De obicei, vocile din capul nostru nu sunt un lucru bun, dar am descoperit două care sunt de încredere. Cele…
Browsing: Opinii
Un număr tot mai mare de creștini cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani pun întrebări legate de…
În această vreme trăim zile de foc, în care valorile temperaturilor au depășit de mai multe ori cotele maxime înregistrate…
Perseverența. Am putea enumera numeroase elemente care contribuie la succes, atât pentru indivizi, cât și pentru companii și organizații, dar…
Acum, când atenția multora este îndreptată asupra meciurilor din competiția fotbalistică mondială, asupra conflictului din Golf sau asupra fenomenelor naturale…
În timp ce lumea așteaptă cu nerăbdare finala palpitantă a Cupei Mondiale de duminică, 19 iulie 2026, — evenimentul culminează…
În piața muncii se vorbește des despre conducere. În realitate, însă, o mare parte din viața noastră de zi cu…
Petru și Pavel, doi stâlpi ai Bisericii, două personaje diferite, dar cu atât de multe lucruri în comun. Nu cred…
Cuvântul „samaritean” este pe buzele multora în aceste zile. Este întors pe toate fețele, însă cei mai mulți cunosc prea…
Am auzit spunându-se: „Dacă nu crezi cu putere în ceva, atunci vei crede ușor orice lucru”. Deși este de-a dreptul…
În ultimele zile am discutat cu oameni din Bihor, cu reprezentanți ai bisericilor, cu oameni implicați în asistența socială, cu…
Străbunicul meu a trăit până la vârsta de 95 de ani. Wade (acesta era prenumele său) era constructor de acoperișuri,…
„Vei fi ca o grădină bine udată.” Isaia 58:11 În cartea lui Isaia, există acest verset care ne aduce o…
„O singură minciună are puterea să păteze o mie de adevăruri”, spunea un înțelept. Oare de ce? De ce suntem…
Când eram mic, biserica noastră organiza o mare sărbătoare de 4 iulie. Slujba bisericească includea imnuri precum „God Bless America”,…
Îndrăgitul teolog Os Guinness a încheiat, la Londra, conferința Alliance for Responsible Citizenship (ARC) cu un apel adresat Occidentului de…


