Autor: Doina Bejenaru

Bishoy Kameel Garas, un creștin egiptean, a fost, într-un final, declarat nevinovat de defăimarea islamului. Acuzația, pentru care a stat trei ani la închisoare, a pornit de la o pagină de Facebook falsă, deschisă pe numele său. El a fost condamnat, chiar dacă postase, pe adevărata sa pagină, avertizări cu privire la faptul că cealaltă pagină nu îi aparține. Mai mult, anunțase chiar și poliția cibernetică ce se întâmplă. El a fost eliberat din închisoare în luna octombrie, anul trecut, însă acuzațiile au fost retrase de pe numele său abia în martie, anul acesta. Rugați-vă ca autoritățile egiptene să fie…

Read More

Opt creștini protestanți, dintre care unul este pastor, sunt în pericol de a fi judecați pentru prozelitism după ce au fost prinși distribuind Biblii elevilor de la o școală, conform unei informații a site-ului Asia News, preluată de Christian Today. Data procesului nu a fost stabilită încă, dar un tribunal se pregătește pentru a-i judeca pe cei suspecți, conform unor surse locale. Șapte dintre aceștia au fost arestați în 8 Iunie după ce au fost surprinși împărțind Biblii elevilor unei școli din districtul nordic Dolakha, zonă ce a fost devastată de cutremurul de anul trecut. Apoi, în 14 Iunie, poliția…

Read More

O mulțime de aproximativ 300 de musulmani egipteni au atacat, au devalizat și au incendiat locuințele a șapte familii creștine din apropierea orașului Abu Qurqas, provincia Minya, în data de 20 mai. O femeie creștină în vârstă a fost târâtă afară din casa ei, hainele i-au fost smulse de pe ea, iar ea a fost obligată să umble dezbrăcată pe străzi, în timp ce mulțimea cânta și striga: „Allahu Akbar [Allah este măreț]”, relatează Fondul Barnabas România. Președintele AlSisi a dat ordin armatei egiptene să repare casele celor șapte familii în termen de o lună, fără ca proprietarii să plătească…

Read More

“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu pe cea între soţi” este răspunsul Curţii Constituţionale a României (CCR) la solicitarea celor 3 milioane de români în scrisoarea depusă la Senat în luna mai. Avizul pozitiv al înaltei Curţi, dă undă verde dezbaterilor în cele două camere al Parlamentului României. Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi şi înscrie o victorie în favoarea familiei tradiţionale. Potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, decizia celor nouă judecători nu înseamnă pronunţarea asupra oportunităţii acestei modificări a Constituţiei. “Nu este atributul CCR să stabilească dacă va admite căsătoria între…

Read More

Recapitulăm care au fost eforturile și presiunile lor asupra instituțiilor statului (Președinție, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, inspectorate școlare ș.a.), mai ales, în ultimul an școlar.  La 27 mai 2015,  apoi, la 25 septembrie 2015, mai multe ONG-uri seculare au trimis scrisori deschise Ministerului Educației în care cereau introducerea educației sexuale în școli. În perioada imediat următoare, la 26 noiembrie 2015, la Palatul Cotroceni, s-a organizat o dezbatere cu privire la „educația pentru sănătate”. Ministrul de atunci al Muncii,  dna Claudia-Ana Costea declara că: „organele de specialitate ale administrației publice locale şi centrale au obligația să deruleze în mod sistematic…

Read More

O tânără din Sri Lanka în vârstă de 21 de ani a murit pentru că s-a convertit la creştinism. Aceasta a fost ucisă de propria mamă în ziua de marţi, 31 mai 2016. Tragedia a avut loc în districtul Ampara, din Sri Lanka, notează Fondul Barnabas România. În timpul unei vizite la locuința mamei sale, Janani a fost întrebată de convertirea ei. Discuția s-a încins între cele două, s-a stârnit o ceartă, iar mama a luat o scândură de la pat și a atacat-o pe Janani, omorând-o pe loc. Ea a luat trupul tinerei, l-a îngropat în pământul din spatele…

Read More

Misionarii Wicliffe, alături de echipa Globală Limbajele Semnelor din Africa (GSLT) lucrează intensiv la traducerea Bibliei pentru persoanele cu autism din Tanzania. Cum au primit acest mesaj cei din Tanzania ne povesteşte familia Cuceuan în următoarele rânduri. “Într-o duminică, echipa de traducere a vizitat o biserică de Surzi dintr-o localitate de lângă Dar es Salaam. Joseph, liderul echipei, a pregătit un mesaj din Ioan 6:22-40 sub titlul “Isus este Pâinea Vieții”. Acest pasaj din Ioan 6 s-a tradus la începutul acestui an și a trecut deja prin câteva etape ale verificării. Aceasta a fost prima dată când Surzii din această biserică…

Read More

Sâmbătă, 16 iulie, echipa Life Nation dă startul pregătirilor pentru Campania “40 de zile pentru viaţă” ce se va desfăşura în luna septembrie 2016 în București. Training-ul de pregătire va avea lor la Cluj-Napoca şi va fi transmis LIVE pentru românii de pretutindeni de la 12:00. Evenimentul va fi găzduit de Fundaţia “Familia Sfântă”, pe str. Calea Moţilor nr. 32 şi se adresează liderilor misionari, care vor să se echipeze pentru a desfăşura o Campanie “40 de zile pentru viaţă” în localitatea lor. “În septembrie ne dorim să lansăm o nouă Campanie “40 de Zile pentru viaţă” şi ne dorim din toată…

Read More

În urmă doar cu trei ani, la începutul anului 2013, în timpul vizitei mele în Juba – capitala Sudanului de Sud – m-am întâlnit cu un pastor care recent se mutase din Khartoum la Juba. La un moment dat el s-a aplecat peste masă, s-a uitat la mine cu tristeţe şi a spus: „Zile negre şi grele vin peste creştinii din Sudan”. A avut dreptate. Pe parcursul ultimilor trei ani, rata persecuţiei creştinilor în Sudan a crescut şi nu se vede nici un semn de descreştere a acestui fenomen. De fapt, între anii 2011 şi 2015, Sudan a ajuns de…

Read More

Creștinii din Nepal sunt tulburați de faptul că guvernul lor a hotărât că ziua de Crăciun nu mai reprezintă o zi de sărbătoare națională. Ziua de Crăciun a fost o zi de sărbătoare națională în Nepal de când țara a devenit un stat secular, în 2008, iar mulți oameni din alte religii se alăturau și ei evenimentelor ce marcau sărbătoarea Crăciunului, anunţă Fondul Barnabas România. Rugați-vă ca această decizie să fie revizuită înainte de Crăciunul din 2016. Federația Națională a Creștinilor a atras atenția asupra faptului că guvernul recunoaște 83 de festivități specifice hinduismului și altor religii, dar, odată ce…

Read More

Consiliul General al Alianţei Mondiale Baptiste (AMB) şi comisiile de lucru ale organizaţiei şi-au desfăşurat lucrările întâlnirii anuale la Vancouver, Canada. Întâlnirea anuală AMB s-a desfăşurat în prima săptămână a lunii curente, 5-8 iulie, care a adunat peste ocean delegaţi de pe toate continentele. România a fost reprezentată de vicepresedintele Uniunii Baptiste, Otniel Ioan Bunaciu. Despre scopul şi agenda acestei întâlniri ne relatează mai detaliat pastorul Otniel Ioan Bunaciu: “Am participat la întâlnirea anuală AMB în calitate de membru în comisiile: Doctrina Baptistă şi Unitate Creştine, Justiţie Socială şi Economică. Înainte şi după întâlnirea anuală am avut părtăşie cu bisericile…

Read More

Musulmanii dintr-un sat din apropierea localității Gojra, din provincia Punjab a Pakistanului, sprijină localnicii creștini care construiesc o nouă clădire pentru biserică. În satul majoritar musulman locuiesc și opt familii creștine. Noua clădire va fi prima biserică din sat, anunţă Fondul Barnabas România. Sătenii musulmani s-au implicat atât financiar, cât și cu forță de muncă în procesul de construcție. Ijaz Farooq, un sătean musulman, a spus: „Moscheea noastră există aici din timpuri vechi, dar și frații noștri creștini au dreptul de a se închina în biserica lor.” Faryal Masih, un alt creștin, a afirmat: „De când știu eu, noi am…

Read More

În urma unui recent atac ucigător, guvernul caută să limiteze din nou libertatea de adunare. Creștinii se tem că vor fi victime colaterale. În data de 5 iunie, în ajunul Ramadanului, câțiva bărbați au furat arme pentru a ataca o cazarmă militară în orașul Atyrau. 25 de persoane au fost ucise și câteva zeci au fost rănite; este ziua cea mai sângeroasă pe care Kazakhstanul a cunoscut-o de la independența lui în 1991. Acest atac atribuit extremiștilor teroriști întărește presiunea Statului asupra tuturor grupurilor religioase, inclusiv creștinii. Președintele Comitetului Național al Afacerilor Religioase, Galym Shoykin Nurmagambetovich, a declarat repede că…

Read More

În urmă cu doi ani, după luarea Mossoulului (Irak), creștinii părăseau orașul precipitat. Afganistan, Siria, Eritrea, Nigeria… mulți creștini au trebuit să fugă de persecuție. Haideți să-i susținem în rugăciune! Când a ajuns în tabără în Kurdistan, Najiba* pierduse totul. «Abia am avut timp să fugim înainte ca luptătorii să ajungă. Eram în stare de șoc și nu puteam să cred că trebuia să părăsim totul», își amintește ea. Azi, ea împarte o cabină mobilă cu soțul și cei cinci copii ai lor. Precum 45 la 60 de milioane de rufugiați în lume, Najiba trăiește de pe o zi pe…

Read More

În perioada, 22-23 iulie, Biserica “Punctul Zero” din Braşov, în parteneriat cu Gateway Church din Dallas vă invită la cea de-a III-a ediţie a Conferinţei: Gateway Leadership Training (GLT). La GLT 2016 participanţii vor avea parte de două seri speciale de închinare în care vor fi conduşi de grupul de închinare din SUA. Tematica din acest an va atinge următoarele teme: Antrenare pentru echipa de închinare: workshop susținut de Pastor Sion Alford – pastor la departamentul închinare, Gateway Church Liderii sănătoși nu se nasc ei sunt formați: workshop susținut de Pastor Leo Sabo – pastor la departamentul administrarea finanţelor, Gateway Church Liderii…

Read More

În Pakistan, cea mai mică acuzație e suficientă pentru a pune creștinii în pericol de moarte. Zece familii au trebuit să fugă în grabă din satul lor, notează Porţi Deschise România. Tensiunile rămân ridicate în Kot Amam Din, un sat situat în estul Pakistanului, în Punjab. Din nou o acuzație de blasfemie a servit drept scânteie când  Usman Masih (30 de ani) a fost suspectat de a fi trimis mesaje de hulă împotriva Islamului pe Facebook. Deși Usman a părăsit aparent credința creștină ca să se căsătorească, rudele sale au fost desemnate «vinovate prin asociere». Waris, verișorul lui Usman, explică:…

Read More