Al doilea exemplu biblic conține alte detalii medico-teologice despre atacul de panică, anxietate și reacțiile psihosomatice în contextul suferinței. Acestea pot fi ușor omise fără o bază medico-teologică, dar sunt superbe și au fost scrise intenționat de Dumnezeu în Biblie, cu mii de ani înainte ca unii să le „descopere primii” – de exemplu, Freud, Klein și alții, în ultimii aproximativ o sută de ani.
Haideți să citim și să analizăm câteva versete din Iov:
„Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea. Și acum, mi se topește sufletul în mine și m-au apucat zilele suferinței. Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.” Iov 30:15-17
„Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toți cei vii. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.” Iov 30:23, 27-28
„Mă apucă groaza” descrie suferința lui Iov și situația în care se afla, care au declanșat emoții de groază sau teroare pe toate planurile: în mintea sa, în trupul său, în viața lui personală și publică.
Dumnezeu a permis ca Satan să-l testeze pe Iov în cadrul unor limite clare. Angoasa și panica lui Iov, împletite cu amărăciunea acestei situații, ne arată că un slujitor poate îndura anumite situații chiar dacă nu înțelege exact, în acel moment, de ce Dumnezeu permite așa ceva.
„Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea”
Practic, demnitatea lui a devenit perisabilă. Siguranța, poziția lui socială și financiară și reputația lui au devenit praf luat de vânt și simple amintiri ale trecutului glorios.
În prezent, durerea și pierderea sunt văzute în mod aberant de „prietenii și consilierii lui Iov” ca dovezi ale vinovăției acestuia. „Nu contează” că Dumnezeu declară că Iov este neprihănit (Iov 2:3 etc.), dacă prietenii cu bani, poziție, funcție, putere, bunăstare și influență consideră altceva.
Ei „știu mai bine” decât Dumnezeu și îi încorsetează pe alții în ideologia lor. Exact la fel se întâmplă și astăzi. Aici, Iov este panicat, se află în durere și suferință și, în opinia mea, își intensifică starea, deoarece începe să se concentreze asupra a două gânduri legate de suferința sa:
Gândul 1 – Dumnezeu nu-mi răspunde.
Gândul 2 – Suferința mea este nedreaptă.
În ambele gânduri se simte nevoia omului – în acest caz, a lui Iov – de a-L găsi pe Dumnezeu. Gândurile acestea nu doar că îi alimentează starea, ci o și exacerbează.
La fel se întâmplă în cazul atacului de panică: omul s-a gândit la ceva foarte stresant, nu și-a putut gestiona gândurile, iar apoi anxietatea s-a intensificat până la nivel biologic, prin paroxismul atacului de panică.
Am tratat, la un moment dat, o creștină a cărei anxietate a depășit nivelul atacului de panică și care a devenit psihotică. S-a detașat de realitate și și-a format o lume imaginară în care credea că „poate controla”, cu puteri supranaturale, gândurile care o înfricoșau. Voia să devină ea însăși Cristos, pentru a-și rezolva păcatele etc.
A ajuns în această situație după ani de zile în care nu a fost lăsată să se trateze, „pentru că este creștină și așa ceva nu există la creștini”. Avea o situație foarte stresantă acasă și în biserică. În cele din urmă, toată teologia corectă pe care o cunoștea anterior, când era sănătoasă, a ajuns să fie distorsionată de boală.
Așadar, atacul de panică nu reprezintă punctul maxim al anxietății și stresului. Psihoza este, în opinia mea, punctul maxim de manifestare a bolii. Acesta nu este singurul caz pe care l-am avut cu psihoză indusă de stres și de anxietăți majore și nerezolvate.
Oricum, după numeroasele discuții pe care le-am avut cu ea și cu soțul ei, și-a luat, până la urmă, medicația necesară și a urmat consiliere APCCM. Cu ajutorul Domnului, s-a făcut bine.
„Și acum, mi se topește sufletul în mine”
Este o descriere plastică a suferinței fizice, cuplată cu sentimentul de epuizare, de copleșire și de golire de putere, liniște, pace și speranță. Ce a luat locul acestora, dacă omul a fost stors de ele? Frica, panica și numeroasele gânduri care îi vor înrăutăți starea.
Este interesant că David, al cărui atac de panică a fost analizat anterior, descrie exact același sentiment clinic: faptul că este stors și golit.
„Am ajuns ca apa care se scurge și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara și se topește înăuntrul meu.” Psalmul 22:14
„Și m-au apucat zilele suferinței”
Conform metodei mele APCCM, se observă biblic și aici că suferința lui Iov este biopsihosociospirituală, în unitate: durere fizică, durere psihică, durere socială prin pierderea statutului, familiei și averii, precum și durere spirituală, cu anumite derapaje la adresa lui Dumnezeu.
Chiar dacă Iov nu înțelege scopul lui Dumnezeu în toate acestea, observăm că suferința lui are un scop.
„Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează”
Probabil că, în panica și durerea sa, tahicardia și palpitațiile – tremurul inimii despre care am discutat anterior – fie nu îl lăsau să adoarmă, fie îl trezeau noaptea din somn sub forma unor gânduri de ruminație, cu anxietate și tahicardie subsecventă.
Deci, ca orice om panicat, Iov descrie cum nu își poate găsi nicăieri liniștea și odihna.
„Durerea care mă roade nu încetează”
Această continuitate a durerii ne arată și anduranța lui Iov în suferință. Este, la o scară mult mai mică, o anticipare a durerii maxime, a anxietății maxime și a suferinței maxime îndurate de Domnul Isus, care a îndurat și a purtat totul la cruce, fără să se abată sau să Se întoarcă nicio clipă de la Dumnezeu Tatăl.
Aceasta ne învață pe noi, creștinii de astăzi, să continuăm să credem în Dumnezeu, chiar dacă eliberarea de suferință întârzie. Trebuie să continuăm să credem chiar dacă nu înțelegem de ce Dumnezeu permite anumite lucruri sau treceri prin suferință în viața noastră.
A existat un caz dramatic al unui om care, după ce a primit rezultatele analizelor care arătau că are cancer, a ales să se sinucidă. Ulterior, spitalul a trimis o scrisoare în care se preciza că rezultatele fuseseră greșite și că nu avea cancer.
Dumnezeu să fie ancora noastră, indiferent de circumstanțele vieții.
„Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toți cei vii”
Cuvântul „căci” arată concluzia lui Iov, anume că Dumnezeu vrea să îl omoare. El deduce acest lucru din tăcerea lui Dumnezeu. Există o necesitate restauratoare a suferinței.
Prin lipsa răspunsului la rugăciune – care este, practic, acțiunea lui Dumnezeu percepută de noi –, Dumnezeu arată prețul pentru a obține suferința restauratoare.
Rugăciunile lui Iov vor primi răspuns în viitor, mai exact atunci când suferința lui și-a atins scopul pentru care Dumnezeu a permis-o. Este la fel și astăzi pentru creștinii care spun că Dumnezeu este mut și că nu răspunde urgent rugăciunilor și plângerilor lor.
Dumnezeu aude și știe prin ce trecem. Totuși, cred că este necesar ca noi să plângem „în zadar” și să așteptăm cu speranță reală, cristocentrică, până când Dumnezeu obține în noi ceea ce El vrea să obțină.
„Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere”
Cine este anxios și panicard a auzit, cu siguranță, despre sindromul intestinului iritabil și despre alte afecțiuni similare. Vezi tabloul clinic al atacului de panică pe care l-am descris anterior.
Problemele intestinale ale lui Iov sunt o descriere timpurie a sindroamelor psihosomatice ale anxietății și atacului de panică. Nimeni nu vă spune aceasta la conferințe. Mai degrabă, se laudă că a „descoperit” fenomenul la mii de ani după ce Dumnezeu l-a descris deja în Biblie.
Dumnezeu mai descrie acest fenomen clinic și în cazul profetului Ieremia, atunci când acesta aude sunetul trâmbiței care anunța pornirea armatei împotriva Ierusalimului. În acel moment, Ieremia începe să plângă în timpul unui atac de panică, având reacții descrise superb din punct de vedere clinic, care, sincer, mă impresionează:
„Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război.” Ieremia 4:19
„Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare și strig după ajutor”
Pielea lui Iov nu este bronzată, ci întunecată de emoții și de boală. Este o anxietate care arată degradarea trupului prin boală. În mod similar, durerea descrisă de Ieremia arată cum durerea, panica și boala distorsionează înfățișarea celui care suferă:
„Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea, astfel că nu-i mai recunoști pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase și a devenit uscată ca lemnul.” Cartea Plângerilor 4:8
Acest întuneric din jurul lui Iov nu înseamnă că Iov și-a ascuns păcatele, așa cum credeau și susțineau „prietenii și consilierii” lui Iov sau cum susțin unii contemporani. Este doar o parte dintr-un examen greu pe care Dumnezeu l-a permis în viața lui Iov, cu un scop precis.
„Mă scol în plină adunare și strig după ajutor”
Iov strigă după ajutor pentru că refuză să-și vadă suferința ca fiind lipsită de scop, chiar dacă, temporar, Dumnezeu tace.
După cum aminteam mai sus, există un scop bun și măreț pe care Dumnezeu îl poate urmări prin aceste suferințe, până când scopul respectiv este împlinit.
Feeling hopeful
God bless you,
Dr. Vlad Schlezak
