O femeie din Arabia Saudită a fost găsită vinovată pentru că a condus o maşină, lucru interzis în această ţară.…
Browsing: Politic
Discursul preşedintelui Obama de marți a fost întrerupt de o persoană, care a strigat din mulțime: “Isus Hristos este Domnul…
Uniunea Europeană reacţionează, se pare, într-o direcţie bună împotriva pedofiliei. Recent a fost demarat un proiect de directiva care propune…
Luni, 26 septembrie 2011 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperarea în Europa (OSCE) dă startul conferinţei cu subiectul “Implementarea Dimensiunii Umane”.…
Franţa a interzis rugăciunile pe stradă şi în spaţiile publice, cel mai afectaţi de această lege fiind cei 5 milioane…
Cu câteva ore înainte de semnarea acordului privind scutul, departamentul de Stat a publicat un Raport cu privire la Libertăţile…
Un parlamentar australian independent a dat marţi un ultimatum Bisericii catolice din ţara sa, ameninţând că va dezvălui în Senat…
Heiner Bielefeldt, Raportorul Special al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind libertatea religiei sau credinței, a întreprins o vizită în perioada 1…
Parlamentul ungar a aprobat o nouă lege a cultelor care va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012, în…
Ziua de 24 august 2011 a înregistrat o victorie pentru moralitate în parlamentul australian. Această zi fiind data limită pentru…
În ziua de duminică, 28 august 2011, primul -ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, a emis un decret (Decretul 5737) privind…
Preşedintele Ucrainei Victor Ianucovici a semnat legea care permite polarizarea medicinei populare (tradiţionale) şi interzice sesiunile de vindecare în masă,…
Guverantorul Texasului, Rick Perry, este un om public care nu-şi ascunde credinţa, după cum afirmă Mediafax. Acesta a împlinit…
Preşedintele SUA, Barack Obama de mult timp este de părerea că ar trebui abrogată legea federală care apără familiile tradiţionale,…
Lideri şi organizaţii creştine au venit în sprijinul fostului furnizor Cisco, Frank Turek, care a fost concediat de la companie…
În data de 9 iulie, Sudan și Sudanul de Sud au devenit în mod oficial două națiuni separate. Referendumul din…


