Alo!Copii şi One Way România doreşte să sprijinească lucrătorii cu copiii din România prin organizarea ediţiei a III-a a Conferinţei Naţionale a lucrătorilor cu copiii, intitulată “Domnu-i bun”.
În 30 septembrie- 1 octombrie 2011, în cadrul Conferinţei ”Domnu-i bun” de la Biserica Aletheia, Timişoara, ne bucurăm din nou de privilegiul de a avea vorbitori cu experienţă din Marea Britanie, alături de instructori români, care au o vastă experienţă în această lucrare.
Pe parcursul celor două zile de conferinţă participanţii vor avea ocazia să ia parte la diverse ateliere practice, derulate în paralel. La standul de resurse din cadrul conferinţei, participanţii vor putea achiziţiona resurse utile pentru lucrarea cu copiii din bisericile lor locale.
Puteţi profita de reducere a taxei de participare dacă vă înscrieţi în prima perioadă de înscrieri, sau dacă vă înscrieţi ca şi grup. Pentru mai multe informaţii despre Conferinţă, vizitaţi site-ul: alocopii.ro/invatatori


