Autor: Doina Bejenaru

Honduras se confruntă cu o criză politică tot mai adâncă, marcată de neînțelegeri electorale, acuzații reciproce și diviziuni instituționale. În acest climat tensionat, pastorii evanghelici ai țării au ieșit public cu un mesaj tranșant: fără pocăință și iertare, nu poate exista nici vindecare națională, nici speranță pentru viitor, relatează Christian Daily. Mesajul a fost transmis în cadrul emisiunii „Frente a Frente”, difuzată pe Canal 5, una dintre cele mai urmărite emisiuni de actualitate din Honduras. Invitați în platou, liderii spirituali au îndemnat atât clasa politică, cât și societatea civilă să se întoarcă spre principii biblice și să regăsească valorile care…

Read More

Will Graham, nepotul celebrului predicator Billy Graham, susține că tot mai mulți tineri din Statele Unite manifestă un interes crescând pentru credința creștină. Într-un interviu acordat lui Sean Hannity, Graham a vorbit despre o „foame spirituală reală” în rândul noilor generații, vizibilă în mod special în campusurile universitare, scrie Christian Post.  „Tinerii sunt înfometați spiritual. Mulți dintre ei au bani, diplome, statut social, dar nu au pace în inimă”, a spus Graham, subliniind că răspunsul nu se află în succesul exterior, ci în credința în Dumnezeu. El a făcut referire la recente treziri spirituale din universități precum Asbury și Auburn,…

Read More

Filmul „I Can Only Imagine 2”, continuarea uneia dintre cele mai îndrăgite producții muzicale creștine a ultimului deceniu, va ajunge pe marile ecrane mai devreme decât era anunțat. Studiourile Lionsgate și Kingdom Story Company au stabilit noua dată a premierei: 20 februarie 2026, relatează Christian Today. Continuarea urmărește parcursul trupei MercyMe după succesul fulminant al piesei „I Can Only Imagine” și reia povestea de viață a solistului Bart Millard. De această dată, în centrul narațiunii se află o altă piesă cu puternic impact spiritual: „Even If”, compusă într-un moment de cumpănă din viața solistului trupei. Millard a scris acest cântec…

Read More

Înainte de inventarea telescopului, tot ceea ce se știa despre cerul de deasupra era ceea ce se putea vedea cu ochiul liber. Acum, datorită progreselor tehnologiei moderne, cunoaștem galaxii îndepărtate, nebuloase uimitoare și găuri negre misterioase. Acum, ne dăm seama că cunoștințele noastre erau (și încă sunt) extrem de limitate. Există ceva în a privi în sus la o pătură de stele, ceva care provoacă uimire. Există ceva la un apus de soare în acuarelă care invită la curiozitate. Există ceva în a sta în vârful unei stânci uriașe și care este suspendată pe nimic în mijlocul unui univers masiv…

Read More

În fiecare an, la 15 mai, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională a Familiei, instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1993. Este o ocazie de a reflecta nu doar la importanța socială a familiei, ci și la rolul său spiritual, în lumina învățăturilor biblice. Istoricul Zilei Internaționale a Familiei ONU a desemnat această zi pentru a atrage atenția asupra rolului fundamental pe care familia îl joacă în construcția societății. Deși motivația oficială are la bază drepturile omului și dezvoltarea durabilă, sensul acestei zile merge mai adânc atunci când este privit prin prisma credinței. 🕊️ Familia în lumina Bibliei Potrivit Scripturii, familia…

Read More

După ce am greșit de multe ori vorbind mult și prost, revin cu o perspectivă corectă. Dumnezeu nu votează cu nimeni, dar privește cu atenție la modul în care vorbim unii cu alții. Îmi amintesc de zilele în care eram învățător la școala duminicală. La una dintre lecții, am discutat despre vorbirea creștină. Am început cu un ice-breaker, o activitate menită să le rămână micuților noștri prieteni în minte și în inimă, arătându-le cât de important este să ne alegem cu grijă cuvintele. Fiecare copil a primit un tub metalic cu pastă de dinți și o coală de hârtie. I-am…

Read More

Vine vacanța de vară, iar copii sunt vedetele acestui sezon. În pragul vacanței mari, Precept România organizează o nouă conferință dedicată învățătorilor și liderilor implicați în lucrarea cu copiii și adolescenții. La această ediție, participanții vor studia credința adevărată în baza cursului de studiu pentru copii „Vai am dat de probleme” din cartea Iacov. Participanții vor fi provocați să exploreze ce înseamnă o credință vie și cum poate fi ea transmisă mai departe copiilor într-un mod practic și relevant, prin studierea Scripturii. Programul conferinței va cuprinde sesiuni aplicate despre principiile de studiu biblic pentru copii, metode interactive de predare, organizarea…

Read More

Cât timp petreci gândindu-te la ce să mănânci sau îngrijorându-te cu ce să te îmbraci? Ești obsedat de a avea sau de a fi suficient? Deși nu este nimic greșit în a planifica mesele pentru săptămânile următoare sau în a crea un buget anual, Isus explică faptul că îngrijorarea nu ajută: „De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” Matei 6:25 Isus nu a spus niciodată…

Read More

În fiecare an, pe 14 mai, România își pleacă fruntea în fața memoriei celor care au suferit și au murit în temnițele comuniste pentru credința, convingerile și demnitatea lor. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, în amintirea valului masiv de arestări din noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când peste 10 000 de tineri, intelectuali și lideri religioși au fost arestați de regimul comunist pentru opoziția lor față de dictatura ateistă. Printre cele mai cunoscute închisori comuniste în care şi-au executat condamnările sau în care şi-au pierdut viața numeroși deținuți politici se numără cele de la…

Read More

Într-o lume care schimbă constant definițiile și valorile, Departamentul de Tineret al Cultului Creștin Penticostal invită toți tinerii la Conferința Națională de Tineret „Identitate” 2025. În perioada 30–31 mai 2025, Oradea va deveni punctul de întâlnire al miilor de tineri creștini din toată țara. Evenimentul va fi găzduit la Oradea Arena și se anunță a fi o experiență intensă de închinare, învățătură și părtășie autentică. Două zile dedicate unei generații care trăiește în Hristos. Conferința „Identitate” nu este doar un eveniment, ci o chemare la redescoperirea valorilor profunde ale credinței creștine. Este un timp în care tinerii sunt provocați să…

Read More

Catedrala din Mainz, Germania, găzduiește până pe 31 august o expoziție inedită: cea mai mare pagină a Bibliei din lume, realizată pentru a marca 625 de ani de la nașterea lui Johannes Gutenberg, inventatorul tiparului cu litere mobile și autorul celebrei Biblii care îi poartă numele, relatează Christian Post. Impresionanta pagină are dimensiunile de 5 metri pe 7,2 metri și redă primul capitol al Evangheliei după Ioan, preluat dintr-o ediție Shuckburgh a Bibliei Gutenberg. Lucrarea este expusă în colțul estic al catedralei și a fost prezentată publicului pe 28 aprilie de primarul orașului Mainz, Nino Haase, și decanul catedralei, pr.…

Read More

Zilele acestea este mare aglomerație de păreri despre ce vrea și ce așteaptă Dumnezeu. Văzând inflația de sfaturi dar și de declarații, înfierare și condamnări pare ca mulți dintre cei care își dau cu părerea sunt siguri că știu mai bine chiar de cât Dumnezeu care este gândul Său. În Scriptură găsim un text interesant în care Dumnezeu amintește poporului Său, prin profetul Isaia, că e riscant ca cineva să vorbească în numele lui Dumnezeu. În Isaia 55:8,9 citim ceva remarcabil despre cunoașterea viziunii divine. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele, zice…

Read More

Australian Defence Force (ADF) a lansat oficial o nouă ediție a Bibliei New International Version (NIV), la două decenii după lansarea ediției anterioare, în 2005. Evenimentul de lansare a avut loc pe 13 martie la Russell Offices, sediul administrativ al ADF din Canberra, și a reunit oficiali militari, reprezentanți ai societății civile și lideri religioși, relatează Christian Daily. Noua ediție, dezvoltată în parteneriat cu Bible Society Australia, integrează conținut contextualizat pentru militarii din armată, marină și forțele aeriene, incluzând rugăciuni și reflecții adaptate specificului fiecărei ramuri cazone. Tina King, reprezentantă a Bible Society, a subliniat că această Biblie este menită…

Read More

Privind în profunzime: Aproape de sfârșitul celor 70 de ani în exil, profetul Zaharia a consemnat în această carte povestiri, vise și vedenii pentru un popor ostenit al Israelului, pentru a-i chema să rămână credincioși Legământului lor cu Dumnezeu și pentru a oferi speranță cu privire la viitoarea Împărăție a lui Dumnezeu. Dorul de casă este o pornire interioară, un freamăt al sufletelor noastre cu o dorință arzătoare necurmată. Acasă este mai mult decât calitatea fizică a locului; este întruchiparea odihnei, familiarității și sentimentului de apartenență. Zaharia 14:9 este un răspuns pentru acest dor al inimii. Spre sfârșitul celor 70…

Read More

Săptămâna trecută, Parlamentul European a înregistrat mai multe evoluții semnificative în ceea ce privește promovarea și protejarea libertății de religie și convingere (FORB – Freedom of Religion or Belief). Potrivit reprezentanților European Christian Political Party (ECPP), acțiunile din această săptămână contribuie semnificativ la consolidarea libertății religioase în Europa și la nivel internațional. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, într-o scrisoare adresată Intergrupului pentru Libertatea Religiei și Convingerii din Parlamentul European, intenția de a numi un nou trimis special al Uniunii Europene pentru libertatea religioasă. Intergrupul este coprezidat de eurodeputatul olandez Bert-Jan Ruissen, iar printre membrii săi activi se…

Read More

Vrei să înțelegi mai bine ce înseamnă, din perspectivă biblică, să-ți cinstești părinții? Simți că relația cu mama sau tatăl tău este tensionată sau plină de neînțelegeri? Vino la seminarul „Cinstește-ți părinții” – un timp de reflecție, învățătură și vindecare interioară, ghidat de principiile Scripturii. 📖 Seminarul este construit în jurul cărții „Cinstește părinții” de Vasile Filat – un ghid practic și profund care abordează conflictele nerezolvate, rănile din copilărie și modul în care putem vindeca relațiile cu părinții noștri. Împreună vom studia subiecte esențiale precum: De ce este important să-ți cinstești părinții? Ce spune Biblia despre ascultarea și respectul…

Read More