
Campania creștină „Shine Your Light” își propune să mobilizeze 5.000 de biserici din Regatul Unit pentru a sprijini persoanele care se confruntă cu singurătatea de Crăciun. Inițiativa se adresează în special vârstnicilor și tinerilor care se simt izolați, informează Christian Today.
Potrivit organizatorilor, obiectivul ediției din acest an este implicarea a 500 de mii de creștini pentru a transmite mesajul Evangheliei către cinci milioane de oameni. Bisericile sunt încurajate să organizeze colinde și evenimente de Crăciun pe străzi, în piețe și în centre comerciale.
Campania urmărește să ajungă și la persoanele fără adăpost, la locuitorii căminelor pentru vârstnici și la deținuți. Organizatorii colaborează cu organizații creștine care au experiență în sprijinirea acestor grupuri și pregătesc resurse gratuite pentru bisericile participante.
Coordonatorii atrag atenția că sărbătorile pot accentua durerea pierderii unei persoane dragi sau absența familiei și a prietenilor. Singurătatea îi afectează și pe tineri, pentru care prezența pe rețelele sociale nu înseamnă neapărat apropiere și apartenență.
„Provocarea noastră pentru Biserică de acest Crăciun este simplă: priviți în comunitatea voastră și întrebați-vă: «Cine ar putea fi uitat?» Apoi mergeți la ei”, a declarat dr. Jonathan Oloyede, fondatorul și directorul organizației National Day of Prayer and Worship și unul dintre coordonatorii campaniei.
Organizatorii speră ca o conversație, o invitație la masă sau un colind să deschidă calea unor relații de sprijin care să continue după sărbători. Bisericile vor avea la dispoziție idei de activități, exemple din alte comunități și îndrumări practice pentru această implicare.
Lansată în 2023, „Shine Your Light” a reunit anul trecut aproximativ 3.500 de biserici. Potrivit organizatorilor, evenimentele ediției precedente au ajuns la peste 3,5 milioane de persoane.



