Luna trecută, activitatea televiziunii creştine SAT-7 din Egipt a fost afectată de percheziţia autorităţilor, care au confiscat obiecte din echipamentul…
Browsing: Rugăciune
O noapte de teroare pe străzile Parisului, în urma atacurilor teroriste care au avut loc simultan în 6 zone din…
Cinci femei sudaneze creștine, acuzate că au purtat îmbrăcăminte indecentă și imorală, au fost amendate. Una dintre ele, Fardo, a…
“Îi mulțumesc Domnului meu că m-a scăpat din Sahara, din Marea Mediterană și m-a păzit de libieni. Mă rog în…
Un creștin Kachin din Birmania (Myanmar), pe nume „Cho”, conducea un orfelinat, până când clădirea a fost lovită de o…
„Minunea lui Dumnezeu”. Aşa îl caracterizează Narcisa pe fiul său Markus, născut la doar 25 de săptămâni şi 730 de…
În contextul evenimentelor tulburătoare din ultima perioadă, ne este atrasă atenţia din nou spre lumea Orientului. Organizaţia Open Doors aduce…
Autoritățile cambodgiene au cerut Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite să repatrieze, în decurs de trei luni, toți muntenii…
Cinci ofițeri de poliție au luat cu asalt casa unei familii creștine în data de 2 septembrie, în timp ce…
Iarna 2014-2015 a fost neobișnuit de uscată în Coreea de Nord; rezultatul acestui lucru a fost faptul că recolta de…
După ce Nadia a renunțat la islam și a devenit creștină, ea s-a căsătorit cu Aleem Masih în 8 aprilie…
Unii creștini au convingerea că naționalismul și extremismul hindus se propagă cu o asemenea rapiditate în India că această țară,…
Tată Ceresc, îi aducem înaintea Ta pe copiii Tăi care își asumă riscuri mari pentru a se întâlni ca să…
Creștinii din Sri Lanka sunt hărțuiți de grupuri extremiste budiste, cum ar fi: BBS și Sinhala Ravaya. Hărțuirile iau diferite…
Zeci de mii de femei și copii creștini din Burundi au fugit, încă din aprilie, din calea violențelor politice din…
Sute de creștini irakieni au fost strămutați în corturi puse la dispoziție de Barnabas, într-o tabără de refugiați amplasată lângă…


