Miercuri, 27 ianuarie 2010, pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei se preconizează adoptarea două rezoluţii, prin vigoarea cărora familia sănătoasă şi…
Browsing: Biserica
Petiţia prin care se cere libertate creştinilor în Eritrea a fost semnată de 43.000 de persoane. Aceasta a fost înmânată…
In dimineata zilei de 26 noiembrie, doua lacasuri crestine din orasul de nord, Mosul, Irak, au fost bombardate. Aproximativ 10…
In timp ce agentiile internationale grabesc ajutorarea cu hrana, apa si medicamente pentru victimele cutremurului din Haiti, un grup din…
Arhiepiscopul catolic din Cuttack-Bhubaneswar din statul indian Orissa a facut apel pentru rugaciune din partea credinciosilor din intreaga lume, pentru…
Un credincios de origine germana, care recent a fost cercetat in regiunea Akmola, Kazakhstan, pentru ca a participat la o…
Cinci conducatori ai bisericii Fushan, ce fusesera tinuti in detentie de la arestarea lor fata mandat, in 25 septembrie (click…
Multe comunitati religioase din Azerbaijan si Tajikistan nu s-au re-inregistrat inca autoritatilor, asa cum cer legile stricte cu privire la…
Doua atacuri cu bomba au avut loc separat asupra bisericilor din Mosul, Irak, in dimineata zilei de 23 decembrie. In…
Organizatia Vocea Martirilor din Canada, este membra a Parteneriatului pentru Libertate Religioasa (RLP), un efort de colaborare al organizatiilor crestine…
O multime de aproximativ 1000 de musulmani a atacat o cladire a unei biserici aflata in constructie in regenta Bekasi,…
15 agenti ai politiei si securitatii au atacat o intalnire de Craciun a peste 70 de noi convertiti la crestinism,…
Patras Masih a fost impuscat de trei dintre prietenii lui musulmani in data de 3 decembrie, in satul Karol, regiunea…
Identitate: Arabii din Irac sunt descendenţi ai arabilor beduini din Peninsula Arabică, care au migrat spre Nordul Africii, amestecîndu-se cu…
Evanghelical Fellowship din India anunta ca in aceasta tara au avut loc 152 de actiuni violente impotriva crestinilor in anul…
O tanara crestina engleza si-a pierdut locul de munca, iar apoi cazul in instanta, pentru ca in functia ei de…


