
Legat de islam, totuși pe o cale foarte diferită …
Druzii sunt oameni cu o religie proprie și unică (nu este vorba de druizi, care au fost preoți păgâni în Britania Celtică). În Orientul Mijlociu există aproape un milion de arabi care vorbesc limba druză. Ei sunt adesea numiți musulmani, deși aceștia nu se consideră chiar atât de mult musulmani. În urmă cu aproape o mie de ani, druzii s-au separat de ramura șiită a islamului. Ei consideră Coranul singura carte sfântă, dar nu se roagă niciodată într-o moschee, ci se adună în fiecare zi de joi seara. La aceste adunări cei mai în vârstă explică principiile religiei druzilor. Învățătura lor vine în principal din Cartea Înțelepciunii, care este tratată ca o carte sfântă și secretă. Comunitatea druză este una exclusivă, evitându-se interacțiunile sociale. Aceștia nu acceptă pe nimeni să se convertească la religia lor. Nimeni din o altă religie nu poate vreodată să vină la religia druză, nici chiar prin căsătorie. Cu alte cuvinte, dacă nu te naști druz nu ai cum să devii druz. Religia druzilor se bazează pe reîncarnarea sufletelor și vorbirea cu voce tare, un fel de profeție. Druzii își învață copiii de mici să practice “profeția” ca formă de divinizare. Unii adulți și copii au în aparență revelații. Când copiii “profețesc” se consideră un semn și chiar o dovadă a reîncarnării.
Mărturie: Rachid a crescut într-o familie de druzi, fără a fi inițiat în învățătura druză. El a primit o bursă de studiu pentru a merge într-o țară est-europeană la studii. Acolo, el și soția lui, Sara, au ales o cale diferită în căutarea lor după Dumnezeu. Sara a citit Coranul și a adoptat stilul de viață islamic. A ales chiar și să poarte hijab (vălul islamic cu care femeile se acoperă).
Pe de altă parte, Rachid a avut un prieten creștin care i-a vorbit despre credința creștină care vine din Biblie. Pentru un timp, căsătoria dintre Rachid și Sara părea a se destrăma de vreme ce fiecare a insistat să meargă în religia lui. Totuși, Rachid a hotărât să creadă și să își pună toată încrederea în Mesia. Timp de câteva luni Sara a putut observa schimbarea din viața soțului ei. Fiind dezamăgită de islam, a început și ea să citească Biblia și așa a crezut în Mesia.
Motive de rugăciune:
Rugați-vă ca poporul druz să își pună întrebări legate de modul în care practică ei profeția. Experiența lui Pavel ar putea ajuta (Faptele Apostolilor 16:16–24).
Rugați-vă ca acest popor să Îl descopere pe Dumnezeu și să ajungă să afle modul adevărat de închinare și laudă pentru Dumnezeu (Faptele Apostolilor 16:14). Așa cum samaritenii erau respinși de evrei, la fel și poporul druz este respins de musulmanii tradiționali.
Rugați-vă ca toți creștinii care provin din acest popor să fie mărturii în comunitatea lor.



