Dacă ai fost vreodată într-o excursie într-un loc necunoscut, știi cât de importantă e o hartă. Hărțile ne ajută să explorăm zonele necunoscute care ne stau înainte. În mod similar, Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să navigăm prin anotimpurile necunoscute ale vieții. Cuvântul lui Dumnezeu ne dezvăluie înțelepciunea Lui, care ne ghidează viețile. Cartea Proverbelor este o carte a înțelepciunii plină de cunoștință care îi ajută pe oameni să trăiască în concordanță cu scopul pe care Dumnezeu îl are pentru ei. Cartea Proverbelor începe prin a recunoaște că totul începe cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este creatorul vieții, El știe…
Autor: Doina Bejenaru
Alianța România Fără Orfani (ARFO) și Asociația Tzuby’s Kids, în parteneriat cu Roaba de Cultură, marchează Ziua Națională a Adopției, luni, 2 iunie, începând cu ora 17:00, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din București – zona Pescăruș. Evenimentul le este dedicat celor care au ales să schimbe destine și se desfășoară sub tema: „Fii o voce” – o invitație la curaj, implicare și solidaritate. În București și în alte patru orașe – Brașov, Iași, Sibiu și Târgoviște – familii adoptive, profesioniști și susținători ai cauzei vor aduce în atenția comunității povești reale, emoționante și pline de speranță. La București, participanții vor…
Adopția înseamnă mai mult decât un act legal sau o procedură birocratică. Adopția înseamnă o promisiune profundă și personală. Înseamnă familie, curaj și o alegere conștientă de a oferi iubire unui copil care are nevoie de ea. „Te-am ales. Ești al meu. Sunt aici pentru tine” – acesta este mesajul pe care organizatorii Zilei Adopției îl transmit tuturor celor care cred că fiecare copil merită o familie Pe 2 iunie, la Sibiu, publicul este invitat să celebreze această zi specială într-un cadru cald și primitor. Evenimentul va avea loc în Curtea Casei Teutsch și Librăria-cafenea Erasmus de pe strada Mitropoliei…
Franklin Graham, cunoscutul evanghelist american și fiul celebrului predicator Billy Graham, va reveni în capitala Marii Britanii cu un nou eveniment evanghelistic, parte a turneului „God Loves You Tour” – „Dumnezeu te iubește”. Evenimentul va avea loc pe 21 iunie la ExCeL London și este organizat de Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA).Evenimentul din capitala britanică reprezintă a opta oprire a turneului în Regatul Unit, după ce acesta a fost organizat anterior în orașe precum Birmingham, Liverpool, Glasgow și Sheffield, relatează Christian Today.Organizatorii promit o seară de muzică live și mesaje evanghelistice, susținută de artiști creștini renumiți precum Michael W. Smith,…
Biblia este o hartă care ne conduce prin furtunile vieții spre sursa mângâierii și milioane de oameni, din națiuni și popoare nu au harul de al citi în limba lor. Dacă noi avem luxul de o ține prăfuită pe raft, milioane de oameni în lume nu au o Biblie sau măcar o frântură din această slovă în limba lor. Și noi putem contribui la Marea Trimitere și munca depusă de misionari în zone aride și ostile față de Dumnezeul viu prin rugăciune. Rugăciune pentru misiune Buletin săptămânal 26 mai – 1 iunie 2025 Traducerea Bibliei în limba semnelor malgașe -…
După aproape două decenii de așteptare, continuarea filmului „Patimile lui Cristos” intră oficial în producție. Mel Gibson, regizorul controversatului succes din 2004, a anunțat că studioul Lionsgate va fi partenerul oficial pentru noul proiect cinematografic. Proiectul va fi produs sub sigla Icon Productions, companie fondată de Gibson împreună cu Bruce Davey, relatează Christian Post.„The Resurrection of the Christ” este pentru mulți spectatori din întreaga lume, unul dintre cele mai așteptate evenimente cinematografice ale deceniului. Este o producție amplă, cu o tematică profundă și o realizare vizuală impresionantă”, a declarat Adam Fogelson, președintele Lionsgate Motion Picture Group, într-un comunicat de presă.…
N-am crezut că voi vedea în Europa manifestări împrumutate din Coreea de Nord. Amestecul religios în politică este periculos, chiar păgubitor, de aici se pot împământeni ritualuri… Prea multă religie a fost implicată în politică și de data aceasta! De obicei, omul urmează un guru care se pretinde un mesia, acesta vine pe linie emoțional-religioasă și prinde bine la ascultători. Adepții sunt hipnotizați de delirantul și misticul personaj din poveste. Capcana este subtilă; pe fondul emoției, strecoară cuvinte biblice, alese cu grijă, iar cei ușor de manipulat sunt fermecați. Evident, nici misticianul și nici adepții lui nu vor recunoaște vreodată…
Și totuși, pentru mulți dintre noi, Paștile sunt o sărbătoare calendaristică, nu o realitate cotidiană. Ne pregătim cu solemnitate, postim, cântăm „Cristos a înviat!”, ciocnim ouă roșii – și apoi… revenim la ritmul vechi, uitând că moartea a fost înfrântă, că viața noastră are acum un alt centru, că trupul Înviat nu stă într-un mormânt, ci trăiește în noi. De ce uităm atât de repede de Cristos cel viu, care este la fel de viu azi ca și atunci? Poate pentru că nu mai trăim cu foamea după prezența Lui. Ne hrănim cu momente, nu cu comuniune. Ne emoționează crucea,…
Alegerile s-au consumat, dar ecoul refuză să tacă. Continuă să ne lovească urechile – obosite de atâta vorbire. Unii tac. Alții lovesc cu vorbe. Unii își înghit dezamăgirea în tăcere. Alții o scuipă în blesteme mascate: „Abia aștept să vă pară rău… o să plătiți…” Unii insultă. Alții acuză. Și foarte puțini… se roagă. Postările continuă. Rănile sângerează. Like-urile curg, dar relațiile rămân rupte. Și, peste toate, plutește întrebarea pe care nimeni n-o pune cu voce tare: Cum repari o țară cu o inimă frântă? Poate că nu e nevoie de o reformă grandioasă, ci de ceva mai simplu. Mai…
Ceva s-a rupt în noi, iar alegerile n-au făcut decât să scoată la iveală rana adâncă. Nu ne-am confruntat doar cu opțiuni electorale, ci cu fricile, frustrările și furiile adunate în decursul anilor. România, în acest mai tensionat, a devenit o scenă pe care s-a jucat o piesă identitară, viscerală, în care adevărul a fost adesea înlocuit cu ură. 1. Anularea alegerilor din decembrie 2024 și pierderea încrederii Totul a început cu o rană de sistem: anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 din cauza unor nereguli grave – finanțări ilegale, interferențe externe și o campanie de dezinformare orchestrată, în mare…
Te-ai confruntat vreodată cu o problemă enormă care nu a avut o soluție imediată? Unele probleme din viață au nevoie de timp pentru a găsi o soluție potrivită. În Romani 3, Pavel începe să introducă soluția la o problemă masivă – păcatul. Păcatul este un act de neascultare față de poruncile lui Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu este Sfânt și nu păcătuiește, păcatul nostru ne separă de relația cu Dumnezeu. Pavel continuă să explice că nici o persoană nu a ajuns la standardul de viață al lui Dumnezeu – noi toți am păcătuit (Romani 3:23). Noi toți am fost despărțiți…
Într-o zi, doi oameni s-au dus la Templu să se roage. Unul era fariseu. Adică un om „moral”, educat, religios, influent. Celălalt era vameș – corupt, urât de societate, privit ca vândut și trădător. Fariseul s-a rugat cam așa: „Doamne, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hoți, nedrepți, curvari… sau ca vameșul acesta. Eu postesc, dau zeciuială și aleg principiile corecte, sunt cum trebuie.” Vameșul, însă, stătea deoparte. N-avea curaj să ridice ochii. Se bătea cu pumnul în piept și zicea doar: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Finalul o să te surprindă (vezi Evanghelia după Luca 18:9–14),…
Trăim într-o lume în care vorbele sunt multe, dar ascultarea este rară. Într-un astfel de context, evanghelizarea nu mai poate fi concepută doar ca o rostire, ci trebuie să devină un mod de viață. O viață trăită spre ceilalți, în care ceea ce am primit de la Isus cel Înviat să nu rămână în noi ca într-un vas închis, ci să fie oferit mai departe – cu generozitate, cu naturalețe, cu iubire. După Înviere, Isus nu le-a spus ucenicilor: „Păstrați vestea pentru voi”. Le-a spus: „Mergeți!” (Matei 28:19). Le-a încredințat o misiune, un foc care nu poate fi stins dacă…
Atunci când apostolul Pavel a fost închis într-o închisoare romană pentru că a spus oamenilor despre Isus, a trimis o scrisoare plină de speranță prietenilor lui din Filipi. O parte din ea spunea: „fiind convins de însuși acest lucru, că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.” Filipeni 1:6 NTR Chiar dacă Pavel a scris oamenilor din biserica primului secol, cuvintele lui sunt la fel de reale și pentru biserica zilelor noastre. Gândește-te la asta: Cine a început acest lucru numit viață? Cine a creat lumea cu tot ce…
Se pare că numărătoarea dă de furcă multora. Matematica asta… Calculele nu le-au ieșit, chiar dacă au fost siguri că: Dumnezeu i-a trimis să ne comunice rezultatele de dinaintea numărării finale, acuma le-a ieșit cu virgulă. Am vrea niște explicații de la cei care au ieșit înainte de vreme…! Tristețea este mare într-o tabără, precum ar fi fost în cealaltă tabără, dacă rezultatele erau altele. Caracterul unora lasă de dorit în astfel de situații, abia acuma se vede cu adevărat cine este omul și cât de revoltător este când are ocazia. Încep etichetările, defăimările nu întârzie, creștinismul și valorile sunt…
CBMC INTERNATIONAL MANA DE LUNI 19 Mai 2025 de Robert J. Tamasy Un proverb consacrat ne spune: „Un lanț este la fel de puternic precum veriga sa cea mai slabă”. Fie că este înfășurat în jurul încheieturii mâinii cuiva, fie că ține un câine agresiv sau suspendă un obiect greu, un lanț nu își poate îndeplini scopul dacă una sau mai multe dintre verigile sale sunt slabe. Acest principiu este valabil și pentru multe domenii ale vieții – fie că este de vorba despre construirea și menținerea unor echipe puternice pe terenurile de atletism și arene sau pe piața muncii.…


