Un studiu făcut de Purdue University a confirmat existența a 50 de persoane menționate în întâmplările din Vechiul Testament. Raportul, semnat de către cercetătorul…
Browsing: Domenii
Marşul de rugăciune pentru Ucraina, ia amploare în ţara vecină. De la un simplu cort pe Maidan, creştinii din toată ţara…
În Venezuela, pe fondul agitației sociale, grupuri armate au atacat o biserică din Santa Barbara, Provincia Merida, în timpul slujbei, ne…
Numărul copiilor afectaţi de războiul din Siria s-a dublat în cursul celui de-al treilea an de conflict, ajungând la 5,5…
Un nou sondaj realizat de Pew Research ne arată că în țările mai bogate sunt mai puțini care cred că…
„Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual, concomitent, în mai multe oraşe din România, în jurul datei…
La Vatican se bea vin mai mult decât în orice altă țară din lume, potrivit celor mai recente statistici publicate de către…
Departamentul de Sănătate al Regatului Unit a emis noi proiecte regulamentare elaborând propuneri pentru acordul folosirii unei tehnici controversate IVF…
Knessetul a adoptat o lege controversată, în săptămâna precedentă, care acum diferenţiază legal musulmanii de creştinii arabi din Israel. Proiectul…
Cine este Peter Costea și de ce vă încurajăm să vă implicați și să îl susțineți? Viața domnului Peter Costea…
Este uimitor cât de puține cunoștințe biblice au britanicii. Recent, după un sondaj de realizat de Societatea Biblică din din Marea Britanie, au realizat că…
Pentru prima dată în istoria Egiptului un partid politic este condus o femeie creștină. Activistă a partidului liberal Al-Dustour, Hala Shukrallah…
Israel Shabbat Shalom: Au avut loc discuții cu reprezentanți ai guvernului israelian și aşa-zisul Sfântul Scaun, în scopul de a…
Oleksandr Turchinov, presedintele Parlamentului ucrainean, cunoscut drept mâna dreaptă a fostului premier Iulia Timoşenko a fost votat pentru interimat în…
Departamentul lucrării cu copiii si tinerii din Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste organizează în anul şcolar 2014, olimpiada biblică pentru copii…
Săptămâna trecută, Parlamentul Belgiei a votat, cu un vot de 86 la 44, legea eutanasierii copiilor. Vestea a fost primită…


