Autor: Doina Bejenaru

Washington D.C. – Un recent sondaj de opinie realizat de Gallup indică o posibilă reorientare a percepției publicului american către conceptul de realitate biologică în privința genului, deși o polarizare politică accentuată persistă. Studiul, efectuat pe un eșantion de aproximativ o mie de persoane, a explorat diverse aspecte legate de sex și gen, relatează Christian Today.  Datele relevă că 69% dintre americani consideră că atleții transgender ar trebui să concureze în conformitate cu sexul biologic de la naștere, nu cu identitatea de gen auto-declarată. Această proporție atinge 90% în rândul republicanilor și 72% în cel al independenților. În contrast, majoritatea…

Read More

Gândește-te la un moment în care ți s-a arătat milă… Poate că datorai bani cuiva, dar acesta a decis să-ți anuleze datoria. Poate că ai rănit pe cineva pe care îl iubești, dar ți-a mai dat o șansă. Poate că ai făcut o greșeală imensă, dar ai primit iertare în loc de pedeapsă. În cea de-a cincea dintre fericiri, o serie de promisiuni pe care Isus le-a făcut cu privire la Împărăția lui Dumnezeu, Isus a spus următoarele: „Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” Matei 5:7 NTR Pentru că suntem păcătoși și imperfecți, pentru că…

Read More

Misiunea Betania din Chicago revină un nou turneu de Evanghelizare în România. În perioada, 27 iunie – 06 iulie, cea de-a VIII-a ediție are genericul „E timpul tău” și trece prin orașele: Năvodari, București, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Piatra Neamț, Iași și Galați. Evenimentul va aduce pe scenă mesaje cu profund impact spiritual, susținute de pastorul Luigi Mițoi, și momente muzicale de excepție oferite de Bethany United Choir și soprana Laura Bretan, una dintre cele mai apreciate voci tinere ale scenei internaționale. Alături de aceștia vor urca pe scenă invitații speciali Amalia Decean și Gabriel Buzguță, binecunoscuți în rândul comunității…

Read More

O săptămână de bunătate în Republica Moldova. Kontakt Mission România, în parteneriat cu organizația americană Co-op Aid Inc., a desfășurat o misiune medicală mobilă în Republica Moldova, oferind consultații gratuite și tratamente de specialitate refugiaților ucraineni și localnicilor din mai multe regiuni, inclusiv din zona sensibilă a Transnistriei. Echipa, formată din specialiști neurologi și neurochirurgi, a oferit îngrijiri medicale și a distribuit medicamente fără costuri pentru beneficiari, într-un efort de a răspunde nevoilor urgente din comunități cu acces limitat la servicii de sănătate. „Pentru mine, aceasta a fost una dintre cele mai grele misiuni, din punctul de vedere al provocărilor…

Read More

Săptămâna trecută, 64 de copii ucraineni au trăit o experiență unică, plină de speranță și vindecare, în cadrul taberei de vară „Hope Summer Camp”, organizată de Project Ruth România. Departe de zgomotul sirenelor și amenințarea dronelor, copiii au găsit un loc sigur în care au putut să se joace, să se odihnească și să simtă, în mod concret, dragostea și grija lui Dumnezeu. Inițiativa a luat naștere în luna februarie, în timpul unei vizite într-unul dintre Centrele Hope din Ucraina, când voluntarii locali au întrebat cu emoție: „Ce puteți face pentru copiii noștri? Ați putea să-i duceți într-o tabără în…

Read More

Am ridicat această întrebare având în vedere atenționarea făcută de apostolul Pavel, care a spus: „Când vor zice: ‘Pace și liniște!’, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3) Chiar dacă această afirmație face referire la contextul în care Anticristul va încerca să facă pace cu națiunile lumii, ea poate fi luată în considerare și în cazul armistițiului de pace dintre Israel și Iran. Spun aceasta fiindcă armistițiul dintre Israel și Iran a fost negociat de președintele american Donald Trump și impus ca un…

Read More

Londra – Adoptarea legii privind sinuciderea asistată, în urma celei de-a treia lecturi din 20 iunie, a generat reacții critice din partea organizațiilor care apără dreptul la viață. Deși proiectul a trecut, diferența de doar 23 de voturi marchează un recul major față de lectura precedentă, când obținuse o majoritate de 55 de voturi, relatează Christian Today. Organizația Right to Life UK consideră că susținerea pentru inițiativa deputatei Kim Leadbeater s-a erodat constant. Reprezentanții acesteia denunță caracterul problematic al legii și mizează pe respingerea ei în Camera Lorzilor. Catherine Robinson, purtătoarea de cuvânt a organizației, a remarcat scăderea sprijinului parlamentar…

Read More

În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, mici semnale se declanșează în mintea ta. Ele îți fac stomacul să mormăie, gura să saliveze, sau mintea ta devine brusc focusată pe ceea ce ai văzut. Dumnezeu ne-a înzestrat cu nevoi fizice care reprezentă ca într-o oglindă nevoile spirituale. Nevoi care trebuie împlinite pentru a rămâne sănătoși și în viață. Nevoi pe care trebuie să le satisfacem din nou și din nou. De fapt, hrana este adesea folosită în Scriptură ca metaforă pentru nevoile noastre spirituale (sunt numite „pâinea zilnică” în Matei și „lapte” în 1 Petru, dacă menționăm doar…

Read More

Nu puțini dintre noi am auzit, în ultimii ani, despre „Teoria marii înlocuiri / The Great replacement theory”. Teoria (este doar o teorie) privește înlocuirea treptat a populației europene cu o populație nenativă, străină. Părintele acestei teorii este Renaud Camus, intelectualul francez care din cauza ei a fost condamnat la închisoare, amenzi uriașe, și i s-a interzis intrarea în Marea Britanie. Anul acesta Camus împlinește 79 de ani. Camus a fost puțin cunoscut în America până anul trecut, când în toamnă a apărut traducerea engleză a cărții lui de căpătâi, „The Great Replacement: Introduction to Global Replacement / Marea înlocuire…

Read More

Tot ce este în jurul nostru – lumea, cultura, oamenii – tind să aplaude puterea și independența, inteligența, încrederea de sine și superioritatea. În cea de-a treia fericire însă – o serie de promisiuni pe care Isus le-a făcut cu privire la Împărăția lui Dumnezeu – Isus ne subliniază ceva diferit, spunând: „Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.” Matei 5: 5 NTR Cuvântul „blând” provine din forma greacă „praeis”. Acesta înseamnă delicat, smerit, sau supus; modest, cald sau fără pretenții. De fapt, când Pavel descrie „roadele Duhului Sfânt” (caracteristici dezvoltate de oamenii lui Dumnezeu de către Duhul…

Read More

Pe 28 iunie 2025, BT Arena din Cluj-Napoca va deveni locul unde sunetul credinței va răsuna într-o voce unitară. Peste 80 de artiști – soliști, trupe, coruri și orchestră live – se reunesc pentru prima dată într-un eveniment național grandios cu un singur scop: să glorifice Numele lui Dumnezeu și să inspire o generație. Evenimentul „Glorificat – Împreună pentru Gloria Lui” promite să fie un moment de referință pentru comunitatea creștină din România. Cu începere de la ora 16:00, publicul este invitat să participe la un concert colectiv al închinării, îmbinat cu mesaje motivaționale și evanghelistice susținute de lideri spirituali…

Read More

Partidul European Creștin (ECPP) este profund îngrozit de recenta agresiune teroristă asupra unei biserici greco-ortodoxe din Damasc, Siria, soldată cu cel puțin 22 de morți și peste 60 de răniți. Condamnăm cu toată fermitatea acest act barbar de ură și violență, comis — potrivit relatărilor — de un jihadist afiliat ISIS, care a atacat credincioși creștini într-un loc sfânt de închinare. ECPP își exprimă solidaritatea cu victimele, familiile acestora și întreaga comunitate creștină din Siria. Susținem pe deplin apelul Patriarhiei Greco-Ortodoxe a Antiohiei, care cere guvernului interimar sirian să își asume responsabilitatea pentru protejarea tuturor cetățenilor, inclusiv a minorităților religioase.…

Read More

Rugăciune pentru Israel este mai actuală mai mult ca niciodată. În perioada, 28 și 29 iunie 2025,  Rețeaua de Rugăciune pentru România invită la cea de-a XV-a ediție a conferinței „Rugăciune pentru Israel”. Tema din acest an, va aduce în prim-plan semnificația poporului Israel în desfășurarea planului divin, fiind un prilej de reflecție, închinare și comuniune. Invitatul special al conferinței este pastorul Chad Holland, lider senior al bisericii King of Kings Community din Ierusalim și CEO al rețelei King of Kings Network. Acesta va susține mesaje inspiraționale și va împărtăși perspective valoroase din inima Israelului. Evenimentul va include: mesaje biblice relevante…

Read More

Un nou studiu sociologic realizat pe baza datelor din prestigioasa cercetare longitudinală Add Health aduce în atenție un subiect rar discutat în spațiul public: câți americani care au avut comportamente homosexuale în trecut se identifică astăzi drept heterosexuali și au relații doar cu persoane de sex opus? Doar 2,8% din populația Americii întreține relații sexuale cu persoane de același sex, conform unui studiu publicat în iunie, anul trecut. Studiul a inclus 18 milioane de persoane și este unul „longitudinal”, adică a urmărit comportamentul sexual al subiecților între 1995 și 2018, începând de la vârsta de 15 ani. Cei 2,8% întrețin…

Read More

Poate să iasă ceva bun din durere? Din jale după o pierdere profundă? Din plânsul cauzat de o suferință intensă? Deși durerea este o parte inevitabilă a vieții, nimeni nu o așteaptă cu brațele deschise. Cu toate acestea, în a doua fericire, o serie de promisiuni făcute de Isus despre Împărăția lui Dumnezeu – Isus a spus următoarele: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!” Matei 5: 4 NTR. Nimeni nu poate aprecia ploaia mai mult decât cineva care a trăit în deșert. Nimeni nu poate prețui mâncarea mai mult decât cineva care a fost într-adevăr înfometat.…

Read More

O tragedie cumplită a zguduit comunitatea creștină din Siria, după ce un atentator sinucigaș a atacat o biserică ortodoxă greacă în timpul unei întâlniri de rugăciune, provocând moartea a cel puțin 22 de persoane și rănirea altor 63, relatează CBN News. Atacul a avut loc în biserica Mar Elias din cartierul Dweil’a, aflat la periferia Damascului. Potrivit Ministerului de Interne sirian, autorul atacului ar fi fost afiliat organizației teroriste Statul Islamic (ISIS), deși până în acest moment niciun grup nu și-a revendicat oficial responsabilitatea. În momentul tragediei, aproximativ 350 de credincioși se aflau în interiorul bisericii pentru o întâlnire de…

Read More