Eutanasia nu mai reprezintă o excepție clinică în Europa de Vest. Cele mai recente date arată că aceasta a devenit o cauză obișnuită de deces în mai multe țări.
În Țările de Jos, aceasta reprezintă deja 6% din totalul deceselor; în Belgia, aproximativ 4%; în Luxemburg, aproximativ 0,7%; iar în Spania, încă într-o fază incipientă, aproape de 0,1%. Diferența nu constă în direcția, ci în viteza procesului – în ceea ce este descris în mod obișnuit ca o „pantă alunecoasă” spre o realitate sumbră.
Situația olandeză este cea care a avansat cel mai mult pe această pantă. În 2025, au fost înregistrate 10.341 de cazuri de eutanasie, comparativ cu puțin peste 3.000 în 2010. În 15 ani, practica s-a triplat, ajungând de la periferie până la a deveni o parte structurală a sistemului de sănătate. Belgia urmează o traiectorie similară: de la mai puțin de 1.000 de cazuri în 2010 la aproape 4.500 în 2025.
Luxemburgul funcționează la o scară diferită, cu cifre mici, dar stabile – între 20 și 35 de cazuri pe an într-o populație de aproximativ 690.000 de locuitori – în timp ce Spania prezintă modelul tipic al sistemelor recent legalizate: o creștere rapidă pornind de la un nivel scăzut. De la mai puțin de 300 de decese prin eutanasie în 2022 la 426 în 2024, o creștere de aproape 50% în doi ani.
Cadrul instituțional explică o parte din această divergență. Olanda și Belgia aplică legile privind eutanasia de mai bine de două decenii, cu sisteme de raportare obligatorii. Spania abia a împlinit trei ani de la legalizare, în 2021. Portugalia a adoptat legea în 2023, dar încă nu dispune de o serie statistică consolidată. Germania, Austria și Elveția funcționează pe baza modelelor de sinucidere asistată, cu un sistem de raportare mai puțin robust. În acest domeniu, Europa nu are o politică comună; are diferite modele naționale care avansează în paralel.
Punctul de fricțiune apare atunci când datele se intersectează cu cazuri individuale. În Spania, cazul Noeliei – o femeie de 25 de ani supusă eutanasiei după un proces juridic care a opus voința ei exprimată opoziției familiei – a reaprins dezbaterea.
Álvaro Vallarés, un avocat implicat în caz, susține că „Noelia întruchipează un sistem care ignoră nevoile persoanelor care au nevoie de ajutor sau sprijin”. Interpretarea sa indică o problemă mai profundă: capacitatea sistemului de a distinge între suferința tratabilă și afecțiunile ireversibile.
Din perspectiva juridică europeană, Grégor Puppinck, directorul Centrului European pentru Drept și Justiție, avertizează asupra unei derive mai ample. În viziunea sa, cazul arată că „eutanasia poate fi extinsă la situații de suferință psihologică, nu doar fizică”, ridicând întrebări cu privire la controlul efectiv al procedurilor.
Dezbaterea politică privind legalizarea se concentrează în prezent în Franța. Laurence Trochu, deputată în Parlamentul European din partea Rassemblement National, o încadrează în termeni structurali: eutanasia nu este doar o chestiune individuală, ci o decizie care definește modelul de societate, avertizând că riscă să devină un „răspuns instituțional la vulnerabilitate”.
Datele susțin această interpretare. În ceea ce privește incidența, Olanda depășește în prezent 50 de decese prin eutanasie la 100.000 de locuitori; Belgia se apropie de 40. Spania nu a atins încă 1 la 100.000, dar rata sa de creștere este cea mai rapidă. Convergența nu este imediată, dar tendința este constantă.
Următorul pas, deja vizibil în țările în care practica are cea mai lungă istorie și este cea mai înrădăcinată, este extinderea domeniului de aplicare legal. În Țările de Jos și Belgia, sunt în curs dezbateri privind eutanasia în cazurile care implică boli psihiatrice sau declin cognitiv. Conceptul de „suferință insuportabilă” devine axa interpretativă centrală. Când categoria este largă – și uneori vagă – sistemul tinde să se extindă prin natura sa.
Proiecțiile sunt relativ clare. Dacă Olanda a trecut de la 3% la 6% din decese într-un deceniu, iar Belgia se apropie de 4%, scenariul probabil în Europa de Vest este o stabilizare între 3% și 6% în țările cu legislație consolidată. Spania rămâne în faza incipientă a acestei curbe.
Asistăm oare la integrarea morții ca și componentă de rutină a sistemelor de sănătate europene? Deocamdată, cel puțin acolo unde a fost legalizată, aceasta pare a fi direcția de mers.
Sursa |European Conservative
