
În aceste zile retrăim emoțiile începutului unui nou an școlar. Unii dintre noi ne aducem aminte de vremurile de altădată, când, conduși de părinți, ne îndreptam spre școală, iar acum noi înșine suntem părinți sau bunici. Indiferent însă de statutul pe care îl avem, începerea anului școlar este un moment frumos, marcat de uniforme, ghiozdane noi și multe flori.
Dacă așa este începutul, se cuvine să ne întrebăm: oare cum va fi sfârșitul anului școlar? Cine sunt cei care se vor bucura și la sfârșit? Și, mai mult, cine sunt cei care vor primi flori, coronițe și diplome? Nu-i așa că dorim ca bucuria de la începutul anului școlar să se repete și, mai ales, să se amplifice prin realizări și recompense deosebite?
Urmărind declarațiile pe care le găsim în primul psalm, descoperim că, pentru a avea un sfârșit bun, este nevoie de:
1. Detașare
Psalmistul îi fericește pe aceia care aleg să stea deoparte, spunând:
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!” (Psalmul 1:1)
Se observă aici o progresie în înaintarea spre rău, definită prin: a te duce, a te opri și a te așeza. Dacă, la început, a te apropia de cei răi înseamnă doar a te duce acolo unde sunt ei, acest pas este urmat de amestecarea cu ei și de umblarea alături de ei pe calea cea rea. Iar pasul final este asemănarea cu ei, definită prin a te așeza pe scaunul celor batjocoritori.
Nu cumva ai pornit pe acest drum? Dacă ai pornit pe calea celor răi, oprește-te înainte de a fi prea târziu. Iar dacă te distanțezi de ceea ce este rău, învață-i și pe copiii sau nepoții tăi să aleagă aceeași cale. Spune-le că prieteniile rele strică obiceiurile bune, iar calea păcătoșilor duce la pierzare.
Cu și mai multă autoritate, omul după inima lui Dumnezeu ne îndeamnă:
„Ferește-ți limba de rău și buzele de cuvinte înșelătoare! Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea!” (Psalmul 34:13-14)
Pentru a ajunge la un sfârșit bun, pe lângă detașarea de ceea ce este rău, mai este nevoie și de:
2. Dedicare
Nu se poate să ai un sfârșit bun doar așteptând să treacă timpul și să vină premierea și vacanța cea mare. Până atunci, este nevoie de angajare și de o mare dedicare pentru ceea ce este bine.
În acest sens, psalmistul subliniază angajamentul omului neprihănit, spunând că cel care va avea un sfârșit bun este omul care:
„…își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:2)
Prin acest îndemn este subliniată nu numai o alegere bună, ci și o dedicare constantă, aceasta însemnând a cugeta zi și noapte la Legea Domnului.
Dacă toți elevii care încep noul an școlar ar dovedi aceeași dedicare pentru Legea Domnului și pentru materiile de studiu, ar primi premiul întâi nu numai de la profesori, ci și de la Dumnezeu.
Căror lucruri te dedici și pe care cauți să le împlinești întocmai? La începutul drumului său în slujba de conducător al poporului Israel, Dumnezeu i-a spus lui Iosua:
„Întărește-te numai și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată Legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.” (Iosua 1:7-8)
Și nu uita că, pentru a ajunge la un sfârșit bun, mai ai nevoie de:
3. Dependență
Nimeni nu poate realiza nimic doar prin sine însuși și prin propriile resurse. Însuși Domnul Isus a subliniat acest adevăr, spunând:
„…despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)
De aceea, pentru a ajunge la un sfârșit bun, depindem în totalitate de prezența și ajutorul lui Dumnezeu.
Psalmistul descrie această dependență prin exemplul pomului sădit lângă un izvor de apă, spunând:
„El (cel neprihănit) este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.” (Psalmul 1:3)
Care este izvorul din care îți potolești setea sufletului? Nu uita că prieteniile rele, păcatul și adicțiile nu potolesc setea, ci o amplifică. De aceea, caută izvorul curat și răcoritor al adevărului Scripturii, umple-ți inima cu acest Cuvânt și vei ajunge la un sfârșit bun.
În acest sens, găsim mărturisirea:
„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11)
Și întrebarea:
„Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)
Pentru a înțelege contrastul dintre cel neprihănit, care va avea un sfârșit bun, și cei răi, care vor avea un sfârșit groaznic, psalmistul folosește deosebirea dintre pomul roditor și pleavă.
Cu cine te asemeni?
Dacă pomul sădit lângă un izvor de apă are viață – frunzele nu i se veștejesc –, are rod – își dă rodul la vremea lui – și un sfârșit bun – tot ce începe duce la bun sfârșit –, pleava nu are viață, nu are statornicie – este purtată de vânt – și va fi aruncată în foc, deoarece calea păcătoșilor duce la pieire (Psalmul 1:3-6).
De aceea, la început de an școlar, mă rog ca Dumnezeu să vă ajute pe voi, pe copiii și pe nepoții voștri să aveți un început frumos, dar, mai ales, să ajungeți la un sfârșit bun, care să însemne viață, rod și finalizarea cu succes a tot ceea ce ați început împreună cu Dumnezeu!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu



