Se estimează că cel puţin 65 de biserici, librării creştine sau şcoli, au fost incendiate, jefuite sau distruse în ultimii…
Browsing: Biserica
Conform surselor, creştina pakistaneză Asia Bibi şi-a iertat persecutorii, deşi încă se află în detenţie sub acuzaţia de blasfemie. Site-ul…
Dragii noştri prieteni susţinători în lucrarea Domnului, această primă scrisoare de informare are scopul de a prezenta mai mult…
O comisie a guvernului investighează comercializarea religiei și abuzul credibilității oamenilor din țară. Comisia pentru drepturile culturale, religioase și lingvistice,…
Apostolul Pavel dă de înţeles că este o onoare să fii pastor de suflete în Biserica lui Dumnezeu, dar în…
Musulmanii din Franța au făcut un scut viu în fața unei biserici catolice din orașul Lens în timpul slujbei de…
Excelenţa Voastră, în numele Bisericii Creștine după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie, unul dintre cele 18 culte recunoscute de Statul Român, îmi exprim profunda întristare și îngrijorare cu privire la preluarea copiilor familiei BODNARIU de către instituţia norvegiană de protecţie a copiilor (Barnevernet).
Creştinii evanghelici din zonele rurale din Mexic sunt de mult timp ţinta unei persecuţii constante care au ca bază radicalismul…
Cand lumea vede actiunile barbare ale Statului Islamic, exista tendinta de a se vorbi despre razboi sau despre lipsa de…
Anul acesta, peste 8 000 de evrei din Franta au imigrat in Israel. Este un record! Multi cred, insa, ca…
„Avem nevoie de rugăciunile voastre în situaţia critică ce durează deja de mai bine de două luni! Rămânem optimişti şi…
La Chişinău deciziile politice care se iau, nu doar de la destituirea guvernului lui Valeriu Streleţ, în 29 octombrie 2015,…
SAT-7: Conflictele din Siria şi Irak au continuat să aibă un impact major asupra creştinilor din regiune. Mulţi dintre cei…
Hyeon Soo Lim pastor în Light Korean Presbyterian Church din Toronto – Canada, ce a fost arestat anul acesta în…
Statul Islamic a eliberat încă 25 de ostatici creştini, joi 09 decembrie, în Siria. Grupul pare a fi format din 23…
Un grup de doisprezece creştini care s-a adunat pentru a se închina Domnului, a fost reţinut şi unii dintre ei…


