcat Allen — paginile sale au fost reutilizate în alte cărți și, în cele din urmă, s-au răspândit în colecții europene.
„Cartea a fost rescrisă cu cerneală în întregime la un moment dat în timpul vieții sale utile, ceea ce înseamnă că cineva a rescris peste textul existent… în încercarea de a menține cartea utilizabilă pentru o nouă generație”, a spus Allen.
„În cele din urmă, cartea a fost dezlegată și reutilizată ca material de legare și pagini de gardă atunci când bibliotecarii de la mănăstirea Megisti Lavra de pe Muntele Athos au reparat alte cărți din colecția lor. Această reutilizare a acestei cărți antice a dus la continuarea existenței sale.”
Cea mai surprinzătoare parte a descoperirii, a spus Allen, a fost sentimentul de uimire la citirea textelor biblice care „nu mai există”.
„Am recuperat aceste pagini doar datorită rezultatelor neintenționate ale unui specialist în conservare”, a spus expertul.
„Acest proces mă face optimist că multe manuscrise antice mai au încă multe să ne spună despre oamenii care le-au creat și le-au folosit.”
Acest progres este determinat în parte de avansurile în tehnologia de imagistică, a adăugat Allen.
„Deși fiecare manuscris este, prin definiție, unic și prezintă propriile sale provocări, considerăm că am dezvoltat un model pentru a lucra cu manuscrise dificile, precum palimpsestele, la o scară mai largă”, a spus el.
„Atunci când cercetătorii în domeniul manuscriselor și al Bibliei colaborează îndeaproape cu specialiști în imagistică, cercetători în domeniul datelor, comunități monahale, muzee și alți parteneri locali, putem face progrese reale în înțelegerea acestor documente importante.”
