
Conferința pentru femei și fete „Creată cu un scop” va avea loc în perioada 13–15 noiembrie, la Surduc, în județul Timiș. Sub tema „Nu sunt singura”, evenimentul propune trei zile de studiu biblic aprofundat, închinare, părtășie și odihnă în mijlocul naturii.
Invitația aduce un mesaj de încurajare pentru femeile care trec prin perioade de teamă, singurătate sau oboseală sufletească. Se adresează, de asemenea, celor care își doresc o schimbare, dar ezită să facă primul pas, ori caută să înțeleagă cum pot răspunde chemării lui Dumnezeu.
Mesajul conferinței pornește de la frământări adesea greu de exprimat: sentimentul că nimeni nu înțelege ceea ce trăiești, pierderea bucuriei sau stingerea entuziasmului spiritual. În fața acestor experiențe, organizatorii transmit un îndemn simplu: „Nu ești singură”.
Cele trei zile vor oferi participantelor ocazia de a se opri din ritmul cotidian și de a dedica timp relației cu Dumnezeu. Studierea Cuvântului, închinarea și părtășia vor fi însoțite de momente de odihnă în natură.
„Ne dorim ca această conferință să devină pentru tine un nou început”, se arată în invitație. Organizatorii își exprimă speranța ca întâlnirea să fie un prilej de înnoire spirituală, de hotărâri noi și de redescoperire a disponibilității de a-I spune „Da” lui Dumnezeu.
Conferința le încurajează pe participante să iasă din izolare și să găsească sprijin în apropierea de Dumnezeu și în timpul petrecut împreună.
Detalii despre participare și înscrieri completați FORMULARUL AICI!



