Vă scriu azi un text puțin mai lung, sper să aveți răbdare să-l citiți, să meditați la el, să vă rugați. În toată istoria, creștinii au fost adesea folosiți ca masă de manevră – instrumentalizați pentru interese politice, militare sau economice. De ce se întâmplă asta? Cum e posibil ca o credință întemeiată pe dragoste, adevăr și sacrificiu să fie atât de ușor deturnată? Pe scurt, iată câteva motive:• Ascultarea față de autoritate – Creștinismul încurajează supunerea, iar unii o transformă în obediență oarbă. • Idealismul moral – Credința sinceră în bine, combinată cu naivitate, deschide poarta manipulării. • Lipsa…
Autor: Doina Bejenaru
Asistăm la o situație deloc plăcută în aceste zile, fiecare crede că are dreptate și că adevărul este la el, fiecare pretinde că are exclusivitate. Să ferească bunul Dumnezeu pe cineva să creadă diferit pentru că l-am șterș de peste tot…, toată prietenia a apus. Pe fondul simpatiilor politice producem răni în jur, spunem ceva și apoi regretăm, în campanie arătăm multă pasiune, punem suflet, dar generăm conflicte, rupem relații pe care nu le mai putem repara multă vreme. Merită să ne certăm? Ajută la ceva dacă ne publicăm opțiunea cu atâta vehemență? De cele mai multe ori suntem la…
Poate și tu simți, în aceste zile ce au trecut după Săptămâna Luminată, că Patimile și Învierea lui Isus Cristos nu aparțin doar unei cronologii sacre de curând trecute, ci pătrund în prezentul cel mai profund al ființei noastre. Apostolul Pavel ne-a lăsat următoarele cuvinte: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Galateni 2:20 din Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri…
De unde a apărut ideea unei săptămâni de șapte zile? De-a lungul istoriei, culturile au experimentat variind numărul de zile ale săptămânii, dar cel mai durabil model pentru munca și odihna umană este țesut în modul în care ne-a conceput Creatorul. Atunci când Dumnezeu a creat prima dată lumea, El a terminat tot ceea ce dorea să facă în șase zile. Ar fi putut trece la următorul proiect de pe lista Sa de lucruri, dar, în schimb, Dumnezeu se odihnește în mod deliberat și se bucură de creația Sa. Acesta este modelul standard de muncă și odihnă creat pentru noi…
Un studiu amplu și fără precedent, intitulat „Inițiativa Patmos”, realizat pe un eșantion de 90 000 de persoane din 85 de țări, indică faptul că credința în Dumnezeu rămâne o realitate vie pentru majoritatea oamenilor de pe glob. Cercetarea, efectuată de Gallup pentru British and Foreign Bible Society și United Bible Societies, a cercetat în profunzime atitudinile oamenilor față de credință, religie și Biblie, scrie Christian Today Studiul a împărțit lumea în șapte „clustere” distincte, fiecare reprezentând un context misionar specific. De exemplu, un cluster cuprinde zone cu majoritate musulmană, bariere economice în accesul la Biblie și o minoritate creștină…
Chiar și în cele mai grele și mai deprimante momente ale vieții, Dumnezeu este cu noi și ne ascultă. Unul dintre scopurile unui cântec de plângere, sau al unui psalm de plângere, este de a fi sincer cu Dumnezeu. Este vorba despre exprimarea vulnerabilității spunându-i lui Dumnezeu exact ceea ce simțim. Nu ar trebui să ne fie vreodată frică să vorbim cu Dumnezeu sau de modul în care Îi vorbim, pentru că El este capabil să gestioneze emoțiile și plângerile noastre cele mai profunde. Iar psalmii de plângere sunt modelul nostru scriptural despre cum putem fi sinceri cu El. Psalmul…
Un număr tot mai mare de biserici din Statele Unite ale Americii încep să adopte inteligența artificială în diferite departamente ale slujirii lor, însă liderii religioși rămân reticenți în utilizarea acestei tehnologii pentru pregătirea predicilor. Potrivit unui raport recent privind utilizarea tehnologiei în biserici, realizat de Pushpay în parteneriat cu Engiven și Checkr, inteligența artificială este utilizată în majoritatea bisericilor pentru sarcini administrative și de comunicare, dar nu și pentru elaborarea conținutului pastoral, cum ar fi predicile sau devoțiunile, relatează Christian Today.Studiul, intitulat „State of the Church Tech 2025”, se bazează pe date colectate de la aproximativ 8.000 de lideri…
Facultatea de Teologie Baptistă a Universității din București, în parteneriat cu Centrul de Cercetare „Credință și Cultură”, organizează, în perioada 20–22 mai 2025, conferința internațională „Crez, Confesiune, Comunitate”. Evenimentul va avea loc la Institutul Teologic Baptist din București, în Sala Capela, și este dedicat marcării a 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325–2025), considerat un moment-cheie în conturarea doctrinei creștine.Evenimentul reunește nume importante din lumea teologică internațională și românească, urmărind să ofere un cadru academic pentru reflecție asupra impactului istoric, dogmatic și comunitar al deciziilor luate la Niceea. Printre invitații de prestigiu se numără reverendul…
În contextul discuțiilor frecvente privind declinul religiozității în spațiul public, date recente din Marea Britanie indică evoluții contrare prognozelor pesimiste. Cercetările din ultimii ani sugerează o schimbare notabilă în peisajul religios britanic. Phil Knox explorează unele dintre cele mai recente cercetări privind „renașterea” și întreabă cum trebuie să răspundem ca Biserică din Marea Britanie, scrie Evanghelical Alliance. În noiembrie 2022, recensământul din Marea Britanie a consemnat, pentru prima dată, că aproximativ jumătate din populația Angliei și Țării Galilor s-a declarat creștină. Un sondaj OnePoll din ianuarie 2025, efectuat pe 10 000 de persoane, arată că 50% dintre tinerii din Generația…
Mă surprinde euforia care cuprinde în val mulțimile… Mă gândesc la cei care privesc la mâna regilor care promit laptele și mierea, uitând că totul poate fi o strategie de marketing…. Mă îngrijorează teologia creștinilor așa numiți conservatori, dar care își pun nădejdea într-un fals mesia. Adevăratul Mesia este gelos… Mesia este unul singur, El nu a promis prosperitate, sănătate, succes pe pământ, ci dimpotrivă, a avertizat că aici avem multe necazuri, iar Împărăția Lui e în altă parte. Mesajele ultranaționaliste, speranțele false, promisiuni fără nicio garanție, promisiunea Canaanului sunt riscante, dar și periculoase pentru omul sincer și credul. Se pare că problema nu e așa de mare la cei care promit, ei doar asta știu să…
Te-ai oprit vreodată din goana zilnică doar ca să privești un pom înflorit? Sau ai simțit mirosul proaspăt al ierbii, amintindu-ți că viața învinge mereu? Asta e primăvara – o promisiune divină că tot ce părea mort poate renaște. Oare nu e chiar Dumnezeu autorul acestei simfonii a vieții? Primăvara nu este doar un anotimp. Este un mesaj ceresc. Așa cum Bern Williams spunea: „Ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara.” Într-o lume adesea rece și lipsită de culoare, primăvara aduce lumină, prospețime și speranță. Nu ne arată ea ce…
Aceasta a fost invitația adresată de Domnul Isus la întâlnirea cu ucenicii Săi, care, după înviere, au mers să pescuiască la Marea Tiberiadei. Este însă o invitație pe care ei nu o meritau, fiindcă nu au fost ascultători. În loc să meargă la munte, unde le poruncise Domnul Isus să meargă, aceștia s-au dus la mare. În același timp, în loc să fie martori ai învierii, s-au întors la meseria lor de pescari, pe care au practicat-o înainte de a fi chemați să-L urmeze pe Domnul. Nu-i așa că și nouă ne place să fim invitați la masă? Numai că…
Într-o perioadă în care pornografia inundă internetul, în care sexul invadează mințile oamenilor și societatea până la punctul în care comerțul cu sex devine o industrie uriașă, a sosit momentul liberalizării prostituției – sau cel puțin așa susțin puternice lobby-uri „progresiste”. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii 2025, Centrul European pentru Lege și Justiție (European Center for Law and Justice, ECLJ), o asociație de juriști cu sediul la Strasbourg publică un raport care denunță acțiunile lobby-ului pro-liberalizarea prostituției în Europa. Dacă este să dăm crezare puternicului lobby „progresist”, legalizarea prostituției este noul orizont al drepturilor omului, noul drept al femeilor…
Rugăciune pentru misiune Buletin săptămânal 5-11 mai 2025 Traducerea Bibliei în rromani standard – România Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru mărturiile romilor din Republica Moldova ca dovezi ale impactului Cuvântului tradus în limba inimii lor. O mărturie încurajatoare este a unui pastor care s-a ridicat în fața bisericii, având cărțile din Biblie traduse în mâini și a spus: „Nu mai aveți nicio scuză să nu citiți Biblia! Acum este în limba voastră!” O altă mărturie este a unui bărbat care, la colegiul biblic fiind, s-a uitat la traducere și a putut să o citească fără prea multe probleme. A mărturisit…
Te-ai întrebat vreodată ce s-a întâmplat după evenimentul crucial al Învierii? După ce a învins moartea, Isus Hristos nu a dispărut pur și simplu. Dimpotrivă, a reapărut în moduri concrete și variate, transformând ucenicii Săi, inițial plini de frică și confuzie, în martori curajoși ai unei credințe vii. Aceste întâlniri post-Înviere au fost, practic, combustibilul inițial pentru demararea Bisericii și pentru răspândirea mesajului Evangheliei în întreaga lume.Iată o privire asupra acestor apariții cheie și a distanței lor în timp față de Ziua Învierii Sale:Apariția 1: Maria MagdalenaPrima persoană care L-a văzut pe Isus cel înviat? Maria Magdalena. Această apariție a…
Uneori, apasă pe umerii noștri greutatea a trei zile într-una singură. Trăim ca și cum timpul ar fi o sfoară întinsă între remușcări, griji și poveri, și ne mișcăm cu greu, împovărați de ce-a fost, frământați de ce va fi, copleșiți de ce este. E ca și cum trecutul, prezentul și viitorul ar conspira să ni se adune în aceeași clipă, să ne epuizeze inima și să ne tulbure nădejdea.Ziua de ieri vine peste noi cu dosarul greșelilor, al cuvintelor nespuse sau rostite prea în grabă, al deciziilor pe care le-am schițat cu neatenție. O reluăm obsesiv în minte, analizând…


