Autor: Poteraș Ionuț

Asia Bibi, o creştină pakistaneză care a stat în închisoare aproape un deceniu aşteptându-şi execuţia, după ce a fost condamnată pentru blasfemie, a vorbit pentru prima dată de când a părăsit Pakistanul şi a primit azil în Canada. Asia a sosit în Canada în luna mai a acestui an, la câteva luni după ce îndelungata sa bătălie în justiţie a fost în sfârșit încheiată printr-o hotărâre a Curții Supreme pakistaneze care a declarat-o nevinovată. Acum, în primele sale declaraţii de la eliberarea sa, Bibi a încercat să atragă atenția asupra situației multora dintre cei care continuă să fie închiși pentru…

Read More

Un medic din Africa de Sud a fost concediat și se confruntă cu acuzații de conduită neprofesională după ce a spus unui pacient că un făt este o ființă umană. Pe lângă faptul că a numit fătul om, doctorul Jacques de Vos ar fi spus pacientului în urmă cu mai bine de doi ani că avortul este echivalent cu crima. La acea vreme el era medic rezident, lucrând pentru secţia de obstretică-ginecologie a Spitalului Militar din Wynberg. De Vos a fost concediat în urma incidentului și i s-a interzis să practice medicina , potrivit Sowetan Life. El se confruntă, de…

Read More

O fetiță de 6 ani a fost în comă după ce a fost bătută în mod brutal din cauza credinței sale creștine de către locuitorii unui sat din Vietnam. Open Doors UK a spus că fata, a cărui nume nu poate fi făcut public din motive de securitate, a fost bătută împreună cu părinții ei creștini, după ce au fost scoşi cu forţa din casa lor din nordul Vietnamului și alungați din sat. Familia a fost bătută de sătenii furioşi după ce s-au convertit la creștinism și au încetat să mai urmeze tradiția închinării la strămoși. Conform Open Doors, ei…

Read More

Un parlamentar creștin finlandez este cercetat pentru că a criticat Biserica, care  a fost partener oficial al evenimentului Helsinki Pride . Deputata creştin-democrată Päivi Räsänen a criticat pe reţelele sociale, în luna iunie, participarea Bisericii Evanghelice Luterane din Finlanda (ELCF) la evenimentele de la Helsinki LGBT Pride. Biserica Evanghelică Luterana din Finlanda este biserica națională oficială protestantă cu aproape 3,8 milioane de membri. Räsänen a distribuit pe Facebook o imagine cu citatul din Romani 1:24-27 din Noul Testament, care descrie relațiile de același sex drept „scârboase”. În postare ea a contestat decizia Bisericii Luterane de a sprijini evenimentul LGBT spunând:…

Read More

Partidul Comunist Chinez cere personalului medical să înregistreze credința religioasă a pacienților în baze de date pe care apoi statul le folosește pentru a controla fiecare aspect al vieții oamenilor. În luna octombrie a anului trecut, o femeie însărcinată din provincia estică Shandong a fost transportată în grabă la spital din cauza unei hemoragii masive. Prognosticul doctorului a fost că femeia este în pericol iminent și are nevoie urgentă de operație. O asistentă a fost trimisă pentru a prelua informațiile personale ale femeii. Spre disperarea familiei, asistenta era mai mult interesată de credința religioasă a femeii, decât de sănătatea ei.…

Read More

Canalele mediatice creştine şi seculare au fost invadate săptămâna trecută cu o ştire privind concluziile ultimului studiu privind dovezile privind existența unei aşa-zise genă a homosexualităţii. Avocații LGBTQ au căutat de mult timp dovezi care să susţină că atracția sexuală între persoane de același sex este condiționată genetic. „Dumnezeu m-a făcut așa” este strigătul care răsună pentru a justifica acest tip de comportament. Dacă s-ar putea dovedi că atracția sexuală între persoane de același sex este moștenită, mulți ar găsi chiar mai ușor să asemene persoanele homosexuale cu minoritățile rasiale și să-i înfiereze pe cei care afirmă moralitatea sexuală biblică…

Read More

Miguel Pérez Díaz împreuna cu soția sa, cei opt copii ai lor și tatăl său în vârstă de 87 de ani locuiesc într-o baracă la munte începând cu luna mai, când oficialii locali i-au alungat din satul lor din statul Chiapas, Mexic. Rudele, vecinii și cunoscuții din Tajlovijho, un sat din municipiul San Andrés Larráinzar din sudul Mexicului, i-au hărțuit pentru că ei au abandonat practicile religioase indigene tradiţionale în favoarea creștinismului, conform surselor. „Primă măsură pe care au luat-o a fost să le taie alimentarea cu apă potabilă”, a declarat pastorul Mario Choj pentru Morning Star News. „După aceasta…

Read More

Lumea întreagă urmărește în timp ce un număr record de locuitori din Hong Kong umplu străzile protestând împotriva invadării de către China a modului lor de viață. În timp ce titlurile de la știri s-au concentrat, în mod corect,  pe apărarea a libertăților civile a locuitorilor acestui arhipelag, comunitatea credincioşilor ar trebui să fie deosebit de îngrijorată cu privire la viitorul libertăților religioase din Hong Kong. Izbucnite din cauza unui proiect de lege de extrădare care ar oferi Chinei continentale putere nelimitată pentru extrădarea celor care locuiesc în Hong Kong, protestele pașnice s-au intensificat încet începând cu aprilie. În această…

Read More

Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor a respins un recurs înaintat de către Alina Dulgheriu, o româncă stabilită în Marea Britanie. Ea a contestat o decizie a Înaltei Curți prin care s-a menţinut un Ordin de Protecție a Spațiilor Publice (PSPO) în jurul unei clinici de avort din Ealing, o suburbie a Londrei. Prin acest ordin, activități precum rugăciunea tăcută și oferirea de ajutor de ajutor femeilor care intenționează să facă un avort sunt scoase în afara legii. Alina, care este la rândul ei mamă şi este născută în România a contestat Ordinul la scurt timp după ce…

Read More

Soțul unei femei creştine, în vârstă de 32 de ani și mamă a doi copii din Somalia, a descoperit că soția sa are o Biblie și i-a cerut să dezvăluie cine i-a oferit-o. „I-am spus soțului meu că am găsit Biblia în Nairobi și că vreau să o citesc,” a spus cea care este creştină în secret pentru Morning Star News. „În acel moment soţul meu a pronunțat cuvântul talaq (divorț). Știam că, din acel moment, căsătoria noastră tocmai a fost declarată nulă pentru că m-am alăturat creștinismului, așa că fără să pierd timpul am părăsit casa.” Acest lucru s-a…

Read More

Weekend-ul trecut am predicat într-o biserică mică, dar în creștere, din Sri Lanka, undeva în centrul ţării. Nu exista nici un semn în afara clădirii care să indice o biserică, deoarece aceasta era o reședință privată situată într-un cartier aglomerat. Cei mai mulți dintre cei care au venit la această întâlnire fie au mers, fie au ajuns pe  motociclete, astfel încât nu era nevoie de o parcare. Echipa de închinare era formată din doi tineri care cântau la chitară și un al treilea ce bătea într-o tobă mică. Practic locul unde eram adunaţi era o cameră de zi dintr-o casă…

Read More

Oficialii din domeniul sănătății din S.U.A.  avertizează despre posibile pericole de sănătate pentru adolescenții care pufăie din țigările electronice. Mai mulţi tineri au ajuns recent la spital după ce a suferit probleme de respirație, convulsii și leziuni pulmonare severe după utilizarea acestor produse. Ţigările electronice au apărut pe piaţa în urmă cu aproximativ zece ani și au devenit rapid atât de populare în rândul tinerilor, încât persoana care deţine funcţia de Chirurg Şef al SUA consideră fenomenul o epidemie. Utilizatorul inhalează dintr-un atomizor, care încălzește un lichid aromat cu nicotină care se vaporizează și ajunge în plămâni. Inițial, producătorii au…

Read More

După revocarea statutului special al Kashmirului, creștinii din regiune se tem că schimbarea va duce la un val de naționalism hindus și odată cu acesta, o creștere a persecuției. Înainte ca guvernul indian să revoce articolul 370 din Constituția indiană, acum două  săptămâni, regiunea cu majoritate musulmană se bucurase de un statut autonom special, cu propriul drapel, constituție separată și administrație proprie. Revocarea articolului 370 a făcut parte din programul electoral din 2019 al partidului naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP). Mulți creștini din Kașmir sunt foști musulmani care se confruntă cu presiuni în cadrul comunităților în care trăiesc din cauza…

Read More

Primarul orașului Barnegat, statul New Jersey, a lansat o campanie împotriva unei noi legi care vrea să impună școlilor publice să predea istoria mişcării LGBT și a contribuțiilor aduse de persoane importante din această mişcare. Primarul Alfonso Cirulli a reuşit să atragă toate privirile la o ședință a comitetului orășenesc enunţând public  opinia sa, care a spus că nu reprezintă părerile întregul comitet. În timpul ce citea raportul primarului, Cirulli s-a pronunțat împotriva noii legi, spunând: „Niciun grup nu are dreptul să-i oblige pe ceilalți să se conformeze credințelor lor, să-i priveze de drepturile conferite de Primul Amendament și să…

Read More

Crimele împotriva umanității sunt una dintre cele patru tipuri de crime atroce ce sunt definite în dreptul internațional. Prima punere sub acuzare pentru crime împotriva umanității s-a petrecut după cel de-al Doilea Război mondial. Această acuzaţie a fost susținută de convingerea că anumite crime sunt un afront pentru chiar conștiința omenirii. Comunitatea internațională a căutat să se asigure că nu va exista nici o scutire de pedeapsă pentru infracțiunile care încalcă esența demnității umane. Una dintre acest infracțiuni este persecuția. Persecuția – o crimă împotriva umanității. Jurisprudența  crimelor împotriva umanității s-a concentrat la două tribunale ad-hoc create de Consiliul de…

Read More

TIZI-OUZOU, Algeria – În ziua de marți, 6 august, poliţia algeriană a întrerupt serviciul de închinare al unei bisericii creştine, evacuând credincioşii şi sigilând clădirea bisericii din nordul Algeriei, la mai puțin de trei luni de la închiderea unui alt locaş creştin în aceeași zonă. „Sunt profund întristat de atâta nedreptate – mi se frânge inima,” a declarat pastorul Messaoud Takilt pentru Morning Star News. „Acest lucru nu este surprinzător, deoarece alte lăcașuri de cult creștine au fost închise și sigilate așa cum s-a întâmplat astăzi. Dar oricum, vom continua să ne adunăm şi să ne închinăm în aer liber,…

Read More