M-a onorat invitația regizorului Cristian Mungiu la o proiecție restrânsă a filmului său. Pelicula a fost premiată pe deplin merit la Cannes. La vizionare au participat oameni legați de istoria familiei Bodnariu din Norvegia. Au fost prezenți consultanți, contribuitori și alți invitați ai regizorului.
Sincer, am așteptat cu emoție să văd acest film. Am evitat invitațiile presei românești de a comenta subiectul în prealabil. Am vrut să am mai întâi propria experiență vizuală. Am bănuit că multe cronici anterioare sunt profund subiective și ideologice. Și am avut dreptate. Imediat după vizionare, am citit o cronică absolut mincinoasă. Ea inventa fapte absente din film sau din istoria reală a familiei.
La final, Cristian Mungiu a discutat cu spectatorii prezenți. Sala a reunit creștini, progresiști, figuri publice și reprezentanți diplomatici norvegieni. M-a șocat o afirmație a regizorului în acest context. El a mărturisit că a simțit multă ură din partea unora. A primit, desigur, și reacții calde sau pozitive. După vizionare, pot spune că înțeleg perfect acest clivaj.
După discuția directă de la final, am realizat o omisiune. Nu l-am felicitat explicit pe domnul Mungiu. I-am spus că trebuie să decantez tot ce am văzut și simțit. Cele două ore și 40 de minute au trecut imperceptibil. Cu siguranță, va trebui să revăd acest film. Au fost momente când am resimțit durerea intensă de acum 11 ani. Este suferința părinților Marius și Ruth, dar și a noastră.
În schimb, i-am spus un sincer „mulțumesc”. Cristian Mungiu a realizat ceva absolut inedit pentru cinematografie. Filmul reflectă obiectiv argumentele ambelor părți implicate. Prezintă coerent filosofia sistemului Barnevernet dintr-un stat secularizat extrem. Aceste argumente de stânga sunt greu de combătut fără o pregătire solidă. O spun din experiența luptei actuale pentru familia Samson din Suedia.
Totuși, pelicula expune și argumentele clare ale identității creștine. Surprinde bunătatea asumată în situații extreme și pledoaria pentru familia tradițională. Acest echilibru este un pas uriaș în cinematografia europeană actuală. Mediul vest-european este dominat astăzi de regulile noilor valori progresiste. De aceea, acest film pare un gest de inconștiență binecuvântată. Sparge un zid ideologic european tot mai prezent și în România. Acesta este și motivul urii resimțite de autor.
Desigur, nu tot ce apare în film este realitate pură. Există ficțiune, dar și unele inexactități inerente. Unele derivă din distorsionările promovate de oponenții progresiști. Adunările de solidaritate și rugăciune pentru familia Bodnariu nu au fost violente. Nu au existat mesaje agresive sau lozinci acuzatoare de tip „Satan”. Faptul că aceste manifestări i-au deranjat pe neomarxiști este problema lor.
Creștinii știu să întoarcă celălalt obraz, lăsând judecata în seama Domnului. De aceea nu susțin teza respingerii ambelor fundamentalisme. Respectarea celor 10 porunci și a familiei biblice nu este fundamentalism. Acestea sunt valori statornicite de la începuturi de către Creator. Din păcate, unii încă le resping cu o vehemență nejustificată.
Pentru creștini, filmul „Fjord” este o surpriză extrem de plăcută. Cristian Mungiu merită toată mulțumirea noastră pentru această realizare. Pentru mine personal, este un moment cu adevărat excepțional. Cu ani în urmă, sora domniei sale ne numea „fanatici religioși”. Ne asocia, pe mine și pe Ben Oni Ardelean, cu agenți externi. Erau atacuri clasice din manualul activismului finanțat generos.
Cât de ironic lucrează Dumnezeu uneori. A inspirat o idee puternică, iar regizorul a creat „Fjord”. Acesta este cel mai bun răspuns posibil.
P.S. Îi datorez lui Cristian Mungiu relatarea unei istorii adevărate. Este vorba despre demersul unor tineri cineaști de acum 14 ani. Ei cereau Guvernului României de atunci susținerea și salvarea cinematografiei naționale. Cei care au tratat serios acel apel au plătit ulterior un preț politic. Viața este adesea foarte complicată. Sper să avem cândva această discuție.
P.S. 2 În fotografiile de mai jos, regizorul alături de „aripa ultraconservatoare”. Sper că ați reținut ironia privind acest concept din textul meu.
Autor: Titus Corlățean,
Senator al României, jurist și diplomat de carieră, sunt o voce fermă în apărarea intereselor țării. Conferențiar universitar, cu trei decenii de experiență în politica externă și drept internațional.
