
Un tribunal din Scoția a respins acuzațiile penale împotriva unei bunici în vârstă de 75 de ani, Rose Docherty, care fusese arestată pentru că a stat într-o „zonă neutră” din apropierea unei clinici de avort din Glasgow. Ea ținea un afiș pe care scria că este disponibilă pentru discuții „doar dacă dorește cineva”, fiind acuzată că ar fi încercat să influențeze persoane care apelau la servicii de avort.
Judecătorul a decis să respingă cele două capete de acuzare, deoarece procurorii nu au putut demonstra că femeia ar fi influențat efectiv pe cineva din interiorul zonei respective, un element esențial pentru existența infracțiunii.
Cazul a atras atenția deoarece femeia a fost prima persoană urmărită penal în baza legii scoțiene din 2024 care interzice protestele sau acțiunile de influențare în apropierea clinicilor de avort, pe o rază de aproximativ 200 de metri.
Deși acuzațiile au fost respinse, cazul ar putea fi redeschis dacă apar noi dovezi. Între timp, decizia a fost interpretată de susținătorii femeii ca o victorie pentru libertatea de exprimare.
Sursa: Christian Daily



