Fundația Jubilate vă invită la un eveniment cu totul special: un weekend cu Graham Kendrick! Ne rugăm şi aşteptăm să avem parte de momente binecuvântate în închinare prin Cuvânt și cântare, în seminariile despre învățarea cântărilor noi, în discuțiile despre slujire și în echipare pentru scrierea cântărilor noi în atelierele de lucru. Originar din Anglia, Graham Kendrick este cunoscut drept „părintele muzicii moderne de închinare”. Un alt compozitor renumit de cântări de închinare a afirmat următorul lucru despre Graham Kendrick: „Nu am nicio îndoială că, peste 100 de ani, numele lui Kendrick va fi menționat alături de cele ale lui…
Autor: Gabriela Ciortuz
Cursurile de pregătire din Anglia Flavia ne scrie: „Vreau să încep prin a mulțumi celor care s-au rugat pentru mine. Am ajuns cu bine în Anglia și am reușit să mă acomodez destul de repede la noul mediu. Am început cursurile și am multe de făcut. Am finalizat unul din cele trei module cu bine. Mulțumesc Domnului că am învățat multe lucruri folositoare care mă vor ajuta pe câmpul de misiune. La capelă, pe data de 4 octombrie, s-a vorbit din Matei 6:25-34. Acest mesaj a venit la timp deoarece aveam de scris o temă dificilă și ceea ce a…
Cezarul, eu și Dumnezeu în societatea postmodernă – Un eveniment civic, profesional, cultural și spiritual, în cadrul căruia va fi lansat Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți (O.C.D.L.). O.C.D.L. este o platformă profesională, civică, creștină, apolitică, alcătuită din avocați și alți specialiști din domenii profesionale conexe care, având la bază principii și valori creștine, precum și standarde profesionale ridicate, generează și potențează plusvaloare socială, interprofesională și multisectorială, asigurând suport juridic și profesional, la nivel național. La baza funcționării și activității O.C.D.L. stau următoarele principii și valori primare: standarde profesionale ridicate principii și valori creștine transparență și onestitate responsabilitate și confidențialitate…
Winston Churchill, fostul prim-ministru britanic, a fost un om complicat, cu o istorie colorată. A avut multe experiențe și realizări politice notabile, dar primii săi ani au inclus și unele eșecuri colosale. Din fericire, Churchill a rămas astăzi cunoscut datorită realizărilor pe care le-a avut mai târziu în viață. Conducerea sa curajoasă a impulsionat Marea Britanie și aliații săi pentru a învinge Germania în al II-lea Război Mondial, atunci când victoria părea foarte puțin probabilă. Deși strategia a fost o parte importantă a succesului lui Churchill, cel mai mare talent al său a fost utilizarea înțeleaptă a cuvintelor. De fapt,…
Recent, am participat la o întâlnire cu un mic grup de scriitori, unde am auzit o frază ce pare demnă de folosit în multe situații. Imaginați-vă că purtați o conversație cu cineva care tocmai și-a expus declarația de misiune și pur și simplu răspundeți cu „pentru că…?” Apoi, așteptați cu răbdare să ofere o explicație mult mai profundă a motivelor care stau în spatele misiunii și a scopului pe care le-a declarat. Scriitorul Russell Bishop a folosit această tehnică în ultimii 40 de ani. El a îndrumat și a instruit nenumărați oameni cu ajutorul acestei întrebări importante, pentru a-i provoca…
Buletin săptămânal 23-29 septembrie 2022 Verificarea finală a Evangheliei după Marcu: Sudanul de Sud După o scurtă revenire în România, pentru aproximativ o lună, Tamara s-a reîntors pe câmpul de misiune. Acolo slujește ca traducător în echipa de traducere a Bibliei pentru poporul Lopit. Rugați-vă pentru înțelepciune, sănătate, protecție și putere de muncă pentru toată echipa. Cu ajutorul Domnului, trebuie să termine verificarea finală a Evangheliei după Marcu. Rugați-vă ca El să îi ajute să finalizeze și această etapă cu bine. Rugați-vă să se poată concentra pe următoarele etape. Provocări și binecuvântări în noul rol: familia Cuceuan Duminică, 18 septembrie, la Biserica…
Mulți oameni de succes se bucură pentru că pot vedea și evalua ceea ce s-a realizat sub conducerea lor. „Nu ne-am putea descurca fără tine!” și alte comentarii similare ne pot gâdila eul, evidențiind importanța noastră pentru misiunea companiei sau organizației. Problema este că, deși poate părem indispensabili, va veni momentul în care nu ne vom putea continua munca – fie pentru că am primit o promovare, am găsit un nou loc de muncă, ne pensionăm sau chiar decedăm. Cine va mai munci atunci, dacă treaba încă merită făcută? Am cunoscut lideri care au avut un rol atât de esențial…
Învestirea în noile roluri: România Duminică, 18 septembrie, în Biserica Penticostală Noua Speranță din Zalău va avea loc un serviciu special de rugăciune pentru Ruben Dubei și Ionuț Cuceuan, ca Domnul să binecuvânteze slujirea lor în noile roluri. Mulțumim bisericii că a acceptat cu bucurie să găzduiască acest eveniment. Rugați-vă pentru serviciul de duminică, Domnul să primească toată slava și închinarea care I se cuvine. Alături de membrii Wycliffe România vor participa și trei reprezentanți ai Alianței Globale Wycliffe, printre care și Hannes Wiesmann care a ocupat funcția de director pe Europa. Rugați-vă pentru călătorii sub protecția Domnului. Cereți de…
Dărnicia. Acest subiect stârnește o varietate de emoții. Pentru unii aduce o mare bucurie – chiar fericire – știind beneficiile pe care dărnicia le poate oferi altora. Pentru alții provoacă frustrare; având resurse financiare limitate, unii simt că abia își pot împlini propriile nevoi, cu atât mai puțin să ofere pentru a-i ajuta pe alții. Dar pentru cei care doresc să-L urmeze pe Dumnezeu și să I se supună, dărnicia nu este o opțiune. Ni s-a poruncit să facem bine În 1 Timotei 6 ni se poruncește „să fim bogaţi în fapte bune, să fim darnici, gata să simțim împreună…
7 Septembrie 2022 Suceava Datorită situației deosebite din Ucraina, 51 de copii vor sosi în România, unde vor rămâne pe toată durata războiului. Copiii, cu vârste între 6-14 ani, provin din familii vulnerabile, cu părinți chemați să lupte pe front. În lipsa unui gardian în Ucraina, ei se vor refugia în Suceava, unde Asociația Fight for Freedom, le va oferi un spațiu pentru a locui, mese zilnice, suport psihologic și ajutor pentru a-și continua educația. Fight for Freedom mai găzduiește, de două luni, la Centrul rezidențial “Casa Libertății”, sediul asociației din localitatea Verești, un întreg orfelinat din Ucraina. Acolo,…
„Fă lucrarea unui evanghelist” este tema Conferinței II AREA la care chemăm liderii din bisericile penticostale. În zilele 3-5 octombrie 2022, la Domeniul Lupaș Arad, organizăm o conferință a Alianței pentru Răspândirea Evangheliei Acasă (AREA). Evenimentul se adresează: păstorilor și slujitorilor din conducerea bisericilor, evangheliștilor, liderilor de tineret, studenților din institutele teologice. Invitații acestei conferințe sunt următorii: Moise Ardelean (Președintele CCP), Doru Cârdei (Chișinău), Marian Condrat (Tacoma, SUA), Iulian Costea (Atlanta, SUA), Mihai Dumitrașcu (Președintele CRP Constanța) și Valerian Jurj (Dublin, Irlanda). AREA a început lucrarea de plantare de biserici în august 2019, iar la momentul prezent suntem implicați activ în…
În urmă cu aproximativ 18 luni am fost la Spitalul Administrației Veteranilor, unde veteranii militari din zona mea pot primi îngrijiri medicale. Deoarece eu sunt veteran al războiului din Vietnam, m-am aflat acolo pentru un control de rutină. După ce medicul mi-a examinat fișa medicală, am cerut și am primit o copie a acesteia. O dată ajuns acasă, am adunat cifrele reflectate de raport. Raportul mi-a arătat că, dacă adun diversele mele dizabilități, cele mai multe fiind în strânsă legătură cu rănile suferite în luptă, am un total de 260 la sută. Asta înseamnă o dizabilitate totală pentru mai mult…
Fie că este vorba despre muncă, parenting, hobby-uri personale sau alte activități, există două extreme ale modului prin care facem aceste lucruri. Putem adopta mentalitatea „destul de bun este… suficient de bun”, încercând să ne descurcăm cu un efort minim. Pe de altă parte, putem alege o abordare foarte diferită, cea a perfecționismului, o fixație de a încerca să facem lucrurile exact cum trebuie. Mulți dintre noi probabil ne aflăm undeva la mijloc. Recent am auzit despre un jucător celebru de golf care a realizat că cel mai bun mod de a-și îmbunătății abilitățile este să adopte o abordare simplă.…
Pace! Ne aflăm la mijlocul sezonului de vară de la Brădățel și suntem mulțumitori pentru toate minunile pe care le trăim și pentru modul în care Domnul lucrează. Mai jos sunt câteva nevoi actuale ale taberei, mulțumim pentru că ne susțineți în rugăciune și pentru că sunteți alături de noi în lucrarea de la Brădățel! Vă rugăm să anunțați aceste nevoi/motive de rugăciune în bisericile dvs., în grupurile de rugăciune sau de studiu biblic din care faceți parte. Nevoi actuale ale taberei: Dumnezeu să lucreze cu putere și în tinerii care sunt în această săptămână în tabără și să le…
Când mi-am început cariera în domeniul bancar una dintre responsabilitățile mele era anchetarea fraudelor bancare. Unul dintre cazurile de fraudă la care am lucrat îl avea în vedere pe președintele unei bănci care a considerat că salariul și beneficiile lui, deși foarte mari, nu erau suficiente. Pentru a „corecta” această problemă, directorul de top a început să producă rapoarte false cu cheltuieli de călătorie, susținând că mergea cu mașina la sediul central al companiei de mai multe ori pe lună, conducând patru ore pe un sens. Pe măsură ce obiceiurile sale de a cheltui au continuat să crească, a crescut…
Era o întâlnire impresionantă. Amirali, generali, căpitani, colonei, directori generali de corporații, medici și profesori erau adunați împreună. Bărbați influenți de diferite grade și profesii. Niciunul dintre succesele și eșecurile lor nu era evident totuși, deoarece toți arătau la fel fără uniformele lor. Întâlnirea din 2016 a reprezentat o excursie printre amintiri, o reuniune de 55 de ani a clasei noastre de la Academia Navală din S.U.A. din 1961. În timp ce priveam prin cameră și depănam amintiri cu toți acei tineri războinici, plini de speranțe, vise și aspirații incredibile, singurul lucru la care m-am putut gândi a fost: „Unde…


