Ce rămâne când totul se prăbușește? Sorin Cigher pornește de la marile prăbușiri ale istoriei pentru a vorbi despre fragilitatea lumii și despre singura Împărăție care rămâne.
Este de neconceput, omenește vorbind, atunci când primim o veste sau privim cum se prăbușește un imperiu, un sistem, un vapor, un zgârie-nori, o organizație sau un sistem politic – lucruri care, într-o zi, au fost fala lumii.
Avem, în istoria biblică, un Templu construit de unul dintre cei mai înțelepți oameni, mândria națiunii. Într-o zi, acesta s-a prăbușit.
Istoria ne vorbește despre un vapor considerat indestructibil, despre care se credea că nimeni și nimic nu l-ar putea scufunda. Și totuși, un aisberg, aparent neînsemnat, a distrus Titanicul.
Dacă ne punem serios întrebarea: a existat ceva pe pământ care să nu fie șubred și vulnerabil? Este cu adevărat ceva în care să avem încredere deplină? Putem dormi liniștiți, convinși că totul este în siguranță?
Când ceea ce părea de neclintit s-a prăbușit
În urmă cu un sfert de secol, lumea a fost zguduită atunci când a aflat că două clădiri impunătoare s-au prăbușit. Era imposibil de crezut așa ceva.
Dacă cineva le-ar fi spus oamenilor, cu două zile înaintea tragediei, că din 12 septembrie nu vor mai avea unde să meargă la muncă, probabil că nimeni nu l-ar fi crezut. L-ar fi considerat nebun pe cel care ar fi avut curajul să facă o asemenea previziune.
Totuși, ziua fatidică a venit.
Mulți oameni au plecat de acasă respectând rutina obișnuită a unei zile de muncă. Au urcat în birourile lor, și-au băut cafeaua, au luat micul dejun și aveau multe planuri pentru ziua respectivă.
Toate s-au prăbușit. Planurile lor nu au mai avut loc.
Între ruine au rămas doar planurile de viitor și multe lacrimi, multă durere. Cei de acasă au rămas cu șocul vieții, iar cei care au scăpat au mulțumit lui Dumnezeu că au trăit miracolul vieții și că au primit o nouă șansă.
Prăbușirea giganților a lăsat o traumă adâncă în sufletele oamenilor, mult mai mare decât ceea ce a lăsat prăbușirea în sine. Cred că, după atâta vreme, chiar dacă viața și-a reluat cursul, mulți au rămas cu durerea sufletească și nu și-au mai revenit niciodată.
Ce învățăm când privim neputincioși?
Din toate aceste evenimente la care asistăm neputincioși, învățăm ceva? Putem face ceva? Putem interveni când valurile apelor învolburate mătură tot ce întâlnesc în cale? Avem vreo forță să le facem față?
Privim neputincioși, suntem fericiți că am scăpat și apoi ne reluăm activitățile de zi cu zi. Totuși, aș sugera o reflecție asupra cuvintelor Mântuitorului, cuvinte care au fost verificate și pot fi verificate de fiecare dintre noi, personal:
„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
Luca 21:33
Este o singură Împărăție care nu se va prăbuși niciodată! Este Cineva care ne garantează cea mai sigură protecție.
O Împărăție care nu se prăbușește
Dacă pe pământ ne orientăm bine și căutăm ceva sigur – protecție, buncăre, clădiri cu sisteme performante de siguranță, mașini blindate… – într-o zi vom realiza că suntem descoperiți și neputincioși, în ciuda tuturor încercărilor noastre de supraviețuire.
Dar dacă suntem interesați de ceva cu adevărat sigur, există un loc în care vom fi în siguranță: în brațele Celui care a stat pe cruce pentru noi, Domnul Isus Hristos.
El ne-a asigurat și ne asigură cea mai mare protecție, iar cu El nu vom fi dezamăgiți niciodată!
Indiferent de ceea ce se petrece în jurul nostru, vom avea o altă perspectivă asupra vieții. Concepția noastră despre lume și viață va fi schimbată, iar obiectivele noastre vor fi altele.
Vom avea convingerea că pe pământul acesta avem doar o destinație provizorie. Suntem călători, suntem străini.
Preocuparea noastră majoră va fi destinația finală și dorința intensă de a ști cum ajungem acolo, în cer.
Răspunsul simplu și clar îl primim chiar de la Isus:
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Ioan 14:6
Această Împărăție nu moare și nu se prăbușește niciodată!
Autor: Sorin Cigher
