Pe un deal scăldat de lumină, unde cerul pare mai aproape de pământ, liniștea se leagănă odată cu vântul. Nu se aud pași, nu se văd drumuri, ci doar respirația blândă a creației. Acolo, într-un leagăn de lemn verde, lumea își încetinește bătaia inimii. „Legănelul lui Isus”, colindul pe care îl vom analiza în continuare, nu spune povestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, ci o așază într-o atmosferă de calm, în lumină, într-un cadru aproape domestic. Crăciunul este văzut aici ca o odihnă a lui Dumnezeu în mijlocul creației. „Legănelul lui Isus” aparține tipului de colind românesc liric-pastoral,…
Autor: Doina Bejenaru
Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluție de susținere a inițiativei cetățenești europene „My Voice, My Choice”, care urmărește facilitarea accesului femeilor din Uniunea Europeană la servicii de avort printr-un mecanism european de sprijin financiar. În mod regretabil, rezoluția care prezintă avortul exclusiv sub forma unui drept fundamental, ignorând orice referire la dreptul la viață al copilului nenăscut, a fost adoptată cu 358 de voturi pentru, 202 împotrivă și 79 de abțineri. Prin textul votat, europarlamentarii solicită Comisiei Europene să creeze un mecanism financiar bazat pe participare voluntară, deschis tuturor statelor membre, cu susținere din fonduri europene. Ca efect,…
Înainte de icoane și mozaicuri aurite, înainte de catedrale semețe și liturghii solemne, 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐮𝐥, pe care îl celebrăm astăzi, a fost o licărire modestă de lumină în întunericul catacombelor romane, o temere însoțită de smerenie, dar și puțină speranță. După părerea mea, este bine să ne reamintim câteodată cum arată și unde se găsește cea mai veche reprezentare picturală a Nașterii Domnului pe care o cunoaștem cel puțin până la momentul de față. Este o frescă extrem de modestă din punct de vedere artistic și deteriorată de trecerea timpului, a cărei valoare este în principal istorică și teologică. Este realizată,…
În articolul anterior am arătat că sărbătoarea Nașterii Domnului nu are nevoie de aprobarea criticilor pentru a fi legitimă. Scriptura nu interzice marcarea întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar istoria Bisericii arată că memoria credinței s-a exprimat, în mod firesc, și prin sărbătoare. Această apărare rămâne valabilă. Totuși, este nevoie de o clarificare esențială, fără de care orice discuție rămâne incompletă: Crăciunul este o sărbătoare plăcută lui Dumnezeu numai atunci când Cristos este centrul ei. Biblia ne învață că problema nu este existența unei sărbători, ci locul pe care Îl ocupă Dumnezeu în ea. Prin prorocul Isaia, Domnul spune cu o…
În lumea de azi, tot mai mulți oameni nu mai caută biserica atunci când suferă. Caută un terapeut. Nu mai întreabă „unde este Dumnezeu în durerea mea?”, ci „ce e în neregulă cu mine?”. Această schimbare nu este doar culturală, ci profund spirituală. Ea spune ceva esențial despre felul în care omul modern își caută sensul, vindecarea și speranța. Nu asistăm la un conflict între credință și psihologie. Psihoterapia nu este un dușman al creștinismului. Problema apare atunci când terapia nu mai este un sprijin, ci devine un înlocuitor al creștinismului, un nou spațiu în care omul își așază întrebările…
Un copil din grupa mare a unei grădinițe aștepta ca mama lui să-i aducă un frățior. Fiindcă toți ceilalți colegi știau acest lucru, aceștia așteptau și ei ziua când avea să se nască cel așteptat, pentru a sărbători împreună cu colegul lor. Numai că, în ziua în care s-a născut frățiorul lui, acesta a venit la grădiniță fără entuziasm și a fost foarte rezervat chiar și atunci când colegii lui l-au felicitat. Observând acest lucru, educatoarea l-a întrebat: „Fane, ai un frățior, nu te bucuri?” „Ba da”, a răspuns el, „numai că acum avem multe lucruri de făcut!” Acest răspuns…
Indiferent de cât de bun ești, cât de tare te străduiești sau cât de decent încerci să fii, atunci când vine vorba de a-L urma pe Cristos, nu poți ajunge la Dumnezeu prin meritele tale. Nu poți face suficiente lucruri bune pentru a înclina balanța în favoarea ta. Nu poți să plătești, să câștigi, să impresionezi sau să manipulezi pentru a primi mântuirea. Dar Isus deja a plătit pe o cruce pentru libertatea ta și ți-a oferit-o cadou. Și totuși, trebuie să faci un lucru, pe care Pavel îl descrie în scrisoarea sa către Romani… „Fiindcă, dacă mărturisești cu gura…
Pentru R. C. Sproul, Crăciunul este în primul rând misterul întrupării: Dumnezeu, infinit și veșnic, intră în timp și spațiu ca om. El sublinia mereu: „Ce sărbătorim de Crăciun nu este atât nașterea unui copil, cât întruparea lui Dumnezeu Însuși.” În ieslea Betleemului, Sproul vede paradoxul central al credinței creștine. Sproul afirmă că întruparea este temelia mântuirii și subliniază importanța dublei naturi a lui Hristos. Formula pe care biserica a adoptat-o în anul 451 d.Hr. a fost „vere homo, vere Deus” – „cu adevărat om, cu adevărat Dumnezeu”, arătând astfel cele două naturi ale lui Isus. Pentru Sproul, Crăciunul este începutul drumului…
„Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” – Ioan 8:12 În acest Crăciun, mulțumim pentru Lumina lui Hristos care strălucește în întuneric. Chiar și în mijlocul provocărilor lumii noastre de astăzi, întunericul nu a învins și nu va învinge lumina. În toate regiunile, familia noastră baptistă globală mărturisește această speranță, strălucind lumina păcii și iubirii lui Hristos în cartiere și în toate națiunile. Rugăciunile, compasiunea și generozitatea voastră fac acest lucru posibil – vă mulțumim! În numele echipei Alianței Baptiste Mondiale, fie ca Lumina iubirii lui Hristos să vă umple…
Fiecare perioadă a vieții are atât suișuri, cât și coborâșuri, situații pozitive cât și negative. Pe deasupra, există puteri spirituale în această lume care încearcă să ne facă să ne pierdem speranța. În mijlocul anotimpurilor grele, sau chiar al persecuției, poate fi ușor să uităm că Dumnezeu este încă prezent cu noi. El nu ne abandonează în mijlocul suferinței. Mai degrabă, El ne întărește și umblă cu noi prin durere. Biserica din Tesalonic a trăit o situație foarte asemănătoare. În timp ce se rugau pentru ca Evanghelia să se răspândească în regiunea lor, ei au întâmpinat suferință și opoziție. Pavel…
Aceasta este urarea pe care am auzit-o și am rostit-o în mod frecvent în această vreme de Advent. Prin aceasta ne-am exprimat dorința ca cei cărora le-am adresat-o să fie fericiți și să se bucure cu adevărat de sărbătoarea care ne amintește de întruparea Domnului Isus. Dar pentru câți oare dintre cei cărora le-am transmis-o această urare va deveni realitate? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, trebuie să știm că pot avea sărbători fericite cei ce: Nu poți avea sărbători fericite fără să cunoști semnificația acestora. De aceea, sărbătoarea întrupării Domnului Isus este mai mult decât mâncare și băutură…
Dragi creștini, Mari și minunate sunt lucrările Domnului! Declarăm aceasta în orice vreme, cu atât mai mult acum la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Ce puteam primi mai mult decât un Mântuitor în stare să ne mântuiască? Ce puteam primi mai frumos decât o declarație de dragoste din partea lui Dumnezeu? Așadar, să vestim cu toată bucuria ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit prin Hristos Isus Domnul! Ce putem face noi ca un răspuns umil la Darul nespus de mare a lui Dumnezeu? Putem să-L celebrăm pe El. Dedicați în totalitate acestei cauze înalte. Cu toată ființa noastră, cu trupul, cu sufletul, cu…
Crăciunul este un moment de sărbătoare și cântece, bunăvoință și mâncare bună, familie și prieteni. Dar este important să ne amintim că sursa Crăciunului este Hristos, Mântuitorul. Omenirea este pierdută, căzută. Am fost separați de Dumnezeu din cauza păcatului nostru, iar singura noastră speranță de iertare era ca cineva complet nevinovat să ia asupra sa toată pedeapsa pentru crimele noastre. O astfel de viață perfectă și o iubire perfectă erau imposibil de atins pentru orice om, așa că Dumnezeu Însuși a făcut-o pentru noi. El L-a trimis pe Fiul Său din eternitate în mortalitate, din glorie în trup și de…
Ți s-a întâmplat vreodată să îți pui încrederea în cineva, iar apoi să fii dezamăgit de acea persoană? Trăim într-o lume stricată, în care și cei mai buni oameni vor eșua și vor provoca răni. Dar Isaia știa că avea să vină cineva diferit. El avea să fie de încredere, consecvent și exact ceea ce avem nevoie. În Isaia 9:6, Isaia ne îndreaptă privirile către un rege cu patru titluri: „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii”. Dar ce înseamnă acele nume? Un sfetnic minunat este un om înțelept, inteligent și plin de compasiune. Este genul de lider…
Orice rege este așteptat să conducă prin putere, să domine, să aibe slujtori ca să fie slujit. Un rege nu coboară, ci este înălțat. Nu se face vulnerabil, ci impune respect. Cam așa era și așteptarea legată de Mesia: un Rege puternic, care să aducă eliberarea politică atât de așteptată de poporul Israel. Doar că El a venit să elibereze altceva. De aceea, Crăciunul ne pune înaintea unui paradox. Isus vine ca Rege, dar se naște într-o iesle, nu într-un palat. Vine în tăcere, nu cu tam-tam. Nu ca să fie slujit, ci ca să slujească. Un Rege care Își…
Charles Spurgeon a avut o poziție paradoxală față de această sărbătoare. Ca adept al tradiției puritane, el respingea ideea că ziua de 25 decembrie are vreo sfințenie specială sau vreo bază biblică obligatorie. Totuși, el a refuzat să fie un extremist al austerității. Spurgeon a ales să utilizeze Crăciunul ca pe un instrument strategic pentru a promova esența creștinismului: apropierea lui Dumnezeu de om. Pastorul subliniază libertatea conștiinței în raport cu calendarul ecleziastic prin această afirmație tranșantă: „Nu găsim nicio poruncă divină pentru a celebra Crăciunul; totuși, dacă inima este plină de recunoștință pentru venirea lui Hristos, orice moment este…


