Jurnal de Criză 20 aprilie 2020 Deși majoritatea cazurilor despre care am vorbit aici au fost rezolvate favorabil deja, iar…
Browsing: Rugăciune
Un pastor şi câţiva enoriaşi au fost reţinuţi de poliţie după ce au luat parte la o slujbă de închinare…
Golgota, cuvânt de durere, Cuvânt ce cuprinde o lume de chin, O lume de plânset, de vaiuri, de jale…, Cuvânt…
După 17 zile de internare în Secția Infecțiose a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Eunice…
În perioada, 16-22 aprilie, continuăm să ne rugăm pentru înaintarea Împărăției Evangheliei până la Marginile Pământului! Vă provocăm să descoperiți…
Anul acesta în perioada 24 aprilie – 23 mai, 1,8 miliarde de musulmani vor avea parte de o lună de…
Jurnal de Criză 14 aprilie 2020 „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El”. (Psalmi 116:15). Azi suntem cu…
Domnule Preşedinte, Domnule Prim-Ministru, Domnule ministru Ion-Marcel Vela, Apreciem că atunci când nu se poate altfel, cu respectarea indicaţiilor date…
Jurnal de Criză 12 aprilie 2020 Pentru noi, cei din vestul Europei, dar nu numai, azi a fost o zi…
Organizaţia Christian Solidarity Worldwide (CSW) a salutat eliberarea a doi creştini dintr-o închisoare din Iran. Pastorul Amin Khaki şi Rokhsareh…
Starul echipei Golden State Warriors, Stephen Cury, a transmis joi, pe contul sau de instagram o sesiune live specială, în…
Trăim vremuri pe care nu credeam că le vom putea trăi, vremuri în care parcă și timpul s-a oprit în…
După abundența titlurilor „DEMIS pentru că s-a rugat în public” din presa românească, vicepreședintele Senatului, Titus Corlățean reacționează în apărarea…
După ce a dezinfectat toate clădirile și a luat toate măsurile de siguranță, directorul Sistemului de Gospodărie a Apelor Suceava…
Liderii bisericilor cer creștinilor să se roage pentru Boris Johnson după ce acesta a fost mutat la terapie intensivă, aflându-se…
Creștinii nu stau cu brațele încrucișate în fața pandemiei de Coronavirus! O mobilizare internațională de rugăciune a fost lansată împotriva…


