Autor: Ionela Acasandrei (Băloi)

predică a pastorului Ilie Milutin din 2011, Biserica Baptistă Coronini Deut.8:1-20 Trecerea timpului este o realitate pe care o putem constata, dar pe care n-o putem controla. La sfârşitul fiecărui an, ne dăm seama ce repede trece timpul! Încercând să facem o retrospectivă a anului trecut, constatăm că e greu să ne aducem aminte de toate evenimentele sau situaţiile prin care am trecut. Multe din cele ce ni s-au întâmplat, le-am uitat. Uitarea ţine de trecerea timpului şi de limitările noastre omeneşti! De unele lucruri întâmplate în 2010 chiar e bine să nu ne mai aducem aminte. Apostolul Pavel, scriindu-le…

Read More

 Faptele Apostolilor 6:1-7  Mandatul încredinţat Bisericii primare era predicarea Cuvântului şi depunerea mărturiei personale în vederea mântuirii oamenilor. Primele probleme care s-au ivit în biserică au însemnat tot atâtea obstacole care trebuiau depăşite pentru ca dezideratul iniţial să poată fi respectat. Iată care au fost primele probleme : 1. Impotrivirea celor din afara bisericii (F.A. 4) Preoţii, căpitanul templului şi saducheii erau supăraţi nu pentru faptele bune ale apostolilor, ci pentru „că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi”(4:2). Prin urmare, au decis să-i ameninţe pe apostoli „să nu mai vorbească nimănui”(4:17-18). Conştienţi de chemarea lor, ucenicii…

Read More

articol inspirat din predica pastorului Ilie Milutin Text biblic: Faptele Apostolilor 9 : 36 – 43 : În Iope era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au…

Read More

Luca 17 : 11 – 19 Capitolul 17 începe prin a-L prezenta pe Domnul Isus învăţând pe ucenicii Săi lucruri privitoare la prilejurile de păcătuire (1-2), la iertarea fratelui (3-4), la micimea credinţei lor (6) şi la nevoia de slujire în smerenie (7-10). Începând cu versetul 11, Luca relatează despre călătoria spre Ierusalim a Mântuitorului. Trecând printre Samaria şi Galilea, la intrarea într-un sat, ucenicii (şi alţii care s-au adăugat grupului, vezi v.20) aveau să înveţe o lecţie importantă dintr-o întâmplare la care au fost martori cu toţii. Lecţia pe care au primit-o cu acest prilej s-ar putea intitula :…

Read More

Mii si mii de grupuri vin împreună la sfârșitul Ramadanului În jurul lumii, în următoarele 3 zile, musulmanii vor sărbători și se vor bucura de sfârșitul Ramadanului. În acest sfârșit de săptămână, Eid ud-Fitr este, de asemenea, un moment important pentru majoritatea adunărilor religioase. Zeci de mii de musulmani se vor aduna, de asemenea, la moscheea Agra, în fața Taj Mahal în India. În vecinătatea Pakistanului, alte mii se vor aduna la moscheea Faisal, în Islamabad, și în moscheea Badshahi din Lahore. Aceste adunări lasă impresii profunde în rândul musulmanilor. Totuși, cea mai mare și cea mai impresionantă adunare este…

Read More

 2 Samuel 24:14 David se afla într-o situaţie complicată. Urma să suporte una din cele trei pedepse puse în faţa lui de Dumnezeu: –          7 ani de foamete în ţară –          3 luni să fugă dinaintea vrăjmaşilor –          3 zile să bântuie ciuma în ţară Era greu de luat o decizie. David îşi stabileşte un principiu şi decide în funcţie de acesta. Principiul este enunţat în v.14 : „…mai bine să cadem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”   A accepta pedeapsa foametei însemna ca 7 ani…

Read More

Într-un video postat pe Internet săptămâna trecută, un grup de militanți islamiști ai grupării Boko Haram cer președintelui creștin al Nigeriei să se convertească la islam sau să demisioneze. Liderul acestui grup, Abubakar Shekau, a spus președintelui Goodluck Jonathan „să se căiască și să renunțe la creștinism”, altfel militanții vor continua campania lor violentă. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Reuben Abati, a revocat cererea. Ca creștin din Nigeria de Sud, candidatura lui Jonathan a fost una problematică. Fostul președinte, Yar’Adua, un musulman din Nord, a murit în timpul mandatului său, iar musulmanii doreau ca următorul președinte să fie tot musulman.…

Read More

 O adolescentă din Tanzania a fost recent condamnată la doi ani de închisoare după ce a fost acuzată de profanarea Coranului. Eva Abdullah, în vârstă de 17 ani, s-a convertit la creștinism, de la islam, în urmă cu trei ani. Părinții ei sunt de-atunci împotriva fetei, chiar un grup de musulmani radicali au făcut mari presiuni asupra ei pentru a renunța la creștinism. Pentru că fata nu a dorit să renunțe la credință, aceștia au acuzat-o de profanarea Coranului. Din nefericire, mulți creștini din zonă, chiar lideri religioși, nu au apărat-o pe Eva, din cauza fricii datorate faptului că în…

Read More

Peste 2,000,000 oameni își caută o nouă casă, pace și libertate Este foarte greu să ne referim la un anumit număr în ceea ce privește poporul rohingya, pentru că ei nu sunt recunoscuți cetățeni ai unei tări. Cei mai mulți locuiesc în statul Rakhine, Myanmar. Ei trăiesc ca refugiați în Bangladesh, Malaezia, China, Arabia Saudită, Pakistan, și Tailanda. Sunt doar câteva sute de credincioși din acest popor, toți aparținând ramurei Sufi a islamului. Musulmanii rohingya au venit din Myanmar (Burma). Aceștia au fost și sunt persecutați în propria țară. Liderii militari din Myanmar se folosesc de naționalismul lor exagerat, dar…

Read More

2 Împăraţi 2:1-12 Ilie este omul lui Dumnezeu ce a călătorit mult în activitatea sa profetică. Venit din Galaad la Samaria, a transmis lui Ahab un mesaj de o maximă gravitate, apoi a plecat la pârâul Cherit. De aici a călătorit la Sarepta Sidonului, iar după trecerea anilor de secetă a revenit la Samaria pentru confruntarea finală cu Ahab. A urcat muntele Carmel, iar apoi „a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel”, chiar dacă acesta se deplasa cu un car (1 Împăraţi 18:45-46). Deprimat şi obosit, „după un drum de o zi”, Ilie se aşază sub un…

Read More

Poți trăi o viață de credință pe care Dumnezeu o poate binecuvânta. Te simți încercat sau testat în această perioadă? Te chinui cu o situație în care ești tentat să fugi, să eviți si pur și simplu să o ignori, pentru că este prea greu să îi faci față și să biruiești? Toți trecem prin asemenea situații și trebuie să facem alegerea de a ne încrede în Dumnezeu, ca El să ne ajute să înfruntăm situația, sau să alegem abandonarea și renunțarea la a mai căuta vreo soluție. Dar dacă ne dăm bătuți, nu vom mai înainta în viață și…

Read More

Un mesaj din 1 Samuel 13:19-22, atât de binevenit într-o lume în care tot mai mulţi sunt prieteni cu “filistenii” şi merg spre aceleaşi căi cu ei… Filistenii sau „imigranţii” sunt întâlniţi în Biblie ca fiind un popor tribal care a jucat un rol important în istoria descrisă de Vechiul Testament. În vremea lui Avraam (Gen.26:1,8) îi întâlnim conduşi de Abimelec şi prezentându-se ca un popor paşnic şi domol. În timp, filistenii s-au înmulţit şi au devenit cuceritori şi agresivi. Pe vremea judecătorilor, conflictul  dintre ei şi Israel se materializează în lupte repetate, cele mai cunoscute fiind cele purtate de…

Read More

Noaptea în care se zice că Mohamed a primit revelațiile sale Fatima este emoționată. Soțul ei, Salim, a invitat familia profesorului său ca să sărbătorească sfârșitul postului cu aceștia. Până în această zi, Fatima a avut multe conversații încurajatoare cu Sara în timp ce bărbații vorbeau și fetele se jucau. În timpul ultimei vizite, Sara s-a oferit să se roage pentru ea. Fatima a experimentat un sentiment ciudat de pace în timp ce se ruga Sara pentru ea, și speră acum la mai multe rugăciuni. Sara și familia ei sunt urmași ai lui Mesia, Isus. Fatima nu este emoționată numai…

Read More

Urmașii arabilor din deșertul african Dimineața devreme, boabele de cafea sunt prăjite într-un mic vas de metal. Femeile dau la o parte părțile corturilor ca să intre razele soarelui. Băieții sunt împreună cu tații lor în câmp, cu oile și cămilele. Fetele aleargă fără încălțăminte 1 km ca să se vadă cu verișorii lor. Nisipul este dat la o parte de vânt, iar scorpionii se ascund sub carpetele întinse pe nisip. Este o altă zi lungă și simplă în deșert. Peste 100 000 de oameni din tribul Rashaida, din nordul Sudanului, formează un grup de beduini originari din Arabia Saudită.…

Read More

Mărturie: Salvat de Numele lui Isus Domnul Ousseini este un pastor născut în Jos, Nigeria. Acesta este un fost musulman care a ales să creadă în Mesia în timpul unor întâlniri creștine de acum 20 de ani. El continuă să lucreze și la propria lui afacere. Pastorul Ousseini este cunoscut de către prietenii lui musulmani ca un credincios practicant. Cei mai mulți dintre aceștia s-au alăturat grupării Boko Haram*. Recent, pastorul Ousseini împreună cu alți membri din biserică se întoarceau cu un autobuz de la o adunare creștină, când vehiculul în care erau a devenit ținta unor mascați înarmați. Toți…

Read More

de David Garrison În ianuarie, 1991, împreună cu un prieten am călătorit 4000 mile prin Indonezia, cercetând grupurile de musulmani care erau cele mai puțin evanghelizate din întreaga lume. În fiecare seară ne reaminteam că primul război din Golf a avut loc la 3000 mile spre vest, în timp ce priveam apusurile strălucitoare de lumina palidă în câmpiile de ulei kuwaitene. De la grupul de oameni Bugi din Sulawesi până la “injunghiatorii” din Madura – așa erau numiți, deoarece ei ucideau misionarii prin înjunghiere – până la Bandă Aceh, pridvorul din față de la Mecca, am încercat să descoperim ușile…

Read More