
Astăzi trăim ceva ce mulți credeam că nu vom vedea niciodată: o dronă rusească a lovit un bloc dintr-un mare oraș al țării noastre, rănind două persoane și provocând pagube materiale. Știam de ani buni că suntem într-un război hibrid, dar acum s-a trecut o linie roșie.
Nu mai vorbim despre drone căzute accidental pe câmp, ci despre lovituri care ating inima orașelor.
Sigur, nimeni nu își dorește escaladarea conflictului și nici nu trebuie să reacționăm impulsiv, „la cald”. Dar nici nu putem ignora realitatea: am fost loviți.
Din reacțiile oficialilor ruși de până acum nu pare că a fost vorba despre un accident. Nu am văzut scuze, nici încercări reale de detensionare. Dimpotrivă, mesajul transmis pare să fie că Europa nu mai trebuie să doarmă liniștită, că războiul bate la ușă.
Cred că reacția autorităților noastre a fost, cel puțin până acum, una potrivită, mizând încă pe diplomație și pe evitarea unei escaladări directe — chiar dacă doar pentru a mai câștiga timp: timp pentru coordonare, pentru înarmare, pentru pregătire.
Nu vreau însă să intru în aspecte care depășesc competența mea. Cred totuși că, mai ales în vremuri de criză, creștinii au un rol important de jucat.
Este nevoie de rugăciune mai serioasă și mai constantă pentru autoritățile statului. Au nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu într-o perioadă extrem de dificilă.
Dincolo de simpatiile politice, avem nevoie de unitate. Creștinii trebuie să rămână uniți în apărarea vieții și a demnității umane. Putem avea opțiuni politice diferite, dar dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele trebuie să fie mai presus de orice tabără.
Avem nevoie de Scriptură pentru a înțelege lumea în care trăim. În vremuri de criză, glumele ieftine și superficialitatea nu ajută pe nimeni. Doar adevărul și promisiunile lui Dumnezeu, săpate în stâncă, ne pot ține în picioare.
Să citim Scriptura, să o studiem serios, să ascultăm predici sănătoase și să înțelegem cât de complexe sunt vremurile pe care le trăim.
Să fim pregătiți pentru orice: să muncim cu hărnicie, să ne facem datoria, să fim activi și responsabili, dar și gata să lăsăm totul într-o clipă, dacă va fi nevoie.
Să ne alegem cu grijă prieteniile și comunitățile din care facem parte. În vremuri grele, prieteniile de interes se destramă rapid, iar comunitățile construite pe aparență se împrăștie. Comunitățile unite, cu principii clare și fidelitate dovedită, devin o mare binecuvântare. De astfel de oameni vom avea nevoie.
Nu știu ce vremuri urmează. Știu însă că Dumnezeu rămâne suveran peste întreaga lume, inclusiv peste România. Și mai știu că acum este momentul, mai mult ca oricând, să rămânem aproape unii de alții: să ne prețuim familiile, prietenii adevărați și bisericile neprefăcute.
Dumnezeu să păzească România și lumea întreagă de manifestările dezlănțuite ale răului.
Autor: Costel Ghioancă, pastorul Bisericii Adonai București



