Creștinii au petrecut ani de zile întrebându-se dacă anumite tehnologii sunt bune sau rele. Întrebarea aceasta nu este inutilă, dar începe să fie prea limitată. Întrebarea mult mai urgentă este ce ne învață aceste tehnologii să observăm?
Atenția nu este doar o chestiune de productivitate. Este și o chestiune morală, deoarece lucrurile asupra cărora ne îndreptăm în mod repetat atenția influențează ceea ce iubim, lucrurile de care ne temem, ceea ce invidiem, ceea ce ne stârnește resentimente și ceea ce ignorăm.
Fiecare platformă digitală trebuie să facă o selecție. Există prea multe informații pentru a ni le putea prezenta pe toate. Așadar, sistemele ierarhizează și recomandă conținutul, anticipează preferințele și personalizează ceea ce vedem. Ele învață ce anume ne ține cu ochii pe ecran și ne oferă tot mai mult din acel conținut.
Acest lucru poate fi comod. Dar ne poate și modela
O persoană care petrece ore întregi, în fiecare săptămână, consumând conținut care stârnește indignare nu va rămâne neafectată de această indignare. O persoană care se compară permanent cu ceilalți nu va rămâne neafectată de comparație. O persoană care întâlnește alți oameni mai ales sub forma unor clipuri, dispute, scandaluri, corpuri, branduri și categorii politice va ajunge, în cele din urmă, să-și privească tot mai greu aproapele ca pe o persoană în întreaga sa complexitate. Biserica ar trebui să considere acest lucru o problemă care ține de formarea ucenicilor.
Pavel le spune creștinilor, în Filipeni 4:8, să se gândească la tot ce este adevărat, vrednic de cinste, drept, curat, vrednic de iubit, vrednic de primit, la orice faptă bună și la orice lucru vrednic de laudă. Aceasta nu este o poruncă de a ne ascunde de suferința lumii. Este o poruncă de a lua în serios direcția morală în care ne conduce atenția.
Devenim, în parte, ceea ce privim în mod repetat. De aceea, derularea nesfârșită a conținutului online merită mai multă atenție teologică decât i se acordă de obicei. Problema nu este doar timpul pierdut. Obișnuința de a căuta mereu ceva nou ne poate dezvăța de răbdare. Întreruperile constante ne pot dezvăța de rugăciunea stăruitoare. Indicatorii de audiență ne pot face să confundăm vizibilitatea cu valoarea. Fluxurile de conținut personalizate ne pot determina să trăim mai ușor într-o realitate în care toată lumea pare să fie deja de acord cu noi. Nimic din toate acestea nu înseamnă că noi, creștinii, ar trebui să renunțăm la mediile digitale.
Lucrez în fiecare zi în domeniul comunicării digitale. Videoclipurile online îi pot familiariza pe oameni cu Scriptura, pot încuraja pe cineva care se simte singur, pot ajuta o persoană aflată în căutare să găsească o biserică și le pot oferi oamenilor învățături folositoare, la care poate că nu ar fi avut acces altfel. Tehnologia poate sluji lucrarea creștină cu multă eficiență.
Dar un instrument folosit în lucrarea creștină îl poate modela și pe cel care slujește. Aici începe discernământul. Conducătorii bisericilor ar trebui să se întrebe nu doar: „La câți oameni a ajuns acest mesaj?”, ci și: „Ce fel de relație creează?”. Nu doar: „A avut succes?”, ci și: „Ce fel de oameni a contribuit să formeze?”. Nu doar: „Cum putem crește implicarea publicului?”, ci și: „În ce îi învățăm pe oameni să se implice?”.
Împărăția lui Dumnezeu nu a putut fi niciodată măsurată doar prin reacția publicului.
Isus le-a acordat în repetate rânduri atenție oamenilor pe care mulțimea i-ar fi trecut cu vederea. S-a oprit pentru Bartimeu, când ceilalți voiau ca orbul să tacă. L-a remarcat pe Zacheu înainte ca acesta să fi îndreptat răul pe care îl făcuse. A îngăduit ca o femeie suferindă să-i întrerupă drumul, deși avea de răspuns unei nevoi urgente. A lăudat darul modest al unei văduve, un gest care ar fi trecut neobservat în orice raport modern de analiză a datelor.
Atenția lui Isus a scos la iveală valoarea oamenilor.
Și atenția noastră face același lucru. Dacă observăm doar ceea ce este spectaculos, vom subestima credincioșia trăită în lucrurile obișnuite. Dacă îi observăm doar pe cei influenți, îi vom trece cu vederea pe slujitorii discreți. Dacă ne concentrăm numai asupra celor care ne provoacă, vom deveni mai ușor de provocat. Dacă observăm doar ceea ce ne confirmă temerile, frica va începe să ni se pară înțelepciune.
Răspunsul nu este panica. Ci exercițiul consecvent
Creștinii pot cultiva mici discipline ale atenției, care să-i împiedice să fie modelați fără să-și dea seama. Să citească o Evanghelie întreagă, în loc să parcurgă doar versete izolate. Să se roage înainte de a verifica notificările. Să ia masa fără telefon pe masă. Să refuze să distribuie o știre incendiară înainte de a verifica afirmațiile pe care le conține. Să petreacă timp cu cineva care nu le poate spori vizibilitatea online, statutul sau audiența.
Și bisericile pot oferi un astfel de exemplu
Un serviciu de închinare nu trebuie să imite ritmul unui flux de conținut online. Tăcerea nu este timp mort. O predică nu este un eșec doar pentru că nu toate frazele ei pot fi transformate în clipuri. O conversație pastorală nu este ineficientă doar pentru că durează o oră. O lucrare creștină de mici dimensiuni nu este lipsită de importanță doar pentru că impactul ei nu poate fi reprezentat într-un grafic. Unele dintre cele mai sfinte lucruri pe care le fac creștinii nu pot fi multiplicate la scară largă.
A ierta o singură persoană nu este un lucru care poate fi multiplicat la scară largă. A sta lângă patul unui bolnav din spital nu este un lucru care poate fi multiplicat la scară largă. A învăța un copil să se roage nu este un lucru care poate fi multiplicat la scară largă. A-ți sprijini prietenul îndurerat de-a lungul a șase luni de suferință nu este un lucru care poate fi multiplicat la scară largă. Dar asta nu face aceste fapte mai puțin importante. Dimpotrivă, ele pot scoate la iveală cât de distorsionată a devenit percepția noastră asupra importanței.
Creștinii ar trebui, de asemenea, să respingă presupunerea că atenția este o chestiune pur personală. Ceea ce recompensăm împreună modelează cultura pe care o construim împreună. Când milioane de oameni răsplătesc cu atenția lor umilirea altora, furia, teoriile conspirației, cruzimea și senzaționalismul, aceste lucruri devin profitabile. Când credincioșii participă fără să reflecteze, nu ar trebui să ne mire că spațiul public devine mai dur, mai furios și mai puțin preocupat de adevăr.
Clicurile noastre nu reprezintă întreaga noastră viață morală. Dar nici nu sunt lipsite de importanță. Isus ne spune că acolo unde este comoara noastră va fi și inima noastră. În lumea modernă, atenția a devenit una dintre comorile care sunt permanent cumpărate și vândute.
De aceea, întrebarea nu poate fi evitată:
Cine ne învață unde să ne îndreptăm privirea?
Creștinii nu trebuie să se teamă de tehnologie. Trebuie să devină suficient de înțelepți pentru a o folosi fără să lase în seama ei formarea propriului caracter. Avem nevoie de pastori care să vorbească despre atenție cu aceeași seriozitate cu care vorbesc despre bani, sexualitate, muncă și relații. Avem nevoie de familii în care prezența reală să fie cultivată. Avem nevoie de biserici care să-și amintească faptul că persoana aflată în încăpere contează mai mult decât numărul afișat pe ecran.
Lumea va continua să concureze pentru atenția noastră. A fi ucenic înseamnă să decidem că atenția noastră nu este pur și simplu la dispoziția celui care oferă cel mai mult pentru a o obține.
Douglas Vandergraph este un scriitor creștin, învățător biblic, vorbitor, realizator de podcasturi și creator de conținut digital din Colorado. Publică materiale ample de învățătură creștină și resurse practice pentru viața de credință pe diverse platforme digitale.
