Grupul de antreprenori Betel Centru te invită la un eveniment dedicat antreprenorilor creştini. În cadrul evenimentului vom purta discuţii despre rolul unui antreprenor în Împărăția lui Dumnezeu și despre cum putem integra afacerile cu credința, pentru a transforma lumea din jur spre gloria lui Dumnezeu. Vei beneficia de o combinație unică de viziune, inspirație și deprinderi practice, pe care le vei putea aplica imediat în afacerile tale. Vei fi motivat, încurajat şi vei avea oportunitatea de networking şi intalnire cu alți antreprenori credincioşi din Cluj. Dacă ești un antreprenor sau ești un tânăr care se gândește la antreprenoriat te așteptămla…
Autor: Gabriela Ciortuz
Legea privind egalitatea în materie de sănătate reproductivă, care ar consacra dreptul la avort în legislația din Colorado, a trecut miercuri de legislativul de stat controlat de democrați. Următoarea oprire a proiectului de lege este guvernatorul democrat Jared Polis, care a declarat că va promulga legea. Susținătorii acestei legi își motivează proiectul, spunând că este important pentru Colorado să protejeze prin lege avortul, deoarece Curtea Supremă a SUA ar putea anula decizia Roe vs. Wade din 1973 în această vară, iar unele state conduse de republicani, cum ar fi Texas, au deja în vigoare interdicții aproape totale ale avortului. Conform…
„Cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” (1 Ioan 2:17) „Domnul te va călăuzi neîncetat.” (Isaia 58:11) Vorbeam cu un tânăr despre călăuzirea pe care Dumnezeu vrea să ne-o ofere și de care avem nevoie. Și spuneam: Da, putem să ne bazăm și pe simțurile noastre, putem să ne bazăm pe conștiință noastră. Atunci când sentimentele noastre ne îndeamnă într-o anumită direcție, care este direcția bună, adică după voia Lui Dumnezeu, atunci putem să ascultăm de sentimentele noastre, de simțurile și de gândurile noastre. Însă există o altă situație și anume atunci când sentimentele noastre, când simțurile noastre intră…
Populația totală: 212.107.000 Populația creștină: 4.080.000 Religia principală: islam Anual, sute de femei și fete creștine sunt răpite, violate, forțate să se căsătorească cu violatorii lor și convertite prin forță. De ce se află Pakistan în clasamentul World Watch List 2022? În Pakistan, creștinii sunt considerați cetățeni de mâna a doua și sunt discriminați în fiecare domeniu al vieții. Liderii bisericii pot fi arestați dacă nu respectă dorințele autorităților. Aceste arestări sunt ca niște avertismente pentru minoritatea creștină și contribuie la intimidarea lor. Violența împotriva creștinilor atinge cote extreme. Cum lucrează Dumnezeu în Pakistan? Matei* este un slujitor care lucrează…
Buletin Wycliffe România 25 – 31 martie 2022 Conferința Member-Care Europa: Budapesta În data de 28-31 martie va avea loc Conferința Member-Care Europa la Budapesta, la care va participa Ruben Dubei împreună cu alți lucrători din România. Aceste conferințe oferă o pregătire bună și actuală celor care ajută lucrătorii în aceste vremuri tulburi, ca la rândul lor să facă față slujirii la care sunt chemați. Informațiile și materialele pe care le primim le folosim în tabăra de odihnă și recuperare pentru misionari și lucrători din țară. Rugați-vă pentru protecție în călătorii, descoperire și discernământ cu privire la ceea ce Domnul…
Cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte ca internetul și rețelele de socializare să fi existat, un bărbat foarte bogat a fost intervievat de un reporter. Spre sfârșitul întâlnirii, reporterul s-a uitat la miliardarul magnat industrial și l-a întrebat plin de îndrăzneală: „Domnule, cât de mult este suficient?” Cu o mică grimasă, proeminentul lider de afaceri a răspuns ținând două degete ușor depărtate și spunând: „Doar un pic mai mult”. Acesta pare a fi motto-ul vremurilor noastre materialiste: „Doar un pic mai mult”. Sau, altfel spus, prea mult nu este niciodată suficient. Pentru că am devenit condiționați…
Buletin de rugăciune Wycliffe România 18 – 24 martie Răspunsul la situația Ucrainei: Wycliffe România Wycliffe România și echipa de traducere a Bibliei în limba semnelor române ajută refugiații care vin din Ucraina în diferite moduri. Mai multe detalii găsiți aici. Rugați-vă să avem înțelepciune să știm cum și unde să ajutăm financiar. Rugați-vă ca din toată această situație să se formeze o mare unitate, pentru ca împreună să putem servi mai bine refugiații din Ucraina. Rugați-vă pentru comunitățile de surzi din Ucraina care au nevoie de ajutor. Există, de asemenea, și în Ucraina, o echipă de traducere a Bibliei…
Bun venit la Ediţia 2022 a Ghidului 30 de Zile de Rugăciune pentru Lumea Musulmană! 1992 – 2022: Anul acesta sărbătorim 30 de ani de la prima ediție a proiectului! Era în aprilie 1992, când un grup de creștini dintr-o organizație misionară globală s-a adunat lângă Marea Roșie în Orientul Mijlociu. Rugându-se împreună, ei au simțit o conștientizare puternică și neașteptată a prezenței lui Dumnezeu, chemându-i să dedice eforturi mai mari lumii musulmane. Cei implicați în întâlnire descriu revelația ca pe un mesaj clar și puternic care i-a îndrumat să îmbrățișeze lumea musulmană în toată diversitatea ei, văzând musulmanii așa…
„Puterea promisiunilor lui Dumnezeu – O putere colosală pusă la dispoziția Ta! În afara ei, tu nu ai nicio putere!” – aceasta este tema conferinței femeilor ce va avea loc în data de 26 martie 2022 la Biserica Baptistă Maranata Arad. Invitata specială a evenimentului este Daniela Delibaș, scriitoare, redactor și speaker la Radio Vocea Evangheliei Suceava. Daniela Delibaș a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Oradea și a Facultății de Teologie din cadrul Universității Emanuel Oradea. Este căsătorită și are trei copii. Experiența ei de viață, în rolul de soție, mamă și slujitoare, a dat…
Populația totală: 211.447.000 Populația creștină: 98.006.000 Religia principală: creștinism Locul 7 este cea mai înaltă poziție pe care Nigeria a ocupat-o în rândul țărilor în care creștinii suferă cea mai mare persecuție. De ce se află Nigeria în clasamentul World Watch List 2022? Creștinii continuă să fie atacați cu brutalitate și fără deosebire în nordul Nigeriei, în consecință Nigeria a urcat în clasamentul World Watch List. Violența a continuat cu aceeași înverșunare – Nigeria fiind unul din puținele locuri din lume în care restricțiile de călătorie cauzate de Covid-19 și carantină au avut un impact minim asupra numărului de atacuri…
În zilele noastre, mulți oameni tratează adevărul ca pe o marfă opțională, ca atunci când decid ce fel de fructe sau ce fel de marcă de conserve să cumpere de la magazinul alimentar. Este o chestiune de alegere personală – sau cel puțin așa spun ei. „Adevărat pentru tine, dar nu si pentru mine”. Am fost uimit să aud un pilot al unei linii aeriene comerciale spunând acest lucru, crezând în mod aparent că adevărul este subiectiv și se bazează pur și simplu pe ceea ce lumea crede că este corect. M-am întrebat cum este posibil ca un căpitan experimentat…
Populația totală: 5.555.000 Populația creștină: 2.611.000 Religia principală: islam Eritreea a avut un singur președinte din 1993 când a obținut independența. De ce se află Eritreea în clasamentul World Watch List 2022? În ciuda faptului că aproape jumătate din populație se declară creștină, credincioșii din Eritreea continuă să sufere persecuție extremă, țara devenind unul dintre cele mai dificile locuri din lume pentru pentru cei care-L urmează pe Isus. Creștinii care nu aparțin unei denominațiuni riscă persecuție severă. Adunările sunt percheziționate și credincioșii sunt arestați. Condițiile cu care se confruntă creștinii în închisoare pot fi inumane. Cum lucrează Dumnezeu în Eritreea?…
Pe parcursul carierei mele din domeniul bancar și de consultanță, am ajutat multe companii care aveau probleme să devină profitabile. Multe companii au falimentat recent și multe altele fac tot ce le stă în putință pentru a supraviețui. Aș dori să evidențiez cinci pași care pot ajuta ca afacerea dumneavoastră să devină stabilă din punct de vedere financiar și să se îndrepte spre prosperitate. Cunoașteți starea turmelor dumneavoastră Trebuie să cunoașteți adevărata valoare de piață a activelor dumneavoastră, să aveți o contabilitate exactă a tuturor datoriilor și obligațiilor și să înțelegeți fluxul de numerar actual, inclusiv veniturile și cheltuielile lunii…
Populația totală: 30.911.000 Populația creștină: câteva mii (estimare) Religia principală: islam De ce se află Yemen pe locul 5 în clasamentul World Watch List 2022? Persecuția extremă împotriva creștinilor din Yemen de ani de zile, cât și războiul civil care au devastat țara de mai bine de șapte ani, au dus la un salt de două locuri în World Watch List 2022. Presiunea care se pune pe cei care se convertesc de la islam la creștinism este la cel mai înalt nivel, în orice aspect al vieții. Cum lucrează Dumnezeu în Yemen? Pe lângă nivelul ridicat de persecuție, credincioșii din…
În ultimii ani a fost nevoie să primesc tratament pentru cancerul de prostată. A trecut aproape un an de la a doua mea procedură ușor invazivă pentru eliminarea bolii care persistă în acea glandă mică. Până acum, am ales să nu-l îndepărtez chirurgical. Și, din fericire, nu am simțit nicio durere pe parcursul întregului proces. Recent, am avut o consultație video cu urologul meu pentru a discuta despre posibilitatea unui al doilea tratament pentru a elimina cantitatea mică de cancer rămasă. Recomandarea lui a fost să „observ și să aștept” încă șase luni. Astfel, i-am urmat sfatul și aștept rezultatele…
Fundația Elpis din Dej a răspuns unei provocări în Ucraina, după ce s-au auzit primele împușcături în zona de Est a țării. Atunci, în 2014, a luat ființă proiectul ProUcraina și mii de oameni au fost sprijiniți cu haine, medicamente, alimente, fântâni forate, reconstrucția bisericilor, a caselor, etc. Atunci foarte mulți conaționali au răspuns pozitiv și implicarea a fost mare: multe lacrimi șterse, multe zâmbete readuse pe fețele semenilor noștri, mulți oameni au găsit pacea cu Dumnezeu în mijlocul luptelor și obuzelor de deasupra caselor lor. Războiul ruso-ucrainian era abia la început. Ucraina se află din nou într-o situație mult…


