Această zi marchează sărbătoarea hindusă Dhanteras și începutul celor cinci zile de Diwali. Dhan înseamnă bogăție, iar Teras înseamnă treisprezece, care este data festivalului conform calendarului popular hindus. În această zi, familiile fac cumpărături specifice, ca de exemplu, vor cumpăra lucruri fabricate din metale sau vor face investiții care au ca scop asigurarea bogăției viitoare. Vor cumpăra atât lucruri banale, precum ustensile de bucătărie, cât și aur și argint sau chiar aparate casnice și automobile. Este cea mai mare zi de cumpărături din an pentru hinduși. Aceștia consideră că achizițiile din această zi vor aduce binecuvântare, bogăție și siguranță pentru…
Autor: Gabriela Ciortuz
De ce Marșul Apărătorilor Credinței? A sosit vremea pentru un Marș Crestin prin care să ne apărăm valorile si principiile atât de atacate de pseudocredinte, care vin la pachet cu o imoralitate crasă. Copiii ne sunt atacați, școlile ne sunt atacate, libertatea de exprimare ne este tot mai îngrădită, iar curând vor vrea să închidă gura si credinței noastre creștine. Ei “predică” toleranța până când devin majoritari si pun mâna pe putere, apoi vor deveni total intoleranți cu principiile sfinte prin care societatea noastră a dăinuit și a rămas în picioare. Vino si tu indiferent de denominațiune pentru că…
Călătoria continuă cu un nou capitol Ruben se întoarce din Africa de Sud la sfârșitul acestei săptămâni. Acolo s-a întâlnit cu directorul executiv al Alianței pentru un timp de orientare, strategie și planificare. Rugați-vă pentru protecția Domnului în această călătorie și altele pe care le va mai face. Rugați-vă ca Dumnezeu să îi călăuzească în direcția și pașii pe care dorește să îi urmeze pentru progresul mișcării de traducere a Bibliei în Europa și în afara ei. Ruben are trei persoane în echipă. Rugați-vă ca Domnul să mai aducă încă patru colegi. Rugați-vă, de asemenea, pentru o bună colaborare cu…
Eashwari era foarte fericită că s-a întors la universitate. Vacanța scurtă petrecută acasă fusese bună, dar îi lipseau prietenii și era nerăbdătoare să se întoarcă la studii și la libertatea de care se bucura la școala din străinătate. Familia lui Eashwari este bogată, iar ea are rude împrăștiate pe tot globul. Ea speră ca într-o zi să devină cetățean al țării în care studiază, ceea ce înseamnă că trebuie să obțină note excelente și un loc de muncă pentru a-i asigura o viză de rezident. În cele din urmă, părinții ei vor începe să-i caute un soț. Eashwari știe că…
În perioada 20 – 30 octombrie, fratele Cristi împreună cu echipa de închinare vor susține un turneu în câteva orașe importante din Austria, Germania și Franța: Paris, Wels, Karlsruhe, Stuttgart, Straubing, Graz, Freilassing, Vienna. Vor fi lansate noul album al echipei de închinare, noua cartea a fratelui Cristi, cât și provocări evanghelistice din Cuvânt. Dacă ai prieteni sau neamuri în zonele pe unde vor ajunge, te rugăm să îi contactezi și să îi inviți la aceste evenimente. Informațiile legate de locație, dată și oră le găsiți pe canalele de social media ale bisericii noastre. Vă mulțumim pentru rugăciuni! Joi 20…
Jaipal s-a așezat la birou să se uite din nou la carnetul de note. Era încântat de ceea ce vedea și era convins că întreaga lui familie va fi încântată, de asemenea. Trecuse examenul de bacalaureat cu o notă atât de mare, încât de acum înainte toți îi vor spune „topper” – cineva care a trecut examenul în fruntea clasei. Fotografia lui va fi pusă pe afișe prin oraș, profesorii lui vor fi lăudați pentru modul în care predau, școala lui va promova succesul lui ca pe propriul succes, iar familia lui se va bucura de un nou respect în…
Etapele clasice sau filosofice ale vieții unui hindus se numesc ashramas. Există patru ashramas principale, iar denumirea primei etape este Brahmacharya. Această etapă începe, în general, cu intrarea la școala formală și se încheie cu căsătoria. În timpul acestei etape, este de dorit ca tinerii să acorde prioritate educației lor, îndrumărilor părinților și altor preocupări, cu un accent deosebit pe învățarea despre și practicarea responsabilităților numite Dharma. Dharma este un cuvânt dificil de tradus, dar este înțeles în mod normal ca fiind responsabilitățile personale pe care cineva le are față de sine, față de familie, față de societate ca un…
Mulți hinduși pun mare preț pe pelerinajul la locurile sfinte sau pe participarea la evenimente de bun augur, cum ar fi cea mai mare adunare a omenirii de pe pământ – Khumb Mela. Khumb Mela a avut loc cel mai recent în 2019, între ianuarie și martie. Peste 120 de milioane de pelerini au vizitat orașul Prayagraj din nordul Indiei (numit oficial Allahabad), pentru a se scălda în apele sfinte unde se întâlnesc râurile Gange și Yamuna. O credință comună este aceea că un al treilea râu, spiritual, se unește cu acestea la confluență și că scăldatul în toate cele…
Agenda reprezintă unul dintre pilonii tradiționali ai lumii profesionale și a afacerilor. Ea nu reprezintă doar un calendar sau o carte de gestionare a timpului în care sunt înregistrate întâlnirile, sarcinile și activitățile zilnice. Agenda face referire la domeniile importante ale directorului executiv, la cerințele la care acesta trebuie să răspundă și la importanța acordată fiecărei cerințe. În mintea multor lideri, un program încărcat reprezintă un semn al statutului, o reflectare a propriei lor importanțe. Odata am încercat să contactez un speaker proeminent, pentru a aranja o discuție pentru o organizație în care eram implicat, dar un asistent m-a informat…
Un bătrân trece pe lângă casa noastră purtând o pungă mică de plastic care conține ofranda sa. Trece frecvent, în drum spre templul local – o construcție de dimensiune mică, cu o înălțime de abia un metru și jumătate și o lățime de un metru și douăzeci de centimetri, care se află la colțul micii noastre străzi. Acest templu găzduiește o statuetă a divinității locale preferate, zeița Kali. Bărbatul ajunge la micul templu și în fața acestuia se oprește în drum. Dacă se întâmplă să treacă vehicule, acestea încetinesc și trec pe lângă el cu respect, în loc să claxoneze…
Pentru cei mai mulți părinți, ziua în care se naște copilul tău este o zi marcată de miracol. În momentul în care l-am auzit pe fiul meu țipând, inima mea a tresărit ca și cum ar fi primit un șoc electric. Când asistenta mi l-a pus în brațe pentru prima dată, abia mi-am putut stăpâni emoțiile. Sunt încă înmărmurit de frumusețea, binecuvântarea și miracolul pe care îl reprezintă copiii. Puține lucruri în viață sunt la fel de solicitante dar și satisfăcătoare ca și creșterea copiilor. Speranțele și bucuriile taților și ale mamelor noastre se împletesc în aproape toate viețile noastre.…
Am ajuns la cea de-a 4-a ediție a proiectului 15 Zile de Rugăciune pentru Lumea Hindusă în limba română! Descarca AICI ghidul de rugăciune pentru lumea hindusă în format PDF și găsești în fiecare zi câte un text informativ și trei motive de rugăciune. În perioada 16-30 octombrie învățăm mai multe despre această religie, cu care se identifică 15% din populația lumii și vrem să ne rugăm împreună cu credincioșii din întreaga lume pentru mântuirea acestor oameni și pentru nevoile lor specifice de zi cu zi. În ultimul timp, o mare parte a lumii renunță la restricțiile impuse de pandemia…
Un nou început la Roma! În data de 16 octombrie la Roma se deschid porțile unui nou locaș de cult! Biserica penticostală Emanuel ia naștere din inițiativa a șapte persoane care au decis să se unească în urma unei viziuni comune. La inaugurarea noii Biserici vor fi prezenți: Vice-presedintele Bisericilor penticostale din Italia – Pastorul Marius Livanu Pastorul Petru Balmos Pastorul Agostino Masdea Senatorul Lucio Malan (Fratelli d’Italia) Va asteptam cu drag pe toti cei ce doresc sa fie impreuna cu noi! Dumnezeu sa va binecuvanteze! Pentru mai multe informatii accesati pagina noastră web. Ne găsiți, de asemenea, pe Facebook…
Dragi prieteni din Drobeta Turnu Severin, În data de 15 octombrie vă așteptăm la o seară de închinare și Cuvânt alături de echipa de închinare Harvest Arad și de pastorul Cristian Barbosu. Evenimentul va avea loc la ora 17:00 la Teatrul din Drobeta Turnu Severin. Vă așteptăm cu drag!
Buletin săptămânal 14-20 octombrie 2022 Pregătirea pasajelor traduse pentru verificare: Madagascar Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că două echipe din Madagascar se pot întâlni să lucreze cu consultanții pentru prima dată după pandemie. Ada ne spune: „Ne bucurăm mult pentru că Domnul a făcut posibil ca săptămâna viitoare echipele Betsimisaraka Avaratra și Tsimihety să lucreze împreună cu ale noastre colege la pasajele traduse care trebuie verificate. Să ne rugăm pentru siguranța celor care vor călători, pentru sănătate și energie în timpul sesiunilor de lucru. Să ne rugăm pentru bună înțelegere și bucurie pentru cei prezenți. Să ne rugăm pentru înțelepciune…
„Moștenirea” este un termen pe care îl auzim foarte des în zilele noastre. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, se întreabă cum vor rămâne în amintirea celorlalți sau dacă se va întâmpla acest lucru. Dacă ați putea să construiți o moștenire trainică, ce anume ați dori să fie? Un portofoliu financiar substanțial, care să reflecte recompensele succesului profesional? Poate ați dori ca numele dumneavoastră să fie inscripționat pe o clădire dintr-un campus universitar sau pe o aripă a unui spital. Unii oameni și-ar putea dori să devină „nume celebre”, care să obțină vizibilitate și recunoaștere în industria sau domeniul lor de…


