
30 de zile de rugăciune pentru Biserica persecutată
Astăzi ne rugăm pentru Biserica din Iran, unde alegerea de a-L urma pe Isus poate aduce respingere, interogatorii și ani de închisoare. Îi aducem înaintea lui Dumnezeu pe credincioșii care se întâlnesc în ascuns, pe cei întemnițați și pe familiile lor.
În Indexul mondial al persecuției 2026, Iranul ocupă locul 10, cu un nivel extrem al persecuției. Totuși, în mijlocul presiunilor, credincioșii continuă să împărtășească Evanghelia și să se sprijine unii pe alții.
Devoțional. Curajul de a mărturisi speranța
Să ne rugăm pentru credincioșii din Iran, unde părăsirea islamului pentru a deveni creștin este considerată apostazie și poate atrage inclusiv o condamnare la moarte. Să-i aducem înaintea lui Dumnezeu pe cei care riscă totul pentru a-L urma pe Isus. Să cerem ca noii convertiți să crească în credință.
Reflecție biblică
„N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și teamă.”
— 1 Petru 3:14b–15
Să ne rugăm ca creștinii iranieni să fie îndrăzneți în mărturisirea credinței, chiar și atunci când se confruntă cu frica.
Mărturia Shimei. O foaie albă și o alegere
În timpul unui interogatoriu, în fața Shimei* a fost pusă o foaie albă. I s-a oferit o posibilitate de a evita judecata. Trebuia să scrie că regretă că a devenit creștină și că dorește să se întoarcă la islam. Shima a rămas pentru o clipă în tăcere. Apoi a refuzat să transforme presiunea anchetatorilor într-o declarație împotriva propriei credințe.
„Aceasta nu este o mărturisire, ci o minciună impusă. Nu voi scrie ceva în care nu cred”, a răspuns ea.
Open Doors relatează că, în ciuda persecuției și a interogatoriilor, Shima continuă să slujească într-o biserică ce se adună în locuințe. Sprijinul partenerilor organizației o ajută să-și continue slujirea.
NOTĂ*: Numele a fost schimbat pentru siguranță.
O Biserică ce crește în mijlocul persecuției
A fi creștin în Iran în urmă cu 50 de ani însemna să faci parte din mici grupuri etnice de armeni, caldeeni sau asirieni– comunități de câteva sute de mii care au trăit în Iran de secole. În ciuda deceniilor de represiune, comunitățile creștine din Iran este Biserica cu cea mai rapidă creștere din lume.
Înaintea Revoluției Islamice din 1979, doar câteva sute de oameni proveniți din majoritatea musulmană se convertiseră la creștinism. Comunitățile creștine erau alcătuite în principal din minorități istorice. Potrivit un raport al International Christian Concern (ICC), după revoluție, au urmat valuri de persecuție. Totuși, credincioșii au continuat să le vorbească rudelor și prietenilor despre credința lor.
Bisericile din case au devenit locuri de părtășie și întărire spirituală. Programele creștine online și relațiile personale au contribuit, de asemenea, la răspândirea Evangheliei.
„Persecuția amenința să elimine creștinismul din Iran. S-a întâmplat însă contrariul. Persecuția părea doar să stimuleze creșterea Bisericii”, observa ICC.
Noii credincioși au nevoie de ucenicie, iar comunitățile au nevoie de unitate, în condițiile în care persecuția încearcă să le dezbine și să le izoleze.
Portretul Iranului. Credința trăită sub supraveghere
Dosarul Open Doors 2026 estimează că în Iran trăiesc aproximativ 800 de mii de creștini, reprezentând circa 0,9% dintr-o populație de 90,4 milioane de locuitori. Iranul este o republică islamică din 1979. Religia dominantă este islamul șiit. Autoritățile privesc convertirea la creștinism ca pe o influență occidentală care amenință identitatea și conducerea islamică a statului.
În Indexul mondial al persecuției 2026, țara are un scor de 87 din 100, în creștere față de cele 86 de puncte din ediția precedentă. Evaluarea acoperă perioada 1 octombrie 2024 – 30 septembrie 2025.
Convertiții suportă cele mai mari presiuni
Creștinii proveniți din medii musulmane sunt cei mai expuși persecuției. Atât conducătorii, cât și membrii obișnuiți ai bisericilor din case pot fi arestați și condamnați la pedepse îndelungate.
Deși apostazia nu este definită explicit drept infracțiune în Codul penal, instanțele pot recurge la jurisprudența islamică pentru a o pedepsi. În practică, acuzațiile privind „securitatea națională” sunt folosite mai frecvent împotriva convertiților. Activități precum studiul biblic, întâlnirile de rugăciune sau distribuirea Bibliilor pot fi prezentate drept dovezi împotriva lor.
Perchezițiile și interogatoriile sunt însoțite adesea de presiuni pentru divulgarea numelor altor credincioși. Cauțiunile pot obliga familiile să-și pună locuințele sau alte bunuri în pericol.
Presiunea poate veni și din familie ori din comunitate. În mediul rural, supravegherea socială este mai puternică. În orașe, monitorizarea autorităților este mai intensă, însă anonimatul le poate oferi credincioșilor mai mult spațiu pentru a se întâlni.
Comunități recunoscute, dar cu libertăți limitate
Comunitățile istorice armene și asiriene sunt recunoscute de stat. Ele se confruntă însă cu discriminare în domeniul muncii, al căsătoriei și al moștenirii.
Aceste biserici pot desfășura activități în propriile limbi, dar nu au libertatea de a-i primi pe convertiții vorbitori de persană. Contactul dintre comunitățile recunoscute și cei proveniți din islam este sever restricționat.
Represiunea s-a intensificat după conflictul din 2025
Dosarul Open Doors arată că războiul dintre Israel și Iran din iunie 2025 a agravat suspiciunile împotriva convertiților. Autoritățile au început să-i prezinte public drept spioni sau colaboratori ai unor puteri străine.
Potrivit profilului publicat de Open Doors, imediat după încetarea focului au fost arestați cel puțin 54 de creștini în 21 de orașe. Presa de stat i-a acuzat de spionaj.
Aceste acuzații sporesc vulnerabilitatea unor comunități care trăiesc deja sub supraveghere. Pentru multe familii, consecințele includ pierderea veniturilor, despărțirea de cei dragi și plecarea forțată din țară.
Cum sprijină Open Doors credincioșii iranieni
Partenerii Open Doors lucrează din țările învecinate pentru a oferi instruire, ucenicie, îngrijire pentru traumele suferite și sprijin prin slujirea online. Organizația mobilizează, de asemenea, rugăciunea pentru creștinii din Iran.
Motive de rugăciune pentru această zi
- Pentru curaj în mărturisirea credinței. Să cerem ca Dumnezeu să le dea credincioșilor înțelepciune și îndrăzneală atunci când vorbesc despre speranța lor în Hristos.
- Pentru noii convertiți. Să găsească părtășie, învățătură biblică și oameni care să-i însoțească în creșterea lor spirituală.
- Pentru cei întemnițați și familiile lor. Să ne rugăm pentru eliberare, ocrotire și putere. Să-i aducem înaintea Domnului pe soții, părinții și copiii care îndură despărțirea și nesiguranța.
- Pentru bisericile care se întâlnesc în ascuns. Dumnezeu să le păzească, să le întărească unitatea și să-i călăuzească pe conducători în deciziile dificile.
- Pentru Shima și alți credincioși supuși interogatoriilor. Să primească tărie pentru a rămâne statornici și sprijin pentru a se vindeca de traumele suferite.
- Pentru cei respinși sau obligați să plece. Să găsească adăpost, o comunitate care să-i primească și ajutor pentru a-și reconstrui viața.
- Pentru încetarea represiunii. Să cerem schimbarea inimilor celor care îi persecută și respectarea libertății de credință.
RUGĂCIUNE: Iran
Tată Ceresc, în timp ce ne amintim de familia noastră aflată în închisoare (Evrei 13:3), umple celulele lor cu prezența Ta. Fie ca ei să simtă în mod concret apropierea Ta – și deschide ochii gardienilor și ai celorlalți deținuți, pentru ca și ei să o poată vedea. Scoate la iveală motivele arbitrare și nedrepte ale acestei opresiuni, determinând autoritățile să îi elibereze pe deținuții creștini și să le ofere mai multă libertate celor care s-au convertit. Ocrotește și dezvoltă bisericile din case, susține-Ți poporul și vindecă-i pe cei care se recuperează în urma unor experiențe îngrozitoare. Amin.



