Cu ocazia apropiatelor Sărbători Pascale vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat despre credinţa a milioane de americani că este un izvor de speranţă în mijlocul situaţiei tot mai dificile cauzate de creşterea numărului de infectări şi decese din cauza pandemiei de coronavirus. Pence a făcut aceste declaraţii în timpul conferinţei de presă zilnice pe care o susţine administraţia preşedintelui Trump şi Grupul Operativ pentru Coronavirus. „S-au realizat peste 1.9 milioane de teste şi suntem în situaţia în care avem peste 400.000 de americani infectaţi cu Covid-19 şi în mod trist peste 14.000 de decese. Suntem îndureraţi. Dar aşa cum ne…
Autor: Poteraș Ionuț
Măsura reflectă o îmbunătăţire a situaţiei libertăţii religioase din ţară, unde nu cu mult timp în urmă toate solicitările pentru autorizarea de noi biserici trebuiau să fie aprobate în prealabil de către agenţiile de securitate. Un număr de 74 de clădiri au fost aprobate de autorităţile egiptene pe 2 aprilie. Christian Solidarity Worldwide (CSW) a salutat această măsură însă a avertizat că Legea Construcţiei de Biserici este discriminatorie, pentru că cerinţele acesteia nu se aplică şi moscheelor sau clădirilor ce aparţin altor religii, cum ar fi Ahmadi, Bahai sau cele ale musulmanilor şiiţi. În unele cazuri, legalizarea statutului bisericilor este…
China a fost numită într-o influentă comisie din cadrul O.N.U. pentru Drepturile Omului – în ciuda faptului că regimul comunist din această ţară este notoriu pentru încălcarea drepturilor omului şi persecutarea minorităţilor religioase. Conform FoxNews, Jiang Duan, reprezentantul Chinei la misiunea Naţiunilor Unite de la Geneva, va fi parte din Consiliul Consultativ pentru Drepturile Omului al O.N.U. şi va fi consilierul pentru zona Asia-Pacific din cadrul acestui Consiliu. Ca parte a Consiliului Consultativ, China va fi responsabilă pentru selecţia persoanelor care vor investiga încălcarea drepturilor omului şi care vor raporta încălcarea libertății de exprimare, răpirile ordonate de autorităţi şi arestarea…
Cuvântul Rugăciune a urcat vertiginos în topul căutărilor pe Google în perioada răspândirii crizei de Covid-19, conform unui studiu al Universităţii din Copenhaga. În martie, căutările pe internet pentru rugăciune au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Se întâmplă pe toate continentele şi este valabil atât pentru creştini cât şi pentru musulmani. Jeanet Sinding Bentzen, o profesoară de economie la Universitatea din Copenhaga şi autoare a studiului „În timpul crizei, ne rugăm: religia şi pandemia de Covid-19”. Bentzen a analizat căutările pe internet pentru rugăciune din 75 de ţări, de la debutul pandemiei şi a descoperit…
Creștinii de pe tot cuprinsul Statelor Unite s-au adunat în parcările spitalelor, în această săptămână, pentru a se ruga pentru personalul medical şi pacienţii internaţi acolo în lupta cu pandemia de coronavirus. Înregistrări video cu aceste evenimente sunt disponibile AICI, AICI şi AICI. În Louisiana, credincioşii s-au adunat în parcarea din fața Terrebone Medical Center, miercuri la 7 seara. „Conceptul din spatele acestei idei este că uneori ne simţim neajutoraţi în comunitate. Ştim prin ce trec medicii şi pacienţii, însă nu putem face mare lucru să-i ajutăm. Acest lucru este o mare oportunitate pentru noi. Împreună o putem face,” a declarat…
În fiecare primăvară, străzile din Ierusalim sunt animate de pelerini evrei şi creştini care sunt dornici să sărbătorească Paştele. Anul acesta şi sărbătoarea musulmană Ramadan va începe în luna aprilie. Din pacate, din cauza pandemiei de Covid-19, străzile Ierusalimului nu vor mai putea fi vizitate în acest an. Cu toate acestea tehnologia face posibil ca oameni din toată lumea să poată călători virtual prin Ierusalim, chiar din confortul caselor lor. Cunoscutul muzeu „Turnul lui David” foloseşte realitatea virtuală pentru a permite pelerinilor să viziteze Zidul Plângerii în timpul Paştelui evreiesc, Biserica Sfântului Mormânt pe perioada Paştelui şi moscheele Cupola Stâncii…
Coronavirusul nu este decât una din multele probleme cu care se confruntă Afganistanul în aceste zile. O altă problemă gravă o reprezintă atacurile, în special cele din partea organizaţiei Stat Islamic. 25 de persoane de la un templu Sikh au pierit la începutul acestei săptămâni, într-un astfel de atac. „Chiar dacă s-a încheiat un acord de pace cu talibanii, Statul Islamic este încă activ în Afganistan şi execută numeroase astfel de atacuri,” a spus purtătorul de cuvânt al organizaţiei Vocea Martirilor SUA, Todd Nettleton, referindu-se la acordul încheiat între guvernul S.U.A. şi reprezentanţii talibanilor. Politicienii fac ca toate lucrurile să…
Regimul islamic din Iran a refuzat eliberarea, chiar şi temporară, a patru prizonieri creştini, deşi au fost deja eliberaţi 85.000 de alți prizonieri, inclusiv prizonieri politici, în încercarea de a opri răspândirea infecţiei cu coronavirus, de care această țară din Orientul Mijlociu a fost foarte afectată. Oragnizatia pentru libertate religioasă, Article 18, a scris pe website-ul propriu: „Patru creştini iranieni, care execută o sentinţă de 10 ani în închisoare Evin din Teheran, le este refuzată eliberarea, cu toate că solicitarea lor ca procesele să le fie rejudecate a fost acceptată.” Cei patru creştini sunt Yousef Nadarkhani, 42 de ani, Mohammad…
La sfârşitul slujbei de duminică pastorul Mike Donald de la Pathway Baptist Church i-a îndemnat pe credincioşi: “Fiecare să salute spre dreapta!” Drept răspuns, sute de persoane care au venit la cinematograful în aer liber, Calvert Drive-In Theatre din Calvert City, Kentucky, s-au întors spre dreapta şi au făcut cu mâna celor din maşina aflată lângă ei. Echipa de închinare au fost în faţă, pe o scenă improvizată, la 2 m distanţă unul de altul, sub copertina albastră, iar un diacon într-o vestă galbenă a condus rugăciunea. „Ce privelişte!”a spus pastorul Donald. „Biserica a părăsit clădirea!” Locaţia de la Calvert…
Cunoscutul apologet creştin Ravi Zacharias a discutat despre diagnosticul de cancer pe care l-a primit recent şi a oferit şi nişte sfaturi înţelepte despre cum ar trebuie să răspundă creştinii la pandemia generată de coronavirus. La începutul acestei luni, Zacharias a făcut cunoscut că a trecut recent printr-o operaţie la coloană, care l-a lăsat cu dureri foarte mari. La scurt timp după operaţie, în urma unei biopsii recoltate în timpul operaţiei, Ravi a aflat că a dezvoltat o formă rară de cancer numit „sarcom”. Într-un convorbire telefonică avută cu Ben Shapiro, un comentator politic conservator şi realizator al unui podcast…
În ciuda asigurărilor oferite de autorităţile chineze, că nu au mai apărut noi cazuri de infectări cu Covid-19, China este încă mistuită de lupta cu virusul. În afara pacienţilor şi personalului medical care sunt victimele directe ale pandemiei, unii creştini au de înfruntat şi alte dificultăţi în această perioadă. China Aid, o organizaţie care monitorizează persecuţia din China, a raportat recent hărțuirea la care este supus un membru al Fengle Church din oraşul Heshan, provincia Guandong. Ruan Haonan, care a lucrat ca şi bucătar la un hotel, este prins la mijloc între boală şi şicanele poliţiei. Deşi a avut mai…
Conform publicaţiei Newsweek, preotul catolic Don Giusseppe Berardelli, care se afla la spital în localitatea Lovere, a renunţat la folosirea echipamentului medical, în favoarea unui pacient mai tânăr care avea nevoie de el. Preotul, în vârstă de 72 de ani, era un om apreciat în comunitatea pe care o slujea şi era cunoscut pentru că ajuta oamenii care treceau prin dificultăţi financiare. Conform Catholic News Agency, 60 de preoţi au murit în Italia de la începutul acestei luni. Episcopul Gianni Ambrosio a declarat: „Mă rog ca Duhul Sfânt să ne dea darul luminii şi putere. În fiecare zi parcurg Via…
Activiştii pro-avort din S.U.A. îl presează pe preşedintele Trump să elimine restricţiile care sunt în vigoare la folosirea pilulei care provoacă avortul, pe timpul pandemiei de Covid-19, susţinând că acest medicament este cea mai bună soluţie pentru femeile care caută să facă avort de a evita contactul personal. Restricţiile impuse de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) cer ca mifepristone – unul din cele două medicamente implicate în avortul medicamentos – să fie eliberat doar personal, pe baza unei reţete. Nu poate fi cumpărat şi transmis la domiciliu, prin poştă sau curierat. În plus, 18 state americane impun prezenţa unui…
Conform postului de radio Dabanga, două biserici au fost arse în Sudan în ultima lună. Postul de radio a citat raportul lui Dimas Marajan, un avocat local care este şi apărător al drepturilor omului. Marajan spune că deşi în Sudan au avut loc nişte schimbări după căderea dictatorului Omar al-Bashir, violențele împotriva comunităţilor creştine au continuat. Primul atac a avut loc pe 29 Februarie în Omdurmam, oraşul pereche al capitalei Khartoum, situat pe celălalt mal al răului Nil. Clădirea incendiată aparţinea Bisericii lui Hristos, o biserică care a suferit numeroase persecuţii în Sudan. A doua incendiere a avut loc pe…
Dragi copii, părinți, învățători de școală duminicală și lucrători cu copiii, Vă invităm cu multă căldură să participați la PRIMA noastră școală duminicală care se va desfășura online. Data: duminică, 22 martie, ora 15:00. Ne vom bucura să ascultăm o lecție biblică, să învățăm un verset de memorat, să cântăm și să aflăm despre alte activități pe care puteți să le faceți în acest timp. Dacă doriți să vă înscrieți la acest eveniment, vă rog să apăsați pe acest link. Ca urmare, cu 15 minute înainte de începerea evenimentului, veți primi un e-mail, care să vă amintească de ora începerii.…
De la Zidul Plângerii din Ierusalim şi până la Mecca în Arabia Saudită, noul coronavirus Covid-19 schimbă Orientul Mijlociu, iar oamenii din regiune se văd nevoiţi să se adapteze la o nouă normalitate. În Mecca, Kaaba Piatra Neagră a rămas părăsită. Arabia Saudită a blocat accesul la locul cel mai sfânt al islamului, în încercarea de a opri răspândirea Covid-19. Egiptul a raportat sute de cazuri, iar industria turismului este grav afectată. Regele Abdullah al II-lea, al Iordaniei, a prezidat o întâlnire a comitetului de urgenţă şi a decis implementarea unei carantine obligatorii pentru toţi cei care intră în ţară.…


