Franklin Graham a fost prezent la emisiunea „Club 700”, unde a declarat că simpatia președintelui Obama față de musulmani va duce la persecutarea creștinilor și evreilor din America.
„Există musulmani care au acces la el, la Casa Albă. Politica noastră este acum influențată foarte mult de musulmani. Îl vedem pe prim-ministrul Israelului umilit de președintele nostru și de cei de la Casa Albă și asta se întâmplă din cauza influenței islamului. Ei urăsc Israelul și urăsc creștinii, așa că are să vină o furtună. Adevărul este că, în toate crimele pe care le comit musulmanii, aceștia declară deschis că omor pe cei care sunt „oameni ai crucii”. De ce continuă președintele nostru să protejeze islamul și de ce își închide ochii față de adevăr?”, a declarat Franklin Graham.
Președintele Barack Obama a declarat de multe ori că este creștin. Cu toate acestea, conform unui sondaj, majoritatea americanilor cred că acesta este, de fapt, musulman. (ChristianPost.com)




2 comentarii
Stimati prieteni suntem martori la evenimente profetice dar nu toti vedem acestea
Presedintele american este acum prins la mijloc si nu stie cum sa rezolve situatia destul de nesigura . Aici avem un trio paradoxal ; iudaism , crestinism si islam ca religii monoteiste dar din pacate toate se gesesc intr-o apostazie progresiva fata de adevarul Bibliei . Toate au nevoie de reforme serioase din punct de vedere doctrinal, spiritual, ritualist , moral , social , etc
Orice sistem religios sau individ care nu a ajuns biruitor asupra pacatului atit la litera cit si spiritual nu poate avea prezenta Duhului Sfint .
Noi atit membri cit si conducatori nu am înteles ce este pocainta nu cunoastem principiile de baza ca cerinţe din partea lui Dumnezeu ,nu am experimentat personal relatia cu Isus , noi nu mergem pe urmele Mintuitorului , adevarul este ca trebuie sa începem de la zero si sa acceptam o reforma serioasa in viata noastra ca apoi Dumnezeu sa se îndure de noi si sa ne dea calauzire dar aceasta nu uitati ca trebuie sa fim si testaţi pentru a deveni curataţi de pacat in cuptorul educatiei Divine . Domnul sa va dea un duh de cercetare personala in ce priveste adevarul prezent . Psalmi 14 . 2 si 32 . 8
Eu cred că e nevoie de pocăință sinceră și de studiul Bibliei. Avem revelația Scripturii și este suficientă pentru noi. Trebuie să avem grijă atunci când folosim cuvântul „reformă”, să nu cumva să introducem învățăturile multor profeți mincinoși și așa-ziși apostoli.