Dr. W. Lee Warren, neurochirurg și autor creștin, vorbește despre o idee surprinzătoare: putem învăța să ne schimbăm modul în care gândim. Iar acest proces poate influența felul în care creierul nostru răspunde la situațiile dificile.
Există momente în care știm, rațional, că suntem în siguranță. Și totuși, corpul nostru pare să nu primească mesajul.
Intrăm într-o încăpere și simțim că ne crește pulsul. Vedem o anumită persoană și devenim brusc tensionați. Trebuie să vorbim în fața altora și primul impuls este să plecăm.
Uneori este suficient să ne gândim la ceea ce s-ar putea întâmpla, iar mintea începe să construiască scenarii din ce în ce mai sumbre.
Problema nu este întotdeauna ceea ce se întâmplă în exterior. Uneori, problema este felul în care creierul nostru a învățat să interpreteze ceea ce se întâmplă.
Anxietatea și creierul: cum învățăm frica?
Când trecem printr-o experiență intensă, stresantă sau dureroasă, creierul poate ajunge să asocieze anumite persoane, locuri sau situații cu pericolul.
Apoi, chiar dacă pericolul nu mai există, reacția poate rămâne.
De aceea, cineva poate spune:
„Știu că nu mi se întâmplă nimic, dar nu pot să-mi controlez reacția.”
Aceasta nu este neapărat un semn de slăbiciune. Și nici nu înseamnă că persoana „își imaginează lucruri”.
Sistemul nervos poate fi deja obișnuit cu o anumită asociere și reacționează rapid, înainte ca analiza rațională să intervină.
Dr. Warren susține că tocmai aici există și posibilitatea schimbării. Nu trebuie să rămânem prizonierii tuturor tiparelor de gândire pe care le-am format în trecut.
Un gând nu este întotdeauna un fapt
Una dintre cele mai importante distincții pe care le putem face atunci când apare anxietatea este aceasta:
„Am acest gând” nu înseamnă „acest lucru este adevărat”.
Mintea poate spune:
„O să mă fac de râs.”
„Toată lumea observă.”
„Sigur persoana aceea gândește ceva despre mine.
„Trebuie să plec de aici.”
„Dacă se întâmplă ceva?”
Dar un gând este un eveniment mental. Nu este neapărat o descriere exactă a realității. A învăța să observăm gândul înainte de a-l urma automat poate fi primul pas spre schimbarea reacției.
Nu putem controla întotdeauna ce simțim
Aici mesajul lui Warren devine foarte practic. Scopul nu este să ne spunem: „Nu am voie să fiu anxios.”
O asemenea abordare poate produce și mai multă frustrare. Mai util este să recunoaștem:
„Corpul meu reacționează. Dar reacția lui nu trebuie să decidă ce fac eu în continuare.”
Putem rămâne în situație.
Putem respira.
Putem observa senzația fără să fugim imediat.
Putem verifica dacă există într-adevăr un pericol.
Putem înlocui interpretarea automată cu una mai realistă.
Iar pentru omul credincios există încă o resursă importantă: adevărul Scripturii.
Credința și neuroștiința nu trebuie puse în opoziție
Una dintre caracteristicile abordării lui Warren este îmbinarea dintre neuroștiință și credință.
El vorbește despre schimbarea tiparelor mentale, dar și despre rolul lui Dumnezeu, al speranței și al adevărurilor biblice în procesul de vindecare.
Aceasta nu înseamnă că orice problemă psihologică se rezolvă spunând câteva versete sau încercând pur și simplu să „gândim pozitiv”.
Înseamnă că modul în care ne raportăm la propriile gânduri contează.
Biblia vorbește despre înnoirea minții și despre disciplinarea gândurilor. În același timp, ceea ce știm astăzi despre funcționarea creierului ne ajută să înțelegem mai bine cum repetarea unor tipare mentale și comportamentale poate influența felul în care reacționăm.
Ce faci atunci când apare „declanșatorul”?
Să presupunem că există o persoană sau o situație care îți provoacă instantaneu anxietate.
Primul impuls poate fi:
„Trebuie să plec.”
Dar înainte de a reacționa, poți încerca să faci ceea ce am putea numi o mică „pauză chirurgicală”.
1. Observă reacția.
„Simt anxietate. Corpul meu s-a activat.”
2. Separă senzația de realitate.
„Faptul că mă simt în pericol nu înseamnă automat că sunt în pericol.”
3. Identifică gândul.
„Ce îmi spune mintea chiar acum?”
4. Verifică dovezile.
„Ce știu cu adevărat și ce presupun?”
5. Alege o reacție nouă.
În loc să fugi imediat, rămâi câteva momente. Respiră. Observă ce se întâmplă.
6. Adu adevărul în locul fricii.
Pentru creștin, aceasta poate însemna și rugăciune:
„Doamne, ajută-mă să văd situația așa cum este, nu așa cum mi-o prezintă frica.”
„Nu sunt condamnat să rămân așa”
Poate că acesta este unul dintre cele mai încurajatoare aspecte ale mesajului lui Warren. Un om poate avea ani întregi aceleași reacții și poate ajunge să creadă:
„Așa sunt eu.”
Dar „așa am reacționat până acum” nu este același lucru cu „așa voi reacționa întotdeauna”. Schimbarea nu este întotdeauna rapidă. Și nici nu înseamnă că anxietatea va dispărea complet. Înseamnă să ajungem, treptat, în punctul în care anxietatea poate apărea fără să mai aibă ultimul cuvânt.
O altă perspectivă asupra anxietății
Poate că întrebarea nu trebuie să fie întotdeauna:
„Cum fac să nu mai simt asta?”
Ci:
„Ce pot învăța să fac atunci când simt asta?”
Pentru că uneori vindecarea nu începe prin dispariția imediată a senzației. Începe atunci când învățăm că putem sta în fața ei fără să ne lăsăm conduși de ea. Iar pentru omul credincios există încă un adevăr important: nu trebuie să ducă singur această luptă.
Ne putem folosi mintea, cunoașterea și instrumentele psihologice. Putem apela și la sprijinul specialiștilor atunci când avem nevoie. Dar putem veni, în același timp, înaintea lui Dumnezeu cu frica noastră.
Nu trebuie să ne fie rușine că ne este teamă. Putem începe chiar de acolo. Pentru că o minte speriată poate învăța, pas cu pas, un alt drum.
