Părțile a VII-a și a VIII-a se citesc ca o unitate.
În capitolele anterioare am scris despre diferența dintre anxietate și frică și despre faptul că anxietatea presupune un răspuns cognitiv, emoțional și comportamental cu un spectru similar, dar totuși diferit de cel al fricii.
Așadar, anxietatea este o reacție umană care nu poate fi categorisită automat ca păcat atunci când apare, fără să înțelegem contextul și gândirea care au declanșat-o.
Mai degrabă, putem vedea anxietatea ca pe o modalitate prin care, analizând reacția noastră la evaluarea mintală a situației prin care trecem, observăm unde ne situăm în ceea ce privește credința în Dumnezeu.
Anxietatea nu este doar o reacție biologică, ci și un test:
„Celui ferm în deciziile lui Tu îi asiguri pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în Domnul, da, în Domnul, aveți o Stâncă veșnică!”
Isaia 26:3-4
Biblia ne învață că un creștin matur, indiferent prin ce trece, își pune încrederea în Dumnezeu. Pacea, care este inseparabilă de Cristos, vine de la Domnul Isus prin această încredere a noastră în Dumnezeu:
„Vă las pace, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!”
Ioan 14:27
Nu este nicidecum vorba despre încrederea în abilitățile noastre, în abilitățile altor oameni sau în factori externi:
„Dar, când mi-e teamă, mă încred în Tine. În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud, în Dumnezeu mă încred și nu mă tem! Ce poate să-mi facă omul?”
Psalmii 56:3-4
Anxietatea și „sora ei vitregă”, îngrijorarea, sunt modalități care ne determină să reflectăm la felul în care ne ducem problemele înaintea lui Dumnezeu. Acestea sunt gânduri care evaluează anumite situații din viața noastră și generează ulterior emoții negative, de la anxietate până la frică și panică.
Anxietatea devine păcat atunci când ajunge ancora vieții noastre și totul gravitează în jurul construirii imaginativ-speculative a tot felul de scenarii ipotetice despre viitor, în loc ca ancora vieții noastre să fie cu adevărat Dumnezeu.
Domnul promite pace – o liniște cognitiv-emoțională care este exact opusul neliniștii generalizate sau specifice din anxietate și frică.
Cui îi promite Dumnezeu această pace? Oamenilor a căror minte este fixată asupra Lui, după cum citim în Isaia 26:3-4.
În același timp, Dumnezeu ne invită deschis să ne aruncăm poverile asupra Lui:
„Aruncă-ți povara asupra Domnului, și El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept.”
Psalmii 55:22
În această logică, anxietatea poate deveni păcat în urma unei radiografii a comportamentului și gândirii noastre, în momentul X și în circumstanța Y, atunci când, neascultând Cuvântul Domnului, ne purtăm singuri poverile, în loc să I le încredințăm lui Dumnezeu.
Am citit teologi cunoscuți, dar care, în opinia mea, sunt liberali și spun că acest lucru nu este păcat. Ok, dacă aici nu este păcat, atunci poți găsi motive pentru a nu asculta nici alte versete și principii biblice și ajungi să spui că nimic nu mai este păcat. Este, cel puțin, o eroare de logică.
Mai mult, exact aceasta ne învață psihoterapia laică și consilierea pseudocreștină promovate în prezent în multe biserici, după care ne mirăm de rezultatele dezastruoase întâlnite în rândul populației evanghelice. Am văzut cazuri dramatice cauzate de această gândire învățată de la unii mari conferențiari și consilieri creștini.
În contrast, prin metodologia APCCM învățăm cum acest lucru poate fi schimbat biblic și medical, într-un mod controlat și analizat riguros.
Un alt pilon al APCCM presupune ca persoana creștină care suferă de anxietate să revizuiască ceea ce înțelege atunci când repetă, ca pe un clișeu, afirmația: „Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor.”
„Ah, Stăpâne Doamne, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins. Nimic nu este prea greu pentru Tine!”
Ieremia 32:17
Am observat că, prin APCCM, prin schimbarea gândirii și prin rugăciune – plus medicație în cazurile grave etc. –, creștinii îmi spuneau că anxietatea sau chiar panica lor scădea gradual în intensitate și frecvență.
La unii, această scădere apărea chiar instantaneu, atunci când își înlocuiau realmente gândirea falsă cu versetele specifice pe care li le ofeream. Își aminteau că Dumnezeu este cu adevărat în control și aplicau această credință în viața lor.
Domnul Isus ne spune nouă, creștinilor, să nu ne îngrijorăm. El cunoaște foarte bine psihologia omului, creația Sa, iar îngrijorarea este precursorul anxietății – vezi capitolul aferent.
În Matei 6, Domnul Isus ne oferă soluția încrederii în Dumnezeu, care îi va ajuta pe credincioși. Totuși, în același capitol apare și contrastul dintre anxietate și credință. Atunci când ne îngrijorăm, comportamentul nostru transmite lumii o imagine falsă: aceea că Dumnezeu nu ne ajută și că nu Îi pasă de noi.
„Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Prin urmare, să nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», fiindcă toate aceste lucruri păgânii le caută. Căci Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.”
Matei 6:30-32
Raportând toate acestea la contextul evanghelic contemporan, în care școlile de psihologie laică pătrund tot mai mult și într-un mod necontrolat în mediul evanghelic, observăm cum este promovată, în mod nelegitim din perspectivă spirituală, o gândire critică laică ce Îl exclude pe Dumnezeu.
Înțelegem de ce întrebarea tot mai multor creștini, indiferent de subiect, a devenit: „Și dacă, totuși…?” Înțelegem și cum această întrebare generează anxietate sau o amplifică, dacă aceasta există deja pe un fond premorbid al creștinului.
Exemple:
„Dacă nu o să mă placă nimeni?
Dacă o să rămân necăsătorită? Dacă nu o să obțin jobul X?
Dacă nu o să am bani?
Dacă am fost crescută în creștinism și, de fapt, am pierdut plăcerea vieții?
Dacă creștinismul a greșit?
Dacă, totuși, lumea îmi poate oferi ceva care îmi place mai mult?” etc.
Omul înțelept din punct de vedere spiritual merge la Biblie pentru a găsi răspunsul în Cuvântul lui Dumnezeu.
Înțelegând din capitolele anterioare diferența dintre îngrijorare, frică și anxietate, putem observa, atât medical, cât și teologic, că întrebarea corectă NU este:
- „Am fost anxioasă când…?”, CI:
- „Ce am făcut cu anxietatea mea?”
- Am internalizat-o?
- Am reprimat-o?
- Am intelectualizat-o?
- Am ascuns-o sub o mască perfectă, acceptată social?
- Am ascuns-o prin vicii, dependențe și alte păcate?
- Am aruncat-o asupra altora?
- I-am învinovățit pe alții pentru anxietatea mea?
Toate acestea sunt, practic, metode terapeutice umaniste și laice, infiltrate subtil în bisericile neatente. Sunt metode evident nebiblice de a-l împuternici pe om să-și poarte singur povara, în diverse moduri.
Totuși, răspunsul biblic corect este, prin APCCM, cu totul altul: să ne ațintim privirea în sus, spre Dumnezeu, și să aruncăm corect și realist îngrijorarea asupra Lui:
„Aruncați asupra Lui toată îngrijorarea voastră, fiindcă Lui Îi pasă de voi.”
1 Petru 5:7
Aceasta înseamnă să credem în realitatea suveranității Sale absolute asupra tuturor lucrurilor și să ne schimbăm corect gândirea, astfel încât aceasta să genereze gânduri adevărate, scripturale, din care să derive ulterior emoții pozitive: pace și liniște.
Va urma Partea a VIII-a.
Dr. Vlad Schlezak
