
Corul și Orchestra Consonantis invită publicul la un concert aniversar dedicat celor 10 ani de activitate. Evenimentul va avea loc pe 31 octombrie 2026, la Cluj-Napoca, în două reprezentații, de la orele 17:00 și 19:30. Pe scenă va urca și corul de copii Consonantis Junior.
Pentru membrii Consonantis, aniversarea este un prilej de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru călăuzirea și sprijinul primite de-a lungul anilor. Prin muzică, ei vor să celebreze și oamenii care le-au fost alături în acest parcurs.
„Dorim să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru harul, sprijinul și călăuzirea Sa de-a lungul tuturor acestor ani”, transmit organizatorii în invitația adresată publicului.
Cele două concerte vor avea loc la Sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, pe strada Bucium nr. 2, în Cluj-Napoca. Organizatorii recomandă familiilor cu copii reprezentația de la ora 17:00, la care va participa și Consonantis Junior.
Biletele pot fi cumpărate de pe consonantis.ro sau direct de pe EvTicket, pentru concertul de la ora 17:00 și cel de la ora 19:30.



